
Prețurile locuințelor din Capitală sunt în continuă creștere, dar chiar și în acest context pe piața locală mai întâlnești chilipiruri. O casă construită în 1996 tocmai a fost scoasă la vânzare pe Imobiliare.ro pentru 49.000 euro.
Locuința are o suprafață construită de 45 mp. Imobilul este amplasat într-o curte comună și se află în apropiere de Piața Obor.
„Proprietatea este compartimentată în 2 camere decomandate cu un hol între ele și o cameră separată plus beci oferind un spațiu funcțional ce poate fi amenajat în funcție de preferințele viitorului proprietar”, se menționează în anunțul de vânzare.
„Datorită amplasării centrale, imobilul este potrivit atât pentru locuință, cât și pentru investiție de chirie cu un venit stabil”, adaugă agentul imobiliar care are în portofoliu casa.






Aceasta nu este singura casă din București care se vinde cu un preț mai mic de 50.000 de euro. Un proprietar a scos la vânzare recent o casă în zona Domenii-Grivița, în apropiere de baza sportivă Cireșarii, pentru 41.000 euro. Vezi anunțul aici.
Cât costă un apartament în București?
Apartamentele sunt majoritare în oferta disponibilă cumpărătorilor din Capitală. Prețurile acestor locuințe au crescut semnificativ în ultimul an, potrivit Indicelui Imobiliare.ro.

În cazul apartamentelor situate în blocuri vechi, prețul mediu solicitat a ajuns, în februarie, la 2.200 euro/mp util. Proprietarii vând acum cu 15% mai scump decât în aceeași perioadă a anului trecut.
În cazul apartamentelor noi, situate în blocuri finalizate în ultimii cinci ani, prețul mediu atinge 2.500 euro/mp util și este cu aproape 23% mai mare decât în februarie 2025.


