Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
15 Iunie 2011

Terenurile din jurul Capitalei se vând cu peste 50% mai puţin decât în 2008. Unde găseşti loturi de casă ieftine

scris de Adriana Lefter in categoria Ştirea zilei
Ultima actualizare: 15 Iunie 2011

Atât agenţii imobiliari, cât şi proprietarii resimt o creştere a interesului potenţialilor cumpărători de la începutul acestui an.

Când vrei să-ţi construieşti o casă, trebuie să începi cu achiziţionarea unui teren. Dacă dispui de un buget limitat, cel mai indicat ar fi să găseşti un lot undeva într-o zonă limitrofă, unde preţurile sunt considerabil mai mici decât în interiorul oraşului în care locuieşti. Acest lucru este cât se poate de valabil şi în cazul Bucureştiului.

Ion Neagu, agent imobiliar în cadrul firmei General Service 2000, estimează că, în cei trei ani de criză, valorile de tranzacţionare ale terenurilor din zonele limitrofe ale Bucureştiului s-au diminuat, în medie, cu aproximativ 50% – unele proprietăţi s-au ieftinit mai mult, iar altele mai puţin. În momentul de faţă, crede el, preţurile terenurilor au ajuns, în mare, la un prag de stabilizare. „Au început să se vândă. Faţă de iarnă, preţurile nu au mai scăzut şi nici nu se mai negociază atât de mult”, subliniază reprezentantul General Service 2000.

15 euro pe metru pătrat, prag minim
Potrivit lui Neagu, la ora actuală o limită minimă pentru terenurile din comunele adiacente Capitalei ar fi de 15-20 de euro pe metru pătrat. Astfel de loturi pot fi găsite în comune precum Domneşti, Cornetu sau Clinceni, în condiţiile în care, în perioada de boom, preţurile din aceste zone puteau ajunge la 60-70 de euro pe metru pătrat. Chiar dacă cele mai ieftine terenuri nu sunt racordate încă la utilităţi, ele sunt situate totuşi în zone care se dezvoltă rapid.

Loturile sub preţul zonei atrag potenţiali clienţi
Terenurile situate ceva mai aproape de Bucureşti sunt şi mai scumpe. Adriana M. are la vânzare un lot de 300 de metri pătraţi, la limita dintre comuna Chiajna şi sectorul 6 al Capitalei. L-a scos la vânzare prin luna februarie, la un preţ de 21.000 de euro, adică 70 de euro pe metru pătrat. Între timp, şi-a redus pretenţiile la 19.000 de euro (circa 63 de euro pe metru pătrat). Crede că acesta este un preţ bun, pentru că, în zonă, pretenţiile se ridică la circa 90 de euro pe metru pătrat. Simte că în piaţă există şi interes din partea clienţilor. „Nu ştiu cum era în anii trecuţi, dar am primit vreo 7-8 telefoane şi am avut şi vreo patru vizionări. Sunt mulţi care deocamdată doar se informează”, subliniază ea.

O proprietate mai ieftină poate fi găsită în zona Prelungirea Ghencea, comuna Bragadiru. Acesta are o suprafaţă de 769 de metri pătraţi şi costă 18.000 de euro (aproximativ 23,5 euro pe metru pătrat). Neagu spune că terenul face parte dintr-un lot mai mare, cu o suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi, care a fost împărţit în mai multe parcele care au fost vândute pe parcursul ultimilor ani. Înainte de declanşarea crizei, un astfel de lot a fost vândut cu 32.000 de euro.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Ce investiții facem în 2022? (P)

Pentru a face o investiție imobiliară de succes, există câteva aspecte de care trebuie să țină cont un potențial cumpărător – dincolo de preferințele personale. În 2022, imobiliarele rămân,...

citește mai departe
Autograph – promisiunea unui stil de viață definit de calitate, bun gust și siguranță (P)

Ansamblul rezidențial de vile dezvoltat de North Point creează condițiile perfecte pentru un stil de viață liniștit și relaxant, în apropierea Bucureștiului. Proiectul Autograph Otopeni Villas este expresia atenției...

citește mai departe
Ansamblul multifuncțional HILS Pallady Apartments este contractat în proporție de 65%

Dezvoltatorul estimează că proiectul, ce cuprinde un total de peste 1.900 de unități locative, va fi vândut integral înainte de finalizarea lucrărilor de construcție. Dezvoltatorul imobiliar HILS, având ca...

citește mai departe
Au început vânzările pentru faza a doua a ansamblului rezidențial Aviației Tower

Cea dintâi etapă de construcție a ajuns la un grad de ocupare de 85%, iar dezvoltatorul vizează vânzarea sa integrală până la finele anului. Rădăcini Estate, divizia imobiliară a...

citește mai departe
În 2020 au avut loc mai multe tranzacții imobiliare în Sectorul 2 al Capitalei. Și valoarea acestora a crescut, în ciuda Covid-19

Ca număr, comparativ cu 2019 a fost înregistrat un avans anual de 4%, iar ca valoare, creșterea s-a cifrat la 8%. Imobiliare.ro și Analize Imobiliare, în colaborare cu Primăria...

citește mai departe