Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
23 Februarie 2012

Terenurile, „vedeta ascunsă” a investiţiilor imobiliare? Topul celor mai mari tranzacţii din 2011

scris de Adriana Lefter in categoria Ştirea zilei
Ultima actualizare: 22 Februarie 2012

Achiziţiile de proporţii din al doilea semestru din 2011 în Capitală depăşesc 50 de milioane de euro, apropiindu-se de volumul consemnat pe segmentul comercial.

Deşi jucătorii activi în acest sector spun că lucrurile se mişcă încă greu pe segmentul terenurilor, cele câteva achiziţii majore făcute anul trecut de către marii investitori au reuşit să scoată această piaţă din umbră. Potrivit unui raport de piaţă publicat recent de compania de consultanţă CBRE, doar în a doua parte a anului trecut au avut loc tranzacţii cu terenuri cu o valoare cumulată de peste 50 de milioane de euro. Spre comparaţie, volumul achiziţiilor din sectorul comercial (centre comerciale, birouri, proiecte industriale şi hoteluri) s-a ridicat, în aceeaşi perioadă, la un nivel doar uşor mai ridicat – respectiv 71,3 milioane de euro, cu 29% mai puţin decât în semestrul al doilea din 2010.

Centrele comerciale, în vizorul majorităţii cumpărătorilor
Potrivit datelor CBRE, cea mai mare tranzacţie cu terenuri încheiată în a doua parte a anului trecut a fost achiziţia unui lot de 2,7 hectare în zona Ghencea din Capitală, pentru suma de 21 de milioane de euro. Cumpărătorul – retailerul francez Auchan – intenţionează să ridice aici un nou centru comercial. (Vezi aici mai multe detalii.) Pe locul al doilea în clasament se situează achiziţia – de către firma cipriotă Meveco Holdings – a unui lot de 35 de hectare în zona Theodor Pallady, pentru suma de 18 milioane de euro. ( Aici poţi citi mai multe despre tranzacţie.) Pe această platformă investitorul are în plan să ridice tot un centru comercial. Pe locul al treilea se înscrie Interprime Properties, divizia de investiţii imobiliare a grupului suedez Ikea, care a cumpărat, cu 13 milioane de euro, un teren de două hectare, în zona Carrefour Orhideea, pe Calea Plevnei. (Click pentru mai multe detalii despre achiziţie.) Dezvoltatorul intenţionează să construiască aici o clădire de birouri.

Alte două tranzacţii importante ce au avut loc în 2011, de data aceasta în primul semestru, totalizează 14 milioane de euro. Cea dintâi a vizat achiziţia, cu 10 milioane de euro, a unui lot de 1,5 hectare. Cumpărătorul, Portland Trust, intenţionează să ridice aici un proiect de birouri. Tot în prima parte a anului trecut, GED Capital a cumpărat un teren de 3,7 hectare cu suma de patru milioane de euro, în vederea dezvoltării unui proiect logistic.

2012, pe aceeaşi linie?
Deşi din anul ce a început de curând nu au trecut nici două luni, acesta a adus deja doborârea recordului înregistrat în 2011 în materie de tranzacţii cu terenuri. Astfel, fondul de investiţii canadian Benevo Capital a anunţat achiziţia platformei fostei fabrici Vulcan din Capitală, pentru 23 de milioane de euro, depăşind astfel ca valoare cea mai mare achiziţie de anul trecut. Pe terenul amplasat în cartierul Sebastian din Capitală cumpărătorul intenţionează să ridice un parc modern de retail, ce va include un hipermarket, un magazin de bricolaj şi o galerie comercială. (Aici poţi citi mai multe despre planurile investitorului.)

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Colliers: 2021, „un an care a făcut cât doi” pe piața terenurilor – cea mai mare valoare a tranzacțiilor din 2007 încoace. Previziunile pentru 2022

Retailerii și dezvoltatorii rezidențiali au fost cei mai activi, vădind un interes crescut pentru dezvoltări imobiliare pe acest segment de piață. Piața tranzacțiilor cu terenuri destinate exclusiv proiectelor rezidențiale...

citește mai departe
Euro Vial achiziționează un teren de 2.500 de metri pătrați în Mamaia Nord, pentru extinderea facilităților complexului Sea ON

Tranzacția s-a cifrat la peste 1,5 milioane de euro și a fost încheiată la sfârșitul anului trecut, în condițiile în care proiectul în sine a fost livrat în vara...

citește mai departe
Colliers: Pentru piața terenurilor, 2021 poate fi unul dintre cei mai buni ani de după 2008. „Retailerii și dezvoltatorii de rezidențial sunt mai activi ca oricând”

Potrivit companiei de consultanță, oferta de terenuri rămâne consistentă și vine din partea unor categorii diferite de vânzători. Din punctul de vedere al volumului tranzacțiilor, în care sunt incluse...

citește mai departe
Piața terenurilor pentru dezvoltări imobiliare, pe val. Loturile ușor autorizabile sunt cele mai căutate

Creșterea cererii pentru asemenea astfel de proprietăți relevă menținerea apetitului pentru construcția de noi proiecte imobiliare, inclusiv pe segmentul rezidențial. Potrivit reprezentanților companiei Crosspoint Real Estate, segmentul terenurilor din...

citește mai departe
Viața la țară, o soluție doar pe timp de pandemie? Previziunile RE/MAX privind evoluția prețurilor locuințelor

În contextul răspândirii practicii de a lucra de acasă, o serie de români, dar și europeni, au ales să se bucure de avantajele oferite de traiul în zone rurale....

citește mai departe