Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
26 Septembrie 2013

Ți-ai da apartamentul pe o casă la curte? Costurile de „transfer”, la jumătate față de boom

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Ultima actualizare: 27 Septembrie 2013

Un „upgrade” de locuință e cel mai recomandat într-o perioadă de recesiune, cât timp prețurile se află pe un trend descendent.

Dacă apartamentul în care locuiești a devenit neîncăpător, criza poate deveni aliatul tău în rezolvarea acestei probleme. Printre avantajele unei perioade de recesiune se numără și posibilitatea de a face un „upgrade” de locuință (de a trece la o casă mai mare, mai bună calitativ sau cu o localizare mai favorabilă, n.red.) la costuri semnificativ mai mici decât într-o perioadă de boom economic, când prețurile se află în plină ascensiune.

http://www.dreamstime.com/-image18442484„Familiștii” fug spre marginea Bucureștiului
Iată un principiu de piață de care tot mai mulți bucureșteni devin conștienți. „Un trend pe care l-am sesizat e că sunt familii care vând apartamente cu trei camere pentru a cumpăra o vilă cu trei sau patru camere undeva la periferia Bucureștiului”, notează Iulian Niculae, directorul agenției Victoria Consult. Potrivit acestuia, cei care vor să vândă un apartament (cu trei camere) pentru a achiziționa o vilă situată la periferia Bucureștiului (păstrând însă orientarea geografică) ar avea astăzi nevoie de un buget suplimentar de 20.000-30.000 de euro, pentru a plăti diferența de preț. Spre comparație, în anii 2007-2008, costurile unui asemenea „transfer” erau (mai mult decât) duble, ajungând la 60.000-70.000 de euro.

Periferie, periferie, dar zonă bună să fie!
În perioada de boom imobiliar, vilele de la periferia Capitalei se căutau foarte mult, spune Niculae. Perioada de criză a adus însă o reorientare a cumpărătorilor spre apartamentele din interiorul orașului, care erau mai ieftine și mai economice. Acum, tendința bucureștenilor de a ieși din oraș începe din nou să se manifeste, cel puțin pe segmentul familiilor cu copii. Astfel de clienți nu se orientează însă spre vilele masive construite în perioada de boom, ci spre produse mai economice, cu suprafețe mai mici, luând în calcul nu doar prețul pe care îl plătesc acum, ci și costurile pe care le vor avea pe termen lung cu întreținerea casei.

De regulă, cumpărătorii din această categorie își păstrează preferința pentru zonele în care locuiesc deja: cei din nord (Domenii, 1 Mai) se îndreaptă spre periferia din nord (Otopeni, Pipera), iar cei din sud (Berceni), spre sud (Popești Leordeni); ei abdică de la acest principiu doar atunci când găsesc ceva mult mai ieftin în altă zonă sau atunci când au o presiune financiară și încearcă să-și mai achite o datorie din banii încasați pe apartament. În orice caz, cei care vor să facă trecerea de la apartament la casă se orientează spre zonele cât de cât „bune” de la periferia Capitalei: au grijă ca acolo să existe șosea asfaltată, să aibă acces la utilități, un supermarket în apropiere etc.

Nord și sud, polii dezvoltării rezidențiale
Potrivit directorului Victoria Consult, în zona de sud există vile înșiruite ce se tranzacționează cu 70.000-80.000 de euro. În nord (Otopeni, Pipera), pe de altă parte, prețurile pentru vilele cu trei-patru camere, de circa 100 de metri pătrați utili, pornesc de la 100.000-120.000 de euro.

Iulian Niculae însuși se ocupă cu dezvoltarea unui mini-complex rezidențial în Otopeni – Sunset Village -, format din patru vile înșiruite. Ideea din spatele acestui concept este de a oferi familiilor cu copii o alternativă la apartamentele care se construiesc în zonă – în condițiile în care o unitate locativă tricamerală, cu o suprafață utilă de 90 de metri pătrați, poate fi achiziționată cu 85.000 de euro. Spre comparație, vilele din cadrul ansamblului, dintre care două sunt deja rezervate, au trei și patru camere, suprafețe utile de 100 de metri pătrați și, respectiv, 115 metri pătrați, și pot fi achiziționate cu 94.500 de euro și, respectiv, 107.500 de euro (fără finisaje interioare). „La pachet” vine însă și curtea (de 60 și, respectiv, 113 metri pătrați). Lucrările de construcție vor fi finalizate în octombrie, iar după aceea urmează dezvoltarea unui ansamblu similar, situat în aceeași zonă.

Părerile cititorilor
17 păreri
  • alina p.

    as fi interesata de propunerea dvs , ceva amanunte in plus vizavi de casa si zona

  • Gogu

    Schinb casa cu teren 5000 mp in Popesti Leordeni (circea 7 km de Mall Vitan ,cu apartament sau casa in Bucuresti plus sau minus diferenta,

  • titi

    detin o casa la curte in zona de vest a buc la 12km de buc 5km de carfur militari constructie 2013 cu teren 500mp casa este construita pe 102mp si este compusa din 2 dormitoare living bucatarie baie camera tehnica terasa construita din caramida phoroterm invelita cu tabla lindab izolata cu polistiren de 10 cm gaze centrala termica vaillant calorifere gresie faianta termopan apa canalizare fosa curent cablu tv internet gard stil american garaj pomi fructiferi pod poate fi mansardabil doresc la schimb 2 garsoniere cartiere diferite nu cer si nu ofer diferenta

  • Florina Radu

    Buna seara,
    vand teren si casa in sat Gaiseni la cca 20 min de supermarket carrefour militari.

  • dan

    Buna ziua,am un apartament cu 3 cam dec planul 2 de la bulevard pozitie f buna in sec 3 si un imobil p+1 living,3 dormitoare 2 bai ,1buc,balcon,garaj,beci,put amprenta la sol 90mp,la stadiul de rosu ,curte 820mp ,pomi fructiferi ,vie,flori etc,imobilul este la 50 km de Bucuresti linga orasul Fierbinti.Doresc un schimb cu casa la curte maxim 10km de Buc zona de sud daca este cineva interesat , tel 0768233802

  • radulescu constantin

    am un apt 2 camere dr taberei-prel ghencea,et2/4 curat cu toate imbunatatirile si 1 aer cond., dar fara balcon bloc din 1973 care a rezistat fara nici o problema la aitea cutremure. fara loc parcare, liniste, verdeata aproape de ratb, scoli gradinite licee etc as dori un schimb cu o casa-vila cu 4-5 camere. 3 bai cu geam. in ilfov dar in apropiere de maxi taxi,ratb!dau diferenta!

  • bujor lidia

    Eu am un apartament in LUGOJ 3 CAMERE DEC.ET1 SI VREAU SA SCHIMB CU 2 CAMERE TIMISOARA ,ARAD SAU CLUJ.
    DACA CINEVA DORESTE TELEFONUL MEU 0730184090

  • Gabriel

    Eu am o casa in Ploiesti si doresc un schimb cu un apartament + diferenta. Pentru detalii sunati-ma la 0735392831.

  • Simona

    Buna ziua, am o oferta pentru persoanele interesate de acest timp de tranzactie, este vorba de o casa noua in comuna Berceni,evaluata la 70.000 euro. Proprietarul accepta schimb cu apartament in Bucuresti, plus diferenta daca este cazul. Pentru detalii ma puteti contacta la tel: 0748232351

  • Tiberiu

    Detin un ap. cu 2 camere in cart. Aviatiei si as fi interesat sa-l schimb cu o casa in zona nord. Care ar fi costurile suplimentare pt. acest schimb ?

  • nelu robaianu

    Suna interesant. Detin o garsoniera in Baneasa,vreau mai multe informatii pe mess.
    MULTUMESC

  • emil

    Am un apartament cumparat cu credit .Mai am de dat 51000 euro.Doresc un schimb de apartament sau de casa.Sau o alta solutie.Ma PUTETI AJUTA?

  • mihai

    da as vrea acest schimb cum pot rezolva am un apt.2cam in otopeni

  • Navroschi Liviu Corneliu

    detin o garsoniera in statiunea Vatra Dornei.as dori sa o vand sau sa fac un schimb.cum a-ti gasi o rezolvare. va multumesc.astept un raspuns.

  • monaco

    Sau poti face ceea ce am facut eu. Avand un teren la marginea Bucurestiului, am luat un credit pe 10 ani punand gaj apartamentul si din acesti bani mi-am ridicat in regie proprie o casa care nu-i chiar mica. Intr-un an am reusit sa ma mut, am inchiriat apartamentul si chiria imi acopera 65% din rata si uite asa am reusit sa pastrez si apartamentul. Intradevar, veti spune ca am avut terenul. Dar la ora actuala, in satul in care locuiesc, un metru patrat de teren este undeva la 10 euro deci mai adaugati la investitie si suma aferenta terenului care nu reprezinta un procent mare din investitie.
    Avantajele, asa cum spunea si d-nul Traian sunt nemasurate…

    Numai bine va doresc,

  • ionescu george

    Buna ziua

    ” Ți-ai da apartamentul pe o casă la curte? Costurile de „transfer”, la jumătate față de boom” , suna interesant ,vreau mai multe informatii si cu cine por dialoga ,multumesc.0744519648

  • Traian

    Buna ziua,este normal sa locuiesti la curte,sa ai gradina cu flori,pomi fructiferi,loc de relaxare cu leagan,gratar,etc si neaparat sa ai canalizare,strada asfaltata,net,gaze,curent,apa,centrala termica,panouri solare si esti chiar bine,la bloc stai inchis intre 4 pereti fara libertate de a te misca,astepti la Radet sa iti dea apa calda si caldura,etc

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Uzucapiunea: cum poți deveni proprietar fără act

Posesia unui teren sau a unei locuințe fără acte pentru o durată de timp prevăzută de lege se poate transforma într-o stare de drept, prin uzucapiune. În termeni simpli,...

citește mai departe
Tot ce trebuie să știi când intri în goana după chirie în Timișoara

Poate nu este momentul potrivit pentru tine să cumperi o locuință, așa că ai intrat în goana după chirie. Stai fără griji. Îți punem la dispoziție cele mai noi oferte...

citește mai departe
Prețurile apartamentelor la începutul lui 2022

În ultima lună, cel mai semnificativ avans a fost consemnat de Cluj-Napoca, orașul de pe Someș fiind urmat, la ceva distanță, de Constanța și București, în vreme ce Iașiul...

citește mai departe
Oferte de Black Friday pe Imobiliare.ro: reducere de 128.000 de euro la achiziția unei vile în nordul Capitalei

Imobiliare.ro anunță lansarea unei ample campanii de Black Friday, dedicată consumatorilor finali, ce se va derula până la sfârșitul lunii noiembrie. În momentul de față, pe site sunt listate...

citește mai departe
T3 2021: Prețurile apartamentelor, pe zone, în opt mari orașe ale țării

Cel mai mare avans trimestrial, în cuantum de 5,7%, a fost consemnat în zona centrală și ultracentrală din Constanța. Cel mai recent raport de piață publicat de Imobiliare.ro a...

citește mai departe