Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
27 Aprilie 2010

Trei paşi în evitarea unei agenţii imobiliare neprofesioniste

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare
Ultima actualizare: 27 Aprilie 2010

Cumpărarea unei proprietăţi la un preţ peste nivelul pieţei este principalul risc pe care şi-l asumă un cumpărător care derulează o tranzacţie pe cont propriu

Marius P. ilustrează perfect tiparul de acţiune al cumpărătorului român de locuinţă. El a început să caute un apartament în primăvara anului trecut, cu intenţia de a evita, pe cât posibil, plata unui comision către o agenţie. Când găsea câte o proprietate care se încadra în bugetul său de 50.000 de euro, mergea la vizionări. De multe ori a dat şi peste agenţi, în funcţie de proprietăţile pe care le găsea. Impresia lăsată de o bună parte dintre aceştia nu a fost una tocmai bună: unii nu văzuseră niciodată proprietatea pe care încercau să o vândă, alţii nu ştiau preţul exact, iar ceilalţi nici măcar nu discutaseră cu proprietarul înainte de vizionare. După o vreme, Marius P. a renunţat la căutare. A revenit în scenă abia în luna februarie a acestui an, cu un credit garantat prin Prima Casă în valoare de 60.000 de euro. După trei luni de căutări, a găsit în sfârşit ceea ce dorea: un apartament cu două camere în zona Dristor-Nicolae Grigorescu, scos la vânzare direct de proprietar, la un preţ de 58.000 de euro. Acum se află în proces de achiziţie a locuinţei. Deşi se bucură de această reuşită, Marius P. se gândeşte şi că, dacă ar fi găsit din start o agenţie imobiliară profesionistă, ar fi scutit mult din timpul, efortul şi chiar banii pierduţi în procesul de căutare.

Precauţia adusă de criză, binevenită
Victor Zaharia, Associated Broker în cadrul Coldwell Banker, se numără printre cei care nu se sfiesc să recunoască că agentul imobiliar nu se bucură de o imagine pozitivă în piaţa românească. „S-a ajuns la această imagine proastă pentru că oamenii vroiau să vândă şi cumpere mult şi repede”, explică el. În perioada de boom, cea mai mare parte a agenţilor nu făceau consultanţă, ci doar vânzări. Aşa se câştigau bani mulţi şi repede. Este evident că nu toţi jucătorii din piaţă se încadrau în această categorie, chiar dacă erau astfel percepuţi.
Zaharia crede că, din acest punct de vedere, criza a avut şi efecte pozitive. Ea l-a făcut pe consumator să se gândească de zece ori înainte să cumpere, să evite deciziile pripite de a-şi cheltui banii şi să fie dispus să-şi ia un aliat în acest proces. Acesta ar reprezenta tiparul occidental de a face o achiziţie imobiliară: unul în care clientul caută, mai întâi de toate, agentul potrivit, în care poate avea încredere, după care îi încredinţează acestuia misiunea de a-i găsi locuinţa potrivită.

Stabileşte o relaţie cu agentul!
Pentru ca trecerea la un asemenea model de acţiune să aibă loc, distincţia dintre o agenţie imobiliară profesionistă şi una ce oferă servicii de slabă calitate se dovedeşte crucială pentru cumpărător. Zaharia spune că primul pas în deosebirea celor două categorii este calitatea listingului (oferta postată pe internet – aceasta reprezintă acum cea mai rapidă modalitate de a ajunge la o proprietate şi, de multe ori, la o agenţie). „Proprietatea unei agenţii imobiliare profesioniste este „împachetată” bine, are descrieri coerente şi fotografii de calitate”, subliniază reprezentantul Coldwell Banker. Cel de-al doilea punct în evitarea unor servicii slabe constă în stabilirea unei întâlniri cu brokerul, înainte de a efectua orice vizită, în care clientul să-i explice detaliat ce anume îşi doreşte. „La acea „consultaţie”, clientul o să simtă dacă agentul este profesionist sau nu, dacă ştie ce face”, spune Zaharia. Un al treilea pas are loc în momentul vizionării apartamentului şi constă în analizarea relaţiei agentului cu proprietarul, care ar trebui să fie una solidă şi bazată pe încredere. „La prima vizionare îţi dai seama clar cum e agentul”, completează brokerul Coldwell Banker.

Să pierzi 3.000 sau 30.000 de euro?
Cel mai adesea, când vine vorba despre a apela sau nu la o agenţie imobiliară, cumpărătorul vede doar partea goală a paharului: aceea de a fi nevoit să plătească nişte bani în plus la finalizarea tranzacţiei. Dincolo de acest dezavantaj perceput, există şi beneficii pe care puţini le iau în seamă. Zaharia spune că, de cele mai multe ori, consumatorul final nu este pregătit pentru o asemenea tranzacţie importantă, pe care o face o dată sau de două ori în viaţă. „Apelând la o agenţie profesionistă, cumpărătorul se simte confortabil emoţional, iar aceasta îl ajută să depăşească anumite pericole”, subliniază el. În primul rând, este vorba de un pericol de natură financiară: acela de a cumpăra la un preţ mai mare decât nivelul real al pieţei. „De multe ori, ca să economisească 3.000 de euro, clientul poate pierde şi 30.000 de euro, fără ca măcar să ştie acest lucru”, spune reprezentantul Coldwell. Un studiu efectuat recent de www.imobiliare.ro a relevat că agenţii imobiliari par mai ancoraţi în realităţile noii pieţe, preţurile practicate de ei fiind cu până la 8,5% mai mici decât cele ale proprietarilor. “Proprietarii tind să îşi seteze aşteptările prea sus, raportându-se în mod subiectiv la poveştile de succes ale altor proprietari care au reuşit să încheie tranzacţii spectaculoase în perioada de vârf a pieţei”, susţine Adrian Erimescu, director general www.imobiliare.ro.

Un alt pericol de care un agent îşi poate feri clientul ţine de partea legală ce trebuie avută în vedere în orice tranzacţie. Spre deosebire de un cumpărător neavizat, un agent profesionist are cunoştinţele necesare pentru verificarea unor acte sau proceduri. Un avantaj deloc de neglijat este şi că acesta din urmă dispune de o bază de date ce acoperă o bună parte din piaţă, având astfel la dispoziţie un instrument realist de comparaţie a ofertelor.

Părerile cititorilor
36 păreri
  • alina

    Sotul meu a cautat si gasit pe site de imobiliare cateva apt care se incadrau in bugetul nostru. Vorbim de Brasov. Din 7 apt nimeni nu a raspuns la telefon. Dar niciunul!!! Este incredibil cat de neprofesionisti sunt. Brasovenii nu au chef sa vanda!!! Noi am ales doar apt postate de proprietari dar e clar ca erau numere de tel ale agentilor!!

  • Gabriela

    Este foarte adevarat ce se spune in acest articol… Ce putem face? Dau peste tine incat cateodata nu stii cum sa reactionezi fiind luat prea rapid.

  • Dobre

    La inchiriere agentiile imobiliare nu-i verifica pe chiriasi daca au servici, daca au din ce plati, pentru comisionul enorm pe care-l incaseaza nu fac decat un precontract tipizat si-ti baga orice hot in casa.
    Acesta iti plateste avansul si pe urma nu mai plateste absolut nimic.

  • marian

    salut ,in spatele unei agentii bune exista cineva puternic intodeauna ‘}, am vazut discuti mai sus ca agentiile castiga bani usor, dar nu pune nimeni problema cand descurci acte incalcite {mosteniri,uzufruct etc} cand nici un notar nu se risca pentru a rez. actele sa nu faca vreo greseala sa platesca cat nu face, si alergi cate 1luna sa le aduci la adevar , sunt agentii care fac abuzuri dar e bine sa citesti ceea ce semnezi,tot mai sus am vazut o discutie ca un client nu a fost lasat sa negocieze cu proprietaru poate fi un abuz dar asta difera de la caz la caz .

  • CRISTIAN

    Ali, cu regret iti spun ca nu esti informat/a. Agentia imobiliara peste tot in lume are rol de prestator de servicii sau cum iti place tie sa spui de ” intermediar”. Cei care achizitioneaza proprietati imobiliare pentru a le renova si revinde se numesc investitori. Ce este cu adevarat trist in minunata noastra tare, suntem noi, oamenii care o populam si nu pentru ca am fi prost pregatiti sau neprofesionisti, pentru faptul ca suntem atat de negativisti si cautam sa promovam tot ce gasim rau in jurul nostru, fara sa vedem oamenii si lucrurile minunate care ne inconjoara. Sunt foarte multi agenti imobiliari profesionisti, bine pregatiti, care au ajutat mii de familii sa-si caseasca caminul mult visat, agenti imobiliari care au fost recompensati cu mii de multumiri de clientii lor. De ce nu gasim articole desore ei? De ce nu vb. nimeni despre ei? Domnilor de la imobiliare.ro, chiar de ar fi toti agentii imobiliari de cea mai proasta calitate umana, nu ar trebuii sa scrieti articole in care sa-i catalogati ca fiind neprofesionisti, nepragatiti,mediocri etc. Si stiti de ce? Pentru ca ei sunt cei care va sustin afacerea. OARE CINE ESTE LIPSIT DE ETICA????????? Daca maine si-ar retrage toate agentiile imobiliare ofertele de siteul dumneavoastra, salariul de luna aceasta oare l-ai mai incasa? va urez o viata fericita doamnelor si domnilor deontologi.

  • nicky

    Draga prietene ,care te semnezi cu GZ.Rugamintea mea este de a-mi scrie si a denumi cele 10 agentii imobiliare pe care dvs.le apreciati ca fiind cele mai bune din bucuresti.
    In speranta primirii unui raspuns,va multumesc anticipat.
    VS/11.09.2010

  • Impact, amenintata cu insolventa de un partener » Credite

    […] agentii imobiliari clientilor Program de evidenta pentru agentii imobiliare « Stefan Arhip Trei paşi în evitarea unei agenţii imobiliare neprofesioniste Business Point » Infinit Solutions a lansat Plazafotbal.ro: Fotbalul .. […]

  • taranistul

    ….este o batjocura ce sume pretind asa zisi “vanzatori” de case de la tara,dar vi se pregateste ceva frumos cat de curand,ceva impozitel de solidaritate pentru mai mult de una casa care nu este inchiriata,statul ar trebui sa puna termen,daca imobilulul este cumparat pentru reva……. prin declaratie pe proprie raspundere data in fata notarului public,sa zicem de 3 luni in care sa nu platesti acel impozit cand a trecut acel termen automat ANAF-ul isi intra pe rol anuntind ca ai de platit suma de …………….pana in momentul cand se face dovada ca este vandut sau inchiriat.Atunci si acei vanzatori ar reveni cu piciorele pe pamant si ar fi interesati sa-si vanda imobilele la preturi rezonabile,ca sa nu intre postura de rau platnic fata de stat.Dar la noi e ca la nimeni in lume,niste ziduri de pamant ridicate fara pic de geometrie se pune pe ziduri niste tigle”clasice”interiorul cu loc pentru soba,geamuri si usi luate de la oras,cele schimbate si aruncate de la apartamente,puse de forma in acele ziduri de pamant,mai pune si niste polistiren,asa ca sa faca impresie la cumparator si bineinteles aici se aplica si cresterea de pret,uite vezi casa izolata termic geamuri bla,bla, are si pod si loc de parcare iar in grajd este garajul, apa este naturala,izvor acolo in vale(o groapa facuta in graba)plina cu apa de ploaie,este si baie si wc cu alta groapa de scurgere langa izvorul natural,si uite asa se ajunge la sume de sute de mii de ron. o casa la tara,a uitasem sa va spun ca are si apa de cluj si gaz dar sunt in zona inca nu este racordata dar este in plan pana la ………….sa se introduca asa ca este un mare “avantaj”sa-ti poti cumpara o casuta la tara ca in loc de 3 camere gasesti numai una si doua alte incaperi sunt aiurea(si camara sau un fel debara tot camera este) sunt multe,sa va dumnezeu spo,r vanzatorilor de chilipir,sa auzim de bine.

  • stan………

    ……sunteti niste profitori mai vreti si bani pentru vizionare, huu, nu am voie sa negociez cu proprietarul,este dictatura privatului sau a firmei de imo….,ati pus monopol pe aceasta bransa ,dar vi se termina ghemul in cateva luni,ati ajuns ca cei care vand legume si fructe,sa ajungeti acolo unde doresc eu………….pa si pu……..

  • pacalitul

    ………parca se vand campuri petrolifere,aurifere asa preturi stim sa punem pe o palma de pamant,dar treziti-va la realitate,pe 1mp. nici un wc nu poti sa faci.Si culmea se vand facilitati care sunt “in zona”cca 1000 de metri, te abureste ca totul este ok.cand soliciti actele se incurca treaba rau de tot,terenul sau casa(din pamant cu niscaiva barne de lemn cariat)nu este a celui care a pus pretul si este un oarecare ins care a pus mana pe niste acte de propietate de la oameni amarati,promitindu-le ca le da si lor o suma oarecare din suma obtinuta din vanzare.Casele de la tara dupa unii au dotari ca la oras,ha ha daca a pus o usa de apartament de la gunoi si un geam tot din ala are de toate,inclusiv pod,loc de parcare in curte si garaj!!!!si mai are la poarta dar nu curte,gaz,contor de apa!!sic!!!si fosa se…ca ca asa e modern,acoperis Lindab!!!!la casa construita in 1900……toamna. Sa fim seriosi,sa stam drept si sa judecam dupa cum ne este hardul…sa auzim de preturi rezonabile…

  • george

    Agenti neseriosi..???…hai sa o lasam “balta”…Voua viitorilor cumparatori de apartamente ar trebui sa va fie rusine…sunteti niste banditi crescuti in tara asta de banditi, nu stati decat cu gandul ca dati un comision la agentie dupa ce ati cautat ca fraierii luni intregi si nu ati gasit nimic , nu stiti decat cum sa fentati agentia imobiliara dupa ce agentul va gasit apartamentul dupa care stati cu limba scoasa de-un cot, toti cumparatorii sunt niste hoti si banditi

  • Idomir Ioan

    Buna ziua
    In primul rand felicitari pentru articol.
    Eu consider ca parerile desi impartite sunt in totalitate adevarate. Si persoanele care considera ca sunt destui de multi agenti imobiliari neprofesionisti au dreptate, dar si persoanele care considera ca destul de putini Clienti se comporta onest si onorabil sunt in cunostiinta de cauza. Din pacate pana in momentul in care nu va fi aprobata o lege clara, despre drepturile si obligatiile agentiilor imobiliari dar si ale Clientilor colaborarea Agentie imobiliara-Client nu va fi una foarte buna. Sau infiintat uniuni ale agentiilor imobiliare, se fac cursuri pentru acreditarea agentilor imobiliari dar nu este suficient pentru ca sa poata fi eliminati cei care profeseaza aceasta meserie dar o si fac de rusine. Uniunile agentilor imobiliari create au incercat sa ajunga la legislativ si sa le ceara aprobarea unei legi care sa guverneze activitatea agentiilor imobiliare dar din pacate mare lucru nu sa reusit. Eu lucrez in bransa de ceva vreme si cred ca de multe ori comisionul perceput de unele agentii este destul de mare si ar trebui mult diminuat dar mai cred ca si unii Clienti si nu putini, trebuie sa inteleaga ca daca cer ca o Agentie imobilara prin reprezentantii ei sa se comporte profesionist este imperios necesar ca acest lucru sa fie reciproc.
    Parerea mea este ca si comisionul sa fie perceput numai de la proprietar?locator dar cumparatorul/lacatarul sa plateasca o taxa de vizionare(modica undeva la 20-30 ron, bineinteles ca pentru distante mai mari si sumele sa fie la fel) pentru fiecare imobil vizionat. In acest fel ar putea fi eliminati Clientii care fac turism imobiliar. Nu pot sa cred ca un Cumparator care doreste sa cumpere un imobil nu este de acord cu plata acestei taxe de vizionare atata timp cat Agentia imobiliara trebuie sa ii prezinte exact ce doreste si nu altceva, caz in care nu numai ca ar trebui returnati banii Clientului dar ar trebui platita si o despagubire. In ceea ce ii priveste pe proprietari eu consider ca ramane la propria alegere daca apeleaza sau nu la o agentie imobiliara ,daca dau sau nu exclusivitate unei anumite agentii, atata timp cat se comporta onest si nu fac concurenta agentiei cu care tocmai a semnat un contract, publicand in ziar anuntul privind vanzarea/inchirierea dar la un pret mult mai mic. Cei care lucraza in bransa stiu foarte bine la ce ma refer si daca ar fi sa descriu toate problemele si neajunsurile agentiilor imobiliare dar si ale Clientilor cumparatori/vanzatori ar trebui inca multe de scris si explicat.

  • Marius

    Dnule Ali… aveti dreptate, dar doar PARTIAL! Si o sa va spun de ce: pentru ca in alte tari mai exista o notiune care la noi lipseste cu desavarsire atat din partea majoritatii agentilor imobiliari cat si din partea majoritatii clientilor acestora. Aceasta notiune poarta numele de ETICA!!! De ce spun asta? Pentru ca pe langa aspectul prezentat de dumneavoastra, se mai practica si exclusivitatea in acele tari de care vorbiti dumneavoastra! Stiti ce inseamna acest lucru? Un vanzator lucreaza cu o singura agentie imobiliara, pentru o perioada X de timp! Pe acel vanzator nu-l intereseaza cheltuielile agentiei… vizionari, etc. Agentia se ocupa de tot! El stie ca daca agentia ii vinde imobilul in termenul X prevazut in contract… el are de plata suma Y.

    La noi stiti ce inseamna exclusivitatea? Va spun eu! Propui unui vanzator acest lucru si te trezesti ca vrea 5000 Euro ca sa-ti dea exclusivitate! E normal? Nu! Atata timp cat “bijnita” e in floare… si nu doar din partea agentilor imobiliari… fiecare persoana care activeaza pe piata imobiliara va avea de suferit!

  • ali

    din pacate in Romania nu exista experienta si profesionalism in piata imobiliara in comparatie cu alte tari europene; tari in care agentia nu joaca rol de intermediar ci de vanzator…adica achizitioneaza imobilul, il restaureaza in functie de target dupa care il vinde. cu asta cred ca am spus multe. astept cu nerabdare sa scapam de “bijnitza” asta de 2 bani…noroc

  • Mircea Vinteanu

    Din cate observ,in toate aceste comentarii,consumatorii de servicii imobiliare,mai ales potentialii cumparatori,sunt degustati de proasta calitate a agentilor imobiliari,iar…….tipic romanesc,am invatat sa aruncam vina unii pe ceilalti fiindu-ne destul de greui sa ne alocam o parte din vina lucrurilor ce ni se intamplat.Pentru a testa calitatea serviciilor imobiliare,complexitatea informatiilor,calitatea agentului imobiliar,nivelul sau de pregatire,trebuie facut ceva mai mai mult din partea cumparatorilor decat a suna la o agentie imobiliara si a cere agentului sa-l ia pentru vizionare,doar cand are cumparatorul timp,de unde vrea acesta,serviciu,acasa,etc.Recomand potentialilor cumparatori de a lucra si a apela doar la serviciile agentilor imobiliari profesionisti,membrii APAIR(se pot identifica prin prestanta,imagine,documente,legitimatii)si de a le raspunde acestora la cererea de a venii la sediul unde activeaza agentul ptr a stabilii o relatie de lucru,si unde, in urma unor discutii, se vor decide clar pasii ce trebuiesc urmati in finalizarea cu susucces a cautarilor.Cu totii sunteti intrigati ca cumparatori ca nu ati gasit agenti care sa va reprezinte interesele.Cati dintre dvs. ati fost dispusi pana acum sa semnati un contract de reprezentare cu agentul imobiliar,contract care sa va asigure asa cum doriti doar reprezentarea intereselor dvs,dar care sa va si oblige la plata unor sume de bani conform serviciilor de calitate prestate de care doriti sa beneficiati? Haideti domnilor consumatori de servicii imobiliare, incercati sa cereti servicii de calitate prin simpla atitudine a dvs fata de agentii imobiliari.Bineinteles,nu toti agentii imobiliari ci marea parte dintre ei sunt exact asa cum ii descrieti dvs,lucru care ma dezgusta si pe mine cu toata ca ma numar si eu printre agentii imobiliari ai acestei tari,cu diferereta majora de calitate.
    Sper ca m-am facut oarecum inteles si………..

  • Marius

    Dnule Horea… aveti dreptate… nu exista un clasament al agentiilor/agentilor imobiliari. Parerea mea este ca va puteti da seama daca un agent imobiliar este serios sau nu din 3 lucruri:
    1. Vi se spune din start, la primul contact telefonic, in ce conditii se realizeaza colaborarea dumneavoastra (comision). Astfel indiferent care ar fi valoarea tranzactiei, dumneavoastra stiti cat trebuie sa-i dati!
    2. Vi se comunica daca pretul oferit/cerut de dumneavoastra este unul conform preturilor de pe piata… cu exemplificari!
    3. Dupa prima sau a doua vizionare. Daca va duce in alte locatii decat cele solicitate de dumneavoastra, va arata imobile cu alte caracteristici decat ceea ce ati solicitat… e clar ca acel agent nu va va reprezenta niciodata interesele!

  • Stefania Trandafir

    @Horea

    Agentii imobiliari din asociatia noastra APAIR sunt in lista de aici http://www.apair.ro/membri/lista-membri care au aderat la un cod etic http://www.apair.ro/despre-noi/codul-etic-1 si au Asigurari de Raspundere Profesionala .
    Profesionalizarea si respectarea legilor existente este principala noastra preocupare. Puteti viziona parerea presedintelui asociatiei nostre dl Dan Negulescu in legatura cu subiectul ,,De ce se feresc cumparatorii de agentiile imobiliare,, aici http://www.bloombiz.ro/video-player/de-ce-se-feresc-cumparatorii-de-agentiile-imobiliare-

  • Horea

    Si totusi D-na Stefania Trandafir, cum putem afla practic cele mai profestioniste agentii sau cei mai profesionisti agenti imobiliari. Exista undeva un clasament? APAIR nu ar putea da publicitatii un asemenea clasament, eventual cu alocare de “stelute”/”margarete”/ etc, ca la hoteluri/pensiuni?
    Noi cei care vrem sa cumparam/vindem, dupa ce ne ghidam? Ce garantii am putea avea in alegerea unei agentii sau agent, pentru a minimiza riscul de a avea de a face cu agenti/agentii ne-profesionisti/ne-profesioniste? (fara legitimatii sau insigne…). Multumesc.

  • madalin

    tocmai azi am fost sa semnez un precontract la un apartament si sa vezi surpriza:
    agentul cu care am discutat aseara era foarte bine” intentionat” si parea ca tine cu noi cumparatorii. Cand am ajuns la notorul nostru apartamentul era ipotecat si suprafata din acte era mai mica decat ce ne povestise el ( cica cadastru era facut prost, defapt sup. reala este cea care o zice el nu cea din cadastru) si tot asa vrajeli bla bla bla AGENTII MINT DE STAU APELE (Apropoo era de la RASIG GROUP ) , si venis e si cu directorul sa ne vrajasac . PANARAME

  • ion

    dupa dv domnilor agenti imobiliari..cit la suta din clientii dv ai fost multumiti de srviciile voastre …eu cred ca 2 %..este cam mult…succes …la agricultura ca la imobile …vax

  • Dany

    Bravo Marius, bun comentariu.Ala este purul adevar.Eu mai am o intrebare : pe agentii imobiliari (cei profesionisti, normal),ce lege si cine-i protejeaza de clienti (aceia care au intentii necurate dupa vizionarea unui imobil, si sunt destui)??
    O zi buna in continuare!!!

  • Dany

    Domnule Viorel, scuza-ma dar felul in care gandesti si vorbesti denota ca nu esti decat un “prost”, care habar nu are pe ce lume traieste. Trebuie sa folosesc astfel de expresie ptr. ca nu e posibil sa-i bagi pe toti oamenii aceia (unii dintre ei ofera servicii mult peste nivelul asa zisilor clienti din acest moment ), la “oala” comuna
    O zi buna tuturor

  • andrei

    ma tot uimesc ce se scrie pe aici despre agentii, sunt agent imobiliar, zi de zi intalnesti fel de fel de oameni cu fel de fel de pretentii sa le zic asa in vederea cumparari unui imobil, cum a scris si colegul mai sus cine are timpul necesar sa se duca la toate ofertele aparute?cine umfla preturile?)proprietarul) Ce a fost a fost inainte,clienti nu se gandesc ca din comisionul ala se scad foarte multe cheltuieli si nu mai ramai cu nimic dar ce sa le faci asa sunt romani si asa vor ramane………Nu incercati sa bagati toate agentiile in aceeasi oala sa zic asa ca nu e corect,clientul dc ar fi medic asi putea sa zic si eu ca sunt cei mai corupti ca cer bani pentru absolut orice ai nevoie ,chiar dc te vede ca mori….
    O zi buna !!!!!

  • Vafanculo

    Am incercat sa vand un apartament cu 2 camere. M-au contactat tot felul de dubiosi care pretindeau ca sunt “consultanti imobiliari”. 30% dintre acestia incercau sa ma influenteze in stabilirea pretului de vanzare (fapta penala in orice tara civilizata), 40% nu stiua detalii despre imobil (desi acestea erau prezentate cu lux de amanunte in anunturile mele), 30% ma minteau ca au ei client doar pentru a fi siguri ca le permit inscrierea in baza de date.

    Normal, am gasit cumparator si am contractat usurati, fara a plati comisioane nejustificate unor amatori… 😉

    Cum bine a fost ales sloganul site-ului de promovare “Fara intermediari, fara batai de cap…”

    Chiar si acum, la 3 luni de la vanzare, unele “agentii” se incapataneaza sa promoveze “oferta”, desi le-am transmis atat prin e-mail cat si telefonic faptul ca am rezolvat.

    Asadar, curaj si luati singurei taurul de coarne: anunt in “Romania Libera”, anunt pe magazinul de case.ro si NU discutati decat cu agentii care negociaza comisionul (MAXIM 1,5% comision!) si care au deja client pentru vizionare.

    Altminteri veti pierde doar timp si bani cu hoarde de imbecili, obisnuiti sa castige bani nemunciti inca din perioada 1990…

    Parerea mea!

    😉

  • Marius

    Am citit si eu comentariile la acest articol si cu putine exceptii… nu-mi vine sa cred ce reactii au unele persoane la adresa agentilor imobiliari.
    Si eu sunt un agent imobiliar, iar in acest comentariu voi incerca sa fiu obiectiv.
    Este corect cand se spune ca O PARTE din agentii imobiliari nu incearca altceva decat sa vanda/inchirieze. Nu conteaza ce vrea clientul, nu conteaza care sunt conditiile pe care acesta vrea ca imobilul respectiv sau pretul sa le intocmeasca! Majoritatea acestor agenti sunt cei care au mancat o paine buna pe vremea boom-ului imobiliar si care inca se mai cred pe acele vremuri. Sunt agenti angajati “doar cu buletinul”.
    Pe de alta parte… sunt si agenti imobiliari buni, care fac in asa fel incat cerintele clientului sa fie satisfacute. Ma rog… in cea mai mare parte!
    Dar avand in vedere ca suntem cu totii romani.. voi lasa putin caracteristicile agentilor imobiliari si ma voi referi la clienti!
    Toti se plang, ca “Vai, Doamne… ce comision mare practicati!”, ca “se negociaza comisionul la inceput”. Mi se pare cat se poate de corect ca un agent imobiliar sa va spuna din capul locului cat este comisionul perceput. Si cand spun comison… ma refer la PROCENTUL din valoarea tranzactiei. Si va voi spune si de ce: pentru ca in momentul in care dumneavoastra domnule/doamna client… dupa ce va gasiti prin intermediul unei agentii locuinta dorita (cu alte cuvinte, va vedeti cu sacii in caruta) incepeti sa faceti nazuri cand vi se spune cat este comisionul agentiei. Chiar daca agentul va spune ca e 1% din valoarea tranzactiei… strambati din nas! Ceea ce nu este corect!
    Pe de alta parte… condamnati faptul ca agentii nu vizioneaza imobilele inainte sa mearga cu dumneavoastra la vizionare. In fiecare zi apar sute de anunturi imobiliare. Dumneavoastra, dnule/dna client… ati avea (practic vorbind) timp sa mergeti sa le vedeti pe toate?
    Spuneti ca agentii imobiliari umfla preturile. GRESIT!!! Asta se intampla poate candva demult! Proprietarii umfla preturile! Cum? Oricat ar incerca un agent imobiliar sa il convinga ca pretul cerut este peste pretul pietei… proprietarul prefera sa il asculte pe vecinul X, pe frizerul Y sau pe vanzatorul de la chioscul din colt, fiecare din ei stiind pe cineva care are un prieten care a vandut nu stiu cand la valoarea aia.
    Asa ca… nu as vorbi doar de agenti imobiliari neseriosi. Ci as vorbi si de clienti care niciodata nu sunt satisfacuti de ceea ce vad. Sau mai ales… de cei care habar nu au ce vor sa cumpere/inchirieze! Vezi comentariul dnului Viorel care cauta de 18 luni un apartament!

    Criza asta a adus intr-adevar ceva bun. O scadere a preturilor la locuinte si eliminarea de pe piata a majoritatii agentilor imobiliari neseriosi. Dar din pacate… nu a scos de pe piata si clientii neseriosi.

    Cam asta am avut de spus… si as mai adauga o mentiune. Tot ce am scris aici… se bazeaza pe propria-mi experienta! Asa ca… daca nu se aplica in unele cazuri… a nu se personaliza!

    O zi buna va doresc!

  • PAUL DOGARU

    Buna ziua,am citit cu atentie comentariile facute atit de persoanele care au avut tangenta cu agentii imobiliari nemultumiti de serviciile unor colegi ,cat si comentarii facute de agentii imobiliari viz-a-vis de activitatea si serviciile prestate in cadrul agentiilor pentru clienti.
    Consider ca adevarul este undeva la miljoc ,sunt prea mult agenti imobiliari lipsiti de profesionalism care deformeaza imaginea in fata consumatorului final,dar se pare ca aceasta criza a rezolvat problema reducand numarul acestora substantial.
    PE de alta parte sunt o gramada de asa zisi clienti care sunt de buna credinta chititi de la primul contact cu agentia sa economiseasca acel comision folosind metode ocolitoare de finalizare a unei tranzactii,nefiind constienti de faptul ca alegand un agent imobiliar profesionist ….poate economisi multi bani , prin obtinerea unui pret mai bun,poate pastra o legatura permanenta de informare printr-o reprezentare exclusiva care ar putea duce la achizitia unei proprietati sub pretul de piata.Agentul imobiliar profesionist care este in piata de mult poate avea informatii exclusive ,unice care pot deveni pentru clientul cumparator la un moment dat IMOBILUL care si la dorit, economisind timpul si bani acestuia chiar obtinind un pret sub cel de piata.SCHIMBAREA sistemului de lucru in acesta perioada este o necesitate in cladirea unei imagini pozitive a agentului imobiliar,la acesta imagine contribuie din punctul meu de vedere si APAIR-UL care a venit cu un cod etic nou… cu un nou concept despre cum trebuie sa functioneze sistemul de servicii in acest segment,iar cei care vor adera cu siguranta vor suferi schimbari majore de mentalitate si conduita in urmatorii ani astfel incat comentariile negative de mai sus sa fie din ce in ce mai putine iar consumatorul final sa fie constient de la inceput, ca apelind la un agent imobiliar, trebuie sa plateasca un serviciu care va fi de calitate datorita caruia a fcut o afacere profitabila pentru el.

  • Loredana

    De o luna de zile am achizitionat si eu un ap. la etj 4. Ne-a placut foarte mult ap. in sine, nu si etajul, insa am acceptat. Din pacate am mers pe incredere si nu am negociat de la inceput comisionul agentiei, greseala noastra. Insa nu mi se pare corect ca in momentul in care eu sun la un anunt din ziar si dau peste o agentie sa imi perceapa mie comision. Mi s-ar parea normal ca eu ca vanzator daca nu vreau sa imi bat capul si timpul cu anunturi si telefoane la orice ora din zi sa apelez la o agentie care sa se ocupe de problema mea si sa o platesc pt chestia asta, si atunci cel care cumpara plateste cat s-a cerut pe imobilul respectiv. Iar daca eu ca si cumparator doresc sa apelez la o agentie e normal sa platesc acel serviciu. Insa la noi anunturi sunt furate de catre agentii si cei care platesc sunt numai cumparatorii. Nu mi se pare a fi un sistem legal… cu sigurant pe viitor nu voi mai arunca banii pe nici un fel de agentie.

  • Dora

    Buna ziua, ma numar si eu printre cei dezamagiti de serviciile agentiilor imobiliare motiv pt care nu mai am deloc incredere in nici un asa numit “agent imobiliar” . Am mers cu diversi agenti in locatii pe care daca mi le-ar fi descris cum trebuiau nu as mai fi ajuns acolo si nici nu mi-as mai fi pierdut atata timpl. Au pretentii la comisioane insa nu fac nimic pt cumparator , nici macar poze ca lumea la apartamente si indicatii mai clare ca sa iti poti da seama din start despre ce anume e vorba. Printre cele mai rele lucruri insa sunt fie slaba lor informare fie dezinformarea voita a cumparatorulu, astfel ca mi s-au prezentat imobile din 60 cu risc seismic , ca si imobile rezistente ,construite dupa 70. O alta problema des intalnita este cea legata de pret , acelasi apartament il gasesti la 10 agentii cu diferenta de pret de peste 10.000E , si cum sa mai ai incredere ?
    Ultima insa nu cea din urma este ca agentii nu reusesc sa reprezinte ambele parti si de cele mai multe ori te simti singur si fara nici un sprijin cand agentul reprezinta mai mult vanzatorul si nu reuseste sa stabileasca o relatie la fel de buna si cu cumparatorul . E ceva cam ca la piata: cat ne dati … prea putin… urmatorul …
    Nu stiu care e solutia in a-ti cumpara un imobil , insa e clar ca nu e o solutie buna sa te lasi pe seama agentilor si tb sa te informezi constant si sa nu iei nimic de bun , chiar daca un om pare mai de incredere decat altul .

  • petre

    Doresc sa cumpar mansarda,pod,terasa pt a comstrui apartament la mansarda0766699690

  • manu

    Oriunde,in strainatate,orice serviciu se plateste,inclusiv consultanta si vizionarea!…Noi romanii,facem totul gratuit si,in loc de respect si apreciere, auzim si comentarii de prost gust…deh,ca la noi in tara!
    In cariera mea de consultant imobiliar,am intalnit putini clienti de “calitate”,care stiu sa respecte si aprecieze calitatea serviciilor aduse!…Clientii pretentiosi au “defecte” ,mai ales la plata comisioanelor! P.S daca la apelarea altor servicii (medicale,juridice,etc) clientii achita consultatia/consultanta,la agentii li se pare firesc sa apeleze gratis,ca apoi sa faca si..fitze!…rusineee!

  • victor mache

    ce bine ca a venit criza.asa au plecat aproape toti neavenitii meseriei de agent imobiliar,din pacate ramanand cativa,dar sper sa plece si ei.lucrez de 10 ani in bransa,am facut si eu greseli si voi mai face,dar intotdeauna am incercat sa ma pun in pielea clientului sa vad cum este.am vandut si cumparat si eu,am umblat cu agenti care nu ma cunosteau si nu ii cunosteam,multi lasand o impresie proasta,dar asta este.nivelul de cultura si pregatire se vede.
    DOAMNA STEFANIA TRANDAFIR CE VA FACE SA CREDETI CA O LEGITIMATIE SI INSIGNA VA FACE UN AGENT MAI BUN CA ALTUL?DACA ESTE PROST,PROST RAMANE.MESERIA ACEASTA SE FURA,BUNUL SIMT IL AI DE LA MAMA NATURA.ACEEASI CHESTIE ESTE VALABILA SI PENTRU CUMPARATORI SI VANZATORI.ASTA ESTE PENTRU DOMNUL ZAMFI13. DACA AR EXISTA MAI MULT RESPECT SI DE O PARTE SI CELALTA AR FI FOARTE BINE,DAR UNII ,,SERVICIUL” FACUT.

  • Viorel

    Agenti imobiliari? O rusine. Sunt in piata de 18 luni si vreau sa cumpar un apartament. Nu am intalnit unul (agent imobiliar) care sa-mi reprezinte interesele. Nu pot sa cred ca doar pt faptul de a ma duce la adresa unui proprietar cerea cel putin 1000 EUR. Nu-ti trebuie prea multa experienta sa observi cat de putina nevoie avem de ei. Trebuie doar sa deschidem un anuntul telefonic si sa citim un anunt. Dupa care sa sunam si sa observam cel tarziu la o vizionare ca tote informatiile date nu sunt decat abureli. Daca un om cere 1000 EUR comision nesimtit si nu face decat sa incerce pe fata sa te prosteasca nu ai decat sa ai o scarba fata de toti chiar daca unii se cred altfel. Daca le spui ce doresti te suna si te ivita sa vizionezi un apartament care este total diferit etalonului prezentat ca dorit de tine. Nici nu-i pasa de ce vrei tu. Important este sa vanda el. Cum dracu sa vreau sa accept un serviciu de la un individ care dupa ce ma crede si fraier jigninduma pe fata mai vrea si un comision enorm. Pacat ca proprietarii nu se trezesc la realitate deoarece eu as prefera ca la un pret corect sa las proprietarului eventualul comision care trebuia dat agentului.
    Eu vad altfel aceasta meserie. Agentul care il angajezi sa-ti reprezinte interesele, devenind chiar mai mult negociatorul. Astazi el de fapt nu reprezinta pe nimeni. El este omul care a vanat o adresa si posteaza niste anunturi.
    Nu ai cum sa ai incredere in astfel de servicii.
    Nu cred ca la noi se va intelege de cei care practica rostul lor.
    Nici macar nu au imaginatie. Daca tot fac pe vanatorii de adrese macar sa se dezvolte pe masura. Asadar ar putea percepe o taxa fixa pt un numar de vizite la apartamentele (tipul) si zonele stabilite de proprietar. Astfel as da 500 lei pt 10 vizite la tipurile de apartamente descrise anterior si din zonele dorite de mine etc. hai sa-i lasam Eu cred ca noi cumparatorii suntem de vina. Spun cumparatorii pentru ca noi cel putin acum facem piata. daca este scumpa face dovada cat de fraieri suntem. HAI PA ca deja ……

  • Laura

    Incerc sa imi cumpar o casa de mai bine de un an: sunt agasata de-a dreptul de diferiti agenti sau agentii imobiliare care nu au vizitat in prealabil locatiile, nu stiu sa ofere detalii si care doar fac pe ghidul de la usa scarii de bloc la usa apartamentului ( mai rar o nimeresc, mi s-a intamplat ca apartamentul de la etajul 2 sa fie o garsoniera la demisol sau blocul sa fie construit in 1984 si renovat in 2004 si prezentat ca constructie 2004).
    Cu atat mai mult preturile sunt grosolan umflate de agentii dornici de castig rapid, de aceea si preturile care cresc continuu desi nimeni u cumpara. Un tanar care face credit nu doreste sa mai dea comision cateva mii de euro unei agentii, mai ales care habar nu are ce produse intermediaza.

  • Stefania Trandafir

    In primul rand felicitari pentru articol.
    In orice piata imobiliara matura este dreptul clientului sa aleaga daca doreste sa colaboreze cu un agent imobiliar sau daca alege sa-si rezolve singur tranzactia.
    In Romania clientul care alege sa-si rezolve singur tranzactia, nu poate fi sigur ca din anunturile date de ,,asa zisi particulari,, are de a face numai cu particulari, din pacate intr-un procent mare el nimereste tot peste agenti imobiliari.
    Sansa agentului de a invata sa devina un profesionist in imobiliare a fost foarte mica in Romania.
    Colegul Victor Zaharia are sansa sa se bucure de ,,invatatura,, adusa de o franciza americana in Romania.
    Problema cea mai serioasa este ca marea majoritate a agentilor nu cunosc legile elementare care exista in momentul de fata, legi pe care ei trebuie sa le respecte in relatia cu clientul si cu ceilalti colegi din piata.
    Pana la aparitia Asociatiei Profesionale a Agentilor Imobiliari din Romania APAIR pe piata romaneasca nu existau asigurari profesionale, agentii imobiliari nu aveau un cod etic.
    Acum agentul imobiliar membru in asociatia APAIR adera la acest cod etic, are o asigurare profesionala care reprezinta un act de respect in primul rand fata de client si apoi pentru colegii din piata, are o legitimatie care atesta ca face parte dintr-o asociatie profesionala in anul 2010, are o insigna.
    Agentii din asociatia noastra au sansa sa participe la cursuri predate de traineri de renume international, aceste cursuri sunt obligatorii pentru startul de inceput de formare a agent imobiliar profesionist.
    Accesul la o baza de date comune de oferte imobiliare, faptul ca poate sa aleaga sa foloseasca un soft complex de administrare a ofertelor, contact mangement, crearea unei baze de date etc, faptul ca face parte dintr-o retea de profesionisti cu aceleasi idealuri, este un inceput extraordinar pentru ca agentul imobiliar din Romania sa-si recastige credibilitatea si sa se bucure din plin de viata.
    Cunosc agenti imobiliari care au abandonat aceasta meserie pentru ca s-au simtit umiliti. APAIR spune NU UMILINTEI, spune DA DEMNITATII agentului imobiliar.

  • Am imobile pe care le inchiriez de peste 14 ani si RAREORI am reusit sa fac o tranzactie printr-o Ag. Imob.Din contra am pierdut zile si saptamani de “vizionari” si “vizite” lamentabile.
    Sunt prost imbracati, prost educati, vorbesc Prost, aduc clienti(contrar cererii/instructiunilor) de ff proasta fatura care nu au leg cu acea Prpr. Dupa ce trece un an suna sa “actualizeze banca de date” unii nici macar nu au adus un virtual client in perioada anuntului, dau anunturi in nume propriu fara accept si cu greseli mari….etc.
    De aceea multi oamenii se feresc de agentii/agenti, NU numai pt. ca au un comision Enorm(la inchirieri) si mare la vanzari, ci pt. faptul ca sunt, 90% din ei, pe dinafara, descalificati, total NEprofesionisti, la pamant!
    Dupa 14 ani de lucrat ca Proprietar in acest business pot spune raspicat ca sunt Max. 10 agentii care sunt Agentii, restul este plevusca, rusine, disgratie, de aceea “lumea” nu apeleaza la ei, eu unul de acum incolo voi lucra cu Doar cu 3-4 Ag, restul….pe Cont Propriu.

    Cu stima,

    GZ

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Cum a reușit Cosmopolis să vândă 100 de apartamente în mai puțin de 6 luni (P)

Reducerile oferite de dezvoltator la apartamente și vile constituie un punct de atracție pentru cumpărători. Complexul rezidențial Cosmopolis este unul dintre cele mai bune exemple de succes în acest...

citește mai departe
Apartamente de Prima Casă în Evocasa Optima: 47.000 de euro pentru 2 camere

Cel de-al doilea bloc din cadrul complexului urmează a fi livrat la sfârșitul acestei veri. Primul bloc din ansamblul rezidențial Evocasa Optima, din zona Titan-1 Decembrie, a ajuns la...

citește mai departe
Cât poți economisi prin termoizolarea locuinței cu plăci minerale? Află folosind Multiestimatorul, un program de calcul lansat de Xella (P)

Grupul german a lansat recent pe piața locală Multipor – un produs 100% mineral, incombustibil și permeabil la vapori. Compania germană Xella, lider internațional pe piața materialelor de construcții,...

citește mai departe
Gestionarii programului Prima Casă cer o suplimentare a fondurilor. De cine atârnă decizia finală

Mai mult de jumătate din banii alocați pentru 2013 au fost epuizați în primele cinci luni ale anului. Reprezentanții statului par să răspundă “presiunii” mai mult sau mai puțin...

citește mai departe
Cele mai importante aspecte de luat în seamă la achiziția unui apartament nou (P)

Un scurt research pe piața vânzărilor imobiliare a reliefat că persoanele aflate în căutarea unei locuințe noi sunt influențate radical de doi factori majori: localizarea și prețul, exact în...

citește mai departe