Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
3 Octombrie 2016

Trei proiecte imobiliare românești, „crema” Europei Centrale și de Est

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Lifestyle
Ultima actualizare: 03 Octombrie 2016

Este vorba despre construcții de amploare, derulate de investitori străini.

În ultimii mai bine de zece ani, se vorbește mult despre potențialul de dezvoltare al pieței imobiliare autohtone. Deși mai avem mult de crescut la acest capitol, iată că România primește recunoașterea internațională pentru (unele dintre) proiectele dezvoltate până acum. În cadrul conferinței internaționale CIJ Europe Awards organizate în Praga în luna septembrie, trei proiecte imobiliare românești au fost desemnate ca fiind cele mai bune din Europa Centrală și de Est (ECE).

Cosmopolis vedere ansamblu

Pe segmentul rezidențial, titlul de cel mai bun proiect din regiune a revenit, la fel ca anul trecut, ansamblului Cosmopolis (foto sus), amplasat în zona de nord a Bucureștiului. Dezvoltat de turcii de la Opus Land Development și promovat de agentul exclusiv de vânzări Coldwell Banker România, acesta numără în prezent aproximativ 2.300 de locuințe, iar până la finalul acestui an urmează a fi livrate încă cel puțin 200 de unități. Investiția totală derulată până acum în construcția Cosmopolis se ridică la aproximativ 280 de milioane de euro.

„Dezvoltăm prin Cosmopolis cel mai complex proiect rezidențial din întreaga regiune, proiect care va deveni un oraș în sine, în viitor. Avem deja o comunitate care numără circa 4500 de locuitori, o infrastructură generală unică în România, iar planurile de viitor includ construcția a cel puțin 7.000 de locuințe noi, precum și dezvoltarea continuă a facilităților pe care le oferim. Distincția obținută de Cosmopolis la Praga, precum și discuțiile ample despre peisajul românesc de real estate care au avut loc acolo, denotă că România a redevenit o piață atractivă pentru investitorii străini.”

Ahmet Buyukhanli, președinte Opus Land Development

Pe segmentul de birouri, distincția de cel mai bun proiect din ECE a fost primită de către AFI Park (foto jos), complex dezvoltat de către AFI Europe adiacent centrului comercial AFI Palace Cotroceni din Capitală. Compus din cinci clădiri office moderne, acesta dispune de o suprafață închiriabilă totală de 70.000 de metri pătrați, împărțită preponderent între companii din domeniul IT&C. Ultimele două clădiri ale complexului, cumulând 32.000 de metri pătrați, au fost finalizate în februarie 2016.

AFI Park

Nu în ultimul rând, centrul comercial Mega Mall (foto jos), din estul Bucureștiului, a fost desemnat cel mai bun proiect de retail din regiune în cadrul galei CIJ Europe Awards. Inaugurat în mai 2015 de către grupul NEPI, în urma unei investiții de 165 de milioane de euro, proiectul dispune de o suprafață construită totală de 230.000 metri pătrați, din care 77.000 de metri pătrați închiriabili, spațiu ocupat de circa 220 de magazine. Construcția dispune de 3.000 de locuri de parcare, dispuse pe șapte nivele, dintre care 1.000 sunt situate pe acoperiș. Printre facilitățile oferite vizitatorilor se numără și sala de fitness WorldClass dotată cu o piscină semi-olimpică, dar și cinematograful Cinema City, cu 14 săli și tehnologia 4Dx.

Mega Mall

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
În februarie, trendul de creștere a prețurilor apartamentelor a continuat. Excepție notabilă în București

În februarie, prețurile solicitate pentru apartamentele noi și vechi scoase la vânzare s-au majorat, la nivel național, cu 0,8%. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată la nivel de țară...

citește mai departe
Prețurile apartamentelor la începutul lui 2022

În ultima lună, cel mai semnificativ avans a fost consemnat de Cluj-Napoca, orașul de pe Someș fiind urmat, la ceva distanță, de Constanța și București, în vreme ce Iașiul...

citește mai departe
Vilă de lux în cartierul Făget, Cluj-Napoca. Se vinde complet mobilată și utilată, are trei terase și loc de piscină – FOTO (P)

Locuința este situată într-o zonă liniștită, dezvoltată în apropierea pădurii din sudul orașului și formată în mod preponderent din case și vile. Visezi să locuiești la curte, într-unul dintre...

citește mai departe
Autograph – promisiunea unui stil de viață definit de calitate, bun gust și siguranță (P)

Ansamblul rezidențial de vile dezvoltat de North Point creează condițiile perfecte pentru un stil de viață liniștit și relaxant, în apropierea Bucureștiului. Proiectul Autograph Otopeni Villas este expresia atenției...

citește mai departe
Oferte de Black Friday pe Imobiliare.ro: reducere de 128.000 de euro la achiziția unei vile în nordul Capitalei

Imobiliare.ro anunță lansarea unei ample campanii de Black Friday, dedicată consumatorilor finali, ce se va derula până la sfârșitul lunii noiembrie. În momentul de față, pe site sunt listate...

citește mai departe