Un dezvoltator din Iași a început construcția a trei noi blocuri în cadrul unui proiect de peste 2.000 de unități. Cele 400 de apartamente, gata la finele lui 2021

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Publicat pe: 28 Aprilie 2020, Ultima actualizare: 04 Mai 2020

După finalizarea noilor clădiri, ansamblul Royal Town va însuma, la sfârșitul anului viitor, peste 1.000 de unități locative.

Actualul context de piață nu a pus capăt investițiilor de pe piața rezidențială. O demonstrează și un dezvoltator ieșean, care a început construcția a trei noi blocuri de locuințe, în cadrul ansamblului rezidențial Royal Town, din cartierul Copou. Acestea vor însuma 400 de unități, distribuite pe câte 11 nivele, ce urmează a fi predate la finalul anului 2021. Dacă primele trei blocuri din cadrul proiectului sunt deja finalizate și date în folosință, al patrulea se află în curs de construcție, cele 220 de apartamente ale sale urmând a fi predate la sfârșitul lui 2020. Planurile companiei dezvoltatoare prevăd ca, la finele lui 2021, ansamblul Royal Town să ajungă la un total de șapte blocuri și peste 1.000 apartamente – dintr-un total de peste 2.000 de unități locative pentru întregul proiect.

Citește și: Câte locuințe noi au la dispoziție bucureștenii spre achiziție?

Apartamente cu patru camere, la cerere

Dezvoltat pe un teren de circa 20.000 de metri pătrați, Royal Town a fost conceput ca un ansamblu rezidențial de lux, fiind alcătuit din unități locative de la una la trei camere – la cerere, însă, pot fi realizate și locuințe cu patru camere. Suprafațele apartamentelor variază între 43 și 150 de metri pătrați, clienții putând alege între 12 tipuri diferite de compartimentare. Prețurile încep de la 1.050 de euro pe metru pătrat util, variind în funcție de modalitatea de plată aleasă de client, de suprafața locuinței și de termenul de finalizare a acesteia.

„Ansamblul se adresează persoanelor care pun preț pe calitate, durabilitate și care apreciază apropierea de natură, dar și celor mai exigenți care sunt în căutarea unui imobil la standarde ridicate. Arhitectura clădirilor urmează un stil modern, cu forme rafinate și spații luminoase dominate de ferestre mari și ambient plăcut. Mai mult decât atât, dotările locuințelor sunt de ultimă generație: sistem smart-home integrat ce include senzori de fum, inundație sau de mișcare, întrerupătoare digitale sau centrală termică cu operare digitală de pe telefonul mobil. Acestea au fost gândite pentru un mediu confortabil și sigur.”

Dezvoltator Royal Town

 

Încălzire prin pardoseală, plus facilități integrate

Potrivit companiei dezvoltatoare, în cadrul complexului Royal Town din Iași sunt utilizate materiale de construcție durabile, astfel încât imobilele au o eficiență energetică sporită (contribuind, deci, la realizarea de economii, pe termen lung). „De exemplu, prin sistemul de încălzire prin pardoseală, se asigură un climat perfect pe timp de iarnă, mai ales pentru familiile cu copii mici care adoră să se joace pe podea. Mai mult decât atât, marmura are proprietatea de a încetini pierderile de căldură”, explică reprezentanții Royal Town. Printre facilitățile complexului se numără elemente precum: parcări subterane multietajate, parc privat, grădiniță, afterschool, supermarket, spații verzi, spații de joacă, sală de sport, salone de înfrumusețare, clinică și terenuri de sport.

Părerile cititorilor
3 păreri
  • Tuia, Pavel,Marian

    E foarte frumos, o parere foarte buna si chiar as vrea sa ma implic si eu cu munca. Vreau sa deschid o firma de constructie, deja detin o echipa cu 20 de baieti si construiesc bolcuri si este chiar o schimbare uriasa pentru Iasi, pe viitor. Am lucrat pentru Munteanu Construct cu echipa.

  • Iași: investiții de circa un miliard de euro în proiecte imobiliare, în plan pentru 2020. „Criza medicală a înfrânat entuziasmul, dar oportunitățile încă există” -Ştiri imobiliare, Ştirea zilei – ImoExpert

    […] Citește și: Un dezvoltator din Iași a început construcția a trei noi blocuri în cadrul unui proiect de peste… […]

  • Un grup italian investește 80 de milioane de euro într-un ansamblu rezidențial de 1.300 de unități în Timișoara -Ştiri imobiliare, Ştirea zilei – ImoExpert

    […] Citește și: Un dezvoltator din Iași a început construcția a trei noi blocuri în cadrul unui proiect de peste… […]

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
În februarie, trendul de creștere a prețurilor apartamentelor a continuat. Excepție notabilă în București

În februarie, prețurile solicitate pentru apartamentele noi și vechi scoase la vânzare s-au majorat, la nivel național, cu 0,8%. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată la nivel de țară...

citește mai departe
Prețurile apartamentelor la începutul lui 2022

În ultima lună, cel mai semnificativ avans a fost consemnat de Cluj-Napoca, orașul de pe Someș fiind urmat, la ceva distanță, de Constanța și București, în vreme ce Iașiul...

citește mai departe
Vilă de lux în cartierul Făget, Cluj-Napoca. Se vinde complet mobilată și utilată, are trei terase și loc de piscină – FOTO (P)

Locuința este situată într-o zonă liniștită, dezvoltată în apropierea pădurii din sudul orașului și formată în mod preponderent din case și vile. Visezi să locuiești la curte, într-unul dintre...

citește mai departe
Autograph – promisiunea unui stil de viață definit de calitate, bun gust și siguranță (P)

Ansamblul rezidențial de vile dezvoltat de North Point creează condițiile perfecte pentru un stil de viață liniștit și relaxant, în apropierea Bucureștiului. Proiectul Autograph Otopeni Villas este expresia atenției...

citește mai departe
Oferte de Black Friday pe Imobiliare.ro: reducere de 128.000 de euro la achiziția unei vile în nordul Capitalei

Imobiliare.ro anunță lansarea unei ample campanii de Black Friday, dedicată consumatorilor finali, ce se va derula până la sfârșitul lunii noiembrie. În momentul de față, pe site sunt listate...

citește mai departe