/

Unde găsești cele mai multe apartamente de închiriat în Constanța? Tomis Nord și Faleza Nord, printre cele mai căutate zone din oraș

Pe piața rezidențială din Constanța s-a putut observa, în ultima perioadă, o tendință îmbucurătoare pentru cei care își doresc să închirieze o locuință. Oferta a crescut în cazul proprietăților noi, pentru care lucrările de construcții au fost finalizate în ultimii cinci ani. Deci mai multe persoane au avut acces la locuințe moderne. În ciuda acestei […]

Pe piața rezidențială din Constanța s-a putut observa, în ultima perioadă, o tendință îmbucurătoare pentru cei care își doresc să închirieze o locuință. Oferta a crescut în cazul proprietăților noi, pentru care lucrările de construcții au fost finalizate în ultimii cinci ani. Deci mai multe persoane au avut acces la locuințe moderne.

În ciuda acestei evoluții favorabile, proprietățile vechi rămân, însă, majoritate pe segmentul închirierilor, potrivit datelor Imobiliare.ro.

Cele mai multe apartamente de închiriat pot fi găsite în cartierul Tomis Nord. Acesta este și unul dintre cele mai căutate din oraș, dar nici pe departe unul dintre cele mai ieftine. Chiria medie solicitată de către proprietari pentru un apartament ajunge la 600 euro/lună. Cei care își doresc să aibă cât mai multe opțiuni la dispoziție atunci când își aleg viitoarea locuință își pot orienta căutările și spre cartiere precum Tomis Plus (600 euro/lună) sau spre zona centrală (690 euro/lună) a orașului.

Cea mai scumpă zonă din Constanța rămâne Faleza Nord. Viitorii chiriași trebuie să se aștepte să achite, în medie, 800 euro/lună pentru un apartament localizat aici. În apropierea Cazinoului, plătești 700 euro/lună, la fel și în zona Capitol-Universitate.

Persoanele care își doresc să achite o chirie cât mai mică ar trebui să-și înceapă căutarea următoarei lor locuințe în zone precum Far (360 euro/lună), Tomis II (450 euro/lună) și Tomis III (450 euro/lună). Aceasta din urmă este, însă, una dintre cele mai căutate din oraș, motiv pentru care competiția pentru cele mai moderne locuințe la cele mai bune prețuri ar putea fi destul de mare în următoarea perioadă.

O altă zonă populară în rândul celor care își caută o chirie în Constanța este și cea din apropierea Casei de Cultură. Aici, chiria medie ajunge la 500 euro/lună.

Garsoniere și apartamente pentru studenți

Ești student și vrei să închiriezi o locuință în Constanța înainte de începerea noului an universitar? Imobiliare.ro îți vine în ajutor. Adaugă filtrul “Ideal pentru studenți” căutărilor tale și vei identifica mai rapid apartamentul potrivit, chiar și atunci când ai la dispoziție un buget redus. Află mai multe detalii aici.

Ai nevoie de informații suplimentare? Îți recomandăm să consulți ghidurile Imobiliare.ro dedicate chiriașilor. Consultă GRATUIT ghidurile aici.

Vezi aici cât costă chiria în celelalte orașe mari din țară, dar și care sunt tendințele identificate la nivelul pieței.

Vrei să afli și detalii despre evoluția prețurilor apartamentelor din Constanța? Consultă aici Indicele Imobiliare.ro sau urmărește video de mai jos.

Corina Varlan
Corina VârlanContent Manager · Imobiliare.ro

Cu o experiență de 14 ani în presa online, comunicare și content marketing, s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în urmă cu aproape 8 ani și ocupă, în prezent, funcția de Content Manager. Corina își concentrează activitatea pe subiecte de interes atât pentru cei aflați în căutarea unei locuințe, cât și pentru proprietari sau chiriași, pe care îi ține la curent cu cele mai noi informații din sectorul de real estate.