/

Unul dintre cei mai mari dezvoltatori din estul Capitalei lansează un proiect cu 2.700 de apartamente în nordul orașului. Primele locuințe vor fi gata în 2028

Unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari din zona de est a Capitalei plănuiește, acum, o investiție de 200 de milioane de euro în nordul orașului.

Unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari activi în ultimii ani în zona de est a Capitalei își redirecționează atenția spre nordul orașului și plănuiește construcția unui ansamblu rezidențial cu circa 2.700 de apartamente.

Proiectul numit HILS Nord se va extinde pe un teren cu o suprafață de 10 hectare și va oferi acces direct către autostrada A3.

Acesta va fi dezvoltat în două faze, iar valoarea totală a investiției este estimată la 200 de milioane de euro, bani proveniți din credit bancar și surse proprii.

Prima fază include 1.200 de apartamente și 1.440 de locuri de parcare. Va fi amenajat, totodată, un parc de aproximativ 5.000 mp, cu amfiteatru în aer liber, alei și puncte de observație spre Lacul Șaulei.

Faza 1 a proiectului HILS Nord va fi finalizată în 2028, iar faza 2 în 2032.

„Avem două decenii de dezvoltări rezidențiale în Capitală, cu peste 12.000 de locuințe finalizate, un parcurs care a început în nord, a continuat în zona de sud, în Sectorul 4 și în Popești-Leordeni, apoi în est. Astăzi revenim firesc în nord, prin HILS Nord, în imediata vecinătate a primului proiect rezidențial lansat acum 20 de ani”, a declarat Ionuț Negoiță, CEO HILS Development.

Dezvoltatorul mai are, în momentul de față, în portofoliu și alte două proiecte rezidențiale în construcție –HILS Sunrise și HILS Titanium – ambele fiind localizate în estul Capitalei.

Corina Varlan
Corina VârlanContent Manager · Imobiliare.ro

Cu o experiență de 14 ani în presa online, comunicare și content marketing, s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în urmă cu aproape 8 ani și ocupă, în prezent, funcția de Content Manager. Corina își concentrează activitatea pe subiecte de interes atât pentru cei aflați în căutarea unei locuințe, cât și pentru proprietari sau chiriași, pe care îi ține la curent cu cele mai noi informații din sectorul de real estate.