Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
9 Iul 2018

Vânzările de locuințe în 2018: se acutizează sensibilitatea la preț a cumpărătorilor!

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei

Vanzarile de locuinte in 2018 se acutizeaza sensibilitatea la pret a cumparatorilor

2018 a început, în general vorbind, sub auspicii pozitive pentru piața vânzărilor de locuințe – iar asta în special datorită cererii solide de pe acest segment. După primele șase luni din an, însă, este evident că 2018 are propriile sale provocări.

Igor Postovanu, broker/owner al agenției bucureștene Sims Parkman și președinte al APAIR (Asociația Profesională a Agenților Imobiliari din România), simte că piața este marcată, în momentul de față, de „o atenție și o circumspecție din partea cumpărătorilor și o îngrijorare legat de ce se va intâmpla”. Sensibilitatea la preț a clienților dornici să achiziționeze o locuință – o reminescență a perioadei de recesiune, de altfel – s-a acutizat și mai mult în ultimele trei luni ale anului, pe fondul schimbărilor în materie de creditare. Este vorba, pe de o parte, de creșterea ROBOR, iar, pe de altă parte, de cea a cursului euro. Pentru mulți români, ambii factori au ca efect direct scăderea sumei pe care o pot împrumuta de la bancă – în vreme ce alții, aflați până acum la limită, poate că nici nu se mai încadrează pentru un credit (cel puțin nu pentru cât ar avea nevoie). Igor Postovanu mărturisește că a avut cumpărători care și-au retras ofertele din pricina faptului că nu se mai încadrau să primească de la bancă cât scontau inițial.

Prețul, principalul avantaj de vânzare

„Pe clienții cumpărători îi simt foarte atenți la pe ce dau banii, în special la raportul calitate-preț”, spune, în acest context, Igor Postovanu. Acesta povestește că s-a întâmplat să aibă proprietăți bune, foarte potrivite pentru anumiți clienți – care erau și deciși să cumpere – dar care nu au fost tranzacționate din cauza unei diferențe de preț de ordinul a 2.000-3.000 de euro. În special în cazul apartamentelor vechi din cartiere, punctează reprezentantul Sims Parkman, dacă o locuință este, să zicem, cu 2-3% peste prețul pieței, aceasta nu se vinde. „Dacă proprietatea nu are anumite avantaje de vânzare – o poziție foarte bună, amenajări etc. – prețul devine și mai critic”, subliniază acesta. De fapt, adaugă el, prețul ar trebui să fie principalul avantaj de vânzare – cel puțin pentru o proprietate din categoria mass-market.

Piața are suișuri și coborâșuri, „funcționează și nu prea”

Așa se explică faptul că, în ultimele trei luni ale acestui an, activitatea din piață a încetinit vizibil, iar durata de vânzare a proprietăților s-a prelungit. Față de perioada similară a anului trecut, prețurile de tranzacționare sunt ceva mai mari, însă diferența nu e atât de mare pe cât ar lăsa de crezut optimismul vânzătorilor.

Claudiu Hațegan, broker/owner al agenției Klauss & Partners din Capitală, spune că piața este una atipică in 2018, asemuind-o cu o zonă gri. Aceasta are suișuri și coborâșuri, „funcționează și nu prea”. Sunt perioade în care încheie tranzacții doar cei care au strict o nevoie. În opinia sa, lucrurile ar putea să meargă mai bine, dar sunt tulburate de creșterea euro și de cea a ROBOR. „E o perioadă în care oamenii sunt foarte influențați de ceea ce se întâmplă în mediul economico-politic-bancar”, subliniază Claudiu Hațegan.

Părerile cititorilor
2 păreri
  • Dan

    Un prieten si-a achizitionat in 2017 in Militari bloc nou, la periferie totusi … 3 camere, 70000€.
    Acum dupa una an si ceva, rata platita s-a majorat considerabil si in ritmul acesta dupa un calcul simplu ajunge sa plateasca 140 000 €.
    Deci pretul casei este dublu , in alta ordine de idei toata lumea castiga, numai omul de rand plateste!
    Banuiesc ca vor si altii sa cunoasca acest caz, sigur nu este unic!

  • stefan

    Ce inseamna „lucrurile ar putea sa mearga mai bine”? Adica sa creasca preturile nestavilit, nu? Pai tocmai acesta este motivul pentru care lumea este circumspecta. Piata imobiliara din Romania este dupa chipul si asemanarea romanului: vicleana si lacoma. Lucrurile ar putea merge mai bine daca am avea, de exemplu, o anumita stabilitate si nu cresteri abrupte de preturi, create artificial de catre banci sau anumiti dezvoltatori in functie de interesele personale. Abia atunci am avea o piata normala, intrucat in prezent pretul nu este stabilit de cerere si oferta, ci doar in mod artificial.

Postează-ți părerea

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea să te mai intereseze și
102 THE ADDRESS: Apartamente moderne pentru corporatiștii din nordul Capitalei!

Într-un oraș cum este Bucureștiul, timpul petrecut zilnic în trafic, spre și dinspre serviciu, poate fi o adevărată corvoadă. O soluție ar fi, desigur, să poți locui cât mai...

citește mai departe
Vrei să iei un credit pentru casă? Ce cheltuieli adiționale te așteaptă!

De câțiva ani buni, rata pentru un credit contractat în vederea achiziției unei locuințe este comparabilă cu valoarea chiriei pentru un imobil similar. În aceste condiții, mulți români consideră...

citește mai departe
2018: Piața construcțiilor poate că „duduie”, dar statisticile nu prea o arată. Află de ce!

Deși apetitul pentru construcția de locuințe a devenit mai puternic în ultimii ani – un fapt ce se poate vedea cu ochiul liber în piață și în 2018 –,...

citește mai departe
„O locuință de 50-60 mp nu este lăcomie, nici fală, ci o necesitate!”

În condițiile în care România are una dintre cele mai mari rate de aglomerare la nivel locativ, dorința populației de a avea o casă apare ca firească. O locuință...

citește mai departe
800 de locuințe pentru „corporatiștii” din nordul Bucureștiului: apartamente, vile și facilități complementare!

Zona de nord a Capitalei, „magnet” în ultimii ani pentru dezvoltatorii de birouri, începe să atragă din ce în ce mai multe ansambluri rezidențiale. Aceasta corespunde unei tendințe de...

citește mai departe