Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
22 Mai 2012

Asmita Gardens prinde viaţă!

scris de Imobiliare.ro in categoria Advertoriale, Ştiri imobiliare
Ultima actualizare: 22 Mai 2012

Din luna decembrie a anului trecut, în complexul rezidenţial de pe malul Dâmboviţei s-au reluat vânzările.

După intrarea în insolvenţă a Asmita Gardens, în noiembrie 2011, Euro Insol, compania care se ocupă de reorganizarea judiciară a proiectului, a adus o nouă echipă de vânzări. Cei trei consultanţi – Andreea Comşa, Ştefan Popescu şi Mihai Badea – au venit după ce, din luna martie a aceluiaşi an, nu se mai achiziţionase niciun apartament. De atunci, Asmita, dezvoltatorul proiectului, părăsise ansamblul şi nu mai avusese o echipă specializată de vânzări şi nici măcar un reprezentant oficial în faţa clienţilor – potenţiali sau care deja cumpăraseră.

32 de apartamente vândute
La mai bine de şase luni de atunci – timp în care a reuşit să pună din nou lucrurile pe picioare -, noua echipă de vânzări a reuşit să atingă un volum de 32 de apartamente contractate (dintre care unele au fost rezultatul unor antecontracte deja existente). Cele mai multe achiziţii au vizat garsoniere şi apartamente cu două camere, majoritatea acestora derulându-se cu ajutorul unui credit Prima Casă. În momentul de faţă, mai sunt disponibile spre vânzare 350 de locuinţe din totalul de 758 din cadrul complexului.

Printre cumpărătorii de până acum se numără chiar structuristul proiectului, în vreme ce unul dintre inginerii constructori de la Strabag se află în negocieri pentru o tranzacţie. „Faptul că aceşti doi oameni implicaţi îndeaproape în dezvoltarea proiectului se mută aici este o dovadă a faptului că aceste turnuri au fost construite cu mare atenţie şi simţ de răspundere”, afirmă Andreea Comşa.

Preţuri mai mici cu peste 40%
Dintre locuinţele încă disponibile spre vânzare în Asmita, 40% au două camere, 40% au trei camere, 5% sunt garsoniere şi restul apartamente cu patru camere şi penthouse-uri. Preţurile sunt vizibil mai mici decât în perioada de boom şi chiar faţă de anul trecut: dacă la lansarea proiectului locuinţele se vindeau şi cu 1.800 de euro pe metru pătrat construit, de la demararea procedurii de reorganizare judiciară s-au făcut vânzări şi la 1.000 de euro pe metru pătrat construit. Spre comparaţie, înainte de intrarea în insolvenţă, preţurile se situau la o medie de circa 1.600 de euro pe aceeaşi unitate de suprafaţă construită.
Consultanţii pe vânzări ai ansamblului recunosc faptul că, pe segmentul locuinţelor cu trei şi patru camere, TVA-ul de 24% reprezintă o piedică importantă în calea interesului manifestat de clienţi. O strategie prin care cei trei încearcă însă să remedieze acest neajuns constă în oferirea de promoţii. În momentul de faţă, spre exemplu, clienţii Asmita beneficiază de o reducere promoţională de 10.000 de euro pentru apartamentele cu trei camere, ce pot fi achiziţionate cu 110.500 de euro (plus TVA), faţă de preţul de listă de 120.500 de euro (plus TVA). Pe viitor vor să pună în aplicare şi alte promoţii pentru locuinţele cu trei şi patru camere, pentru a le face mai atractive şi a contrabalansa astfel valoarea ridicată a TVA-ului.

Un centru de fitness, spa şi grădină japoneză
În ce stadiu se află în prezent ansamblul rezidenţial de pe malul Dâmboviţei? Prima fază a proiectului, ce include trei turnuri, a fost vândută în totalitate, iar în faza a doua două turnuri au un grad de ocupare de 40%, celelalte două urmând să fie finalizate până la începutul lunii iunie de către Strabag. Ultimele două clădiri sunt în faza de finisare, iar echipa Strabag urmează să plece de pe şantier după terminarea tuturor testelor necesare pentru predarea apartamentelor.

Între timp însă, în complex se mai fac investiţii. Asta pentru că banca creditoare, Alpha Bank, ce are de recuperat o datorie de 70 de milioane de euro, susţine investiţiile în proiect. În acest sens, în cadrul Asmita Gardens se va deschide în curând un centru de fitness şi un spa pe o suprafaţă de 1.200 de metri pătraţi, acesta urmând a fi cel mai mare centru de acest fel din Bucureşti. Investiţia de trei milioane de euro se regăseşte într-o piscină interioară, saloane de masaj, diferite tipuri de saună, săli de aerobic şi fitness, 210 aparate profesionale. În plus, investiţiile băncii se regăsesc şi în amenajarea unor zone verzi ce includ o grădină japoneză, campanii de marketing şi proiecte tehnice.

Cartea de vizită a proiectului:
Amplasat la intersecţia Şoselei Mihai Bravu cu Splaiul Unirii, Asmita Gardens este unul dintre proiectele rezidenţiale lansate în perioada de boom a pieţei imobiliare. Proiectat de biroul de arhitectură Westfourth Architecture, complexul a necesitat o investiţie de 120 de milioane de euro, pentru construcţia unui total de 758 de apartamente. Ansamblul este format din şapte blocuri-turn, cu un regim de înălţime P+16/20/24, ridicate pe o structură de tip „tub în tub” sau „tub dublu”, folosită şi în ţările cu acitivitate seismică intensă (Japonia, Noua Zeelandă, SUA, Mexic). Fiecare bloc este construit pe un radier din beton armat cu o grosime de 1,5-2 metri, în funcţie de înălţimea fiecărui turn. La rândul său, acest radier este dispus pe o serie de piloţi din beton armat, foraţi la o adâncime de 15 metri în pământ, pentru a asigura rezistenţa clădirilor în caz de cutremur.

Imobiliare.ro este site-ul de imobiliare din România cu cea mai mare încredere în rândul utilizatorilor. Imobiliare.ro promite celor care își caută o locuință, cumpărători și chiriași, cea mai bună experiență de căutare și îi ajută să ia cea mai bună decizie pentru a găsi casa ideală.

Părerile cititorilor
1 părere
  • ana maria

    buna ziua ! locuiesc in confort city si as dori sa stiu cat costa un abonament lunar la sala dumneavoastra de fitness?

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Imobiliare.ro te trimite gratuit la Salonul Imobiliar București! Găsește locuința pe care ți-o dorești la cel mai mare eveniment de real estate din România

Poți participa gratuit la cel mai mare eveniment imobiliar din România cu Imobiliare.ro. Tot ce trebuie să faci este să descarci aici biletul tău și să prezinți codul QR...

citește mai departe
Ce proprietăți caută românii în 2024? Tendințe pe piața imobiliară la început de an

Piața imobiliară a suferit șocuri succesive în ultimii ani – declanșarea pandemiei COVID-19, începerea războiului din Ucraina, creșterea puternică a inflației și a dobânzilor. Evenimentele care au influențat comportamentul...

citește mai departe
Locuință nouă: cum te asiguri că faci o investiție bună? Recomandările expertului în imobiliare – VIDEO

Vrei să cumperi un apartament într-un bloc nou sau o casă finalizată recent? Este recomandat să verifici o serie de aspecte încă de la început pentru a te asigura...

citește mai departe
Dezvoltator cu proiect de 4.500 de locuințe în Capitală: Crește apetitul pentru achizițiile de apartamente

Cumpărătorii sunt din ce în ce mai interesați să facă o achiziție imobiliară în condițiile în care pe piața de creditare situația s-a stabilizat, iar inflația a scăzut, spun...

citește mai departe
Un nou ansamblu rezidențial în estul Capitalei. Apartamentele s-au pus în vânzare săptămâna aceasta

HILS Development, dezvoltator cu peste 4.000 de apartamente în portofoliu, lansează un nou proiect rezidențial. HILS Sunrise va fi construit în imediata apropiere a stației de metrou Anghel Saligny...

citește mai departe