Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
7 Octombrie 2020

Câți bucureșteni beneficiază (în mod direct) de noua linie de metrou din Drumul Taberei

scris de Adriana Lefter in categoria Ştirea zilei
Ultima actualizare: 13 Octombrie 2020

În această categorie sunt cuprinși nu doar persoanele care locuiesc efectiv în zonă, ci și cei care lucrează aici – chiar dacă în momentul de față nu trebuie să se deplaseze (zilnic) către locul de muncă.

Noua linie de metrou, inaugurată în luna septembrie în cartierul Drumul Taberei, reprezintă un pas important în ceea ce privește îmbunătățirea infrastructurii din Capitală, având potențialul de a ușura masiv traficul rutier din zonă. Potrivit calculelor companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox, tronsonul Râul Doamnei-Eroilor al magistralei M5, cu o lungime totală de 7,2 kilometri, va deservi în mod direct aproximativ 170.000 de bucureșteni. În această cifră sunt cuprinși aproximativ 150.000 de persoane își au domiciliul în proximitatea celor zece stații nou create, iar 20.000 ar fi angajați ai unor companii care își au actualmente sediul în clădirile de birouri situate în zonele Eroilor – Progresului – Politehnică.

Citește și:
Drumul Taberei, cartier adus în prim-plan de inaugurarea noii magistrale de metrou. Cât costă un apartament în zonă?

„Piața imobiliară a fost și este într-o continuă dezvoltare ce nu a fost de cele mai multe ori consolidată prin investiții în infrastructură din partea statului. Inaugurarea primului tronson de metrou din Drumul Taberei reprezintă un pas uriaș înainte în sensul în care o zonă dens populată, fără conexiune directă la cel mai rapid mijloc de transport în comun, va beneficia acum de o mobilitate mai ridicată, inclusiv în ceea ce privește traseul către locul de muncă. Ținând cont de actualele clădiri de birouri din zonă, clădiri de referință pentru piața locală, precum complexul AFI Business Park, AFI Tech Park I, Campus 6.1 sau The Light One, precum și viitoarele dezvoltări majore One Cotroceni Park și următoarele faze ale proiectelor menționate mai sus, putem estima că până la 40.000 de angajați se vor putea bucura de această importantă lucrare de infrastructură.”

Vlad Săftoiu, Research Analyst, Cushman & Wakefield Echinox

 

Citește și:
Topul celor mai bune cartiere din marile orașe – și cât costă aici apartamentele

Piața rezidențială în T2 2020: ce s-a întâmplat cu prețurile locuințelor? Cererea, oferta și tranzacțiile și-au revenit în bună măsură după perioada de izolare

Capătul vestic al noii linii, cel mai populat

Datele companiei relevă că în jurul fiecăreia dintre stațiile de metrou Râul Doamnei, Constantin Brâncuși, Valea Ialomiței și Romancierilor, situate în capătul vestic al noii linii de metrou, locuiesc între 18.000 și 22.000 de persoane care pot accesa metroul într-un interval de zece minute de mers pe jos. La capătul opus, densitatea rezidențială scade la 8.000 – 10.000 de locuitori în jurul stațiilor Orizont, Academia Militară și Eroilor – aceste zone reprezintă, în schimb, poli de dezvoltare pe segmentul de birouri. În zona extinsă a acestor stații de metrou, incluzând aici și proiecte office din zona Progresului (AFI Tech Park și Green Gate) și Politehnică (Campus 6, The Light), sunt localizate imobile cu o suprafață închiriabilă cumulată de 191.000 de metri pătrați. În condiții normale, în cadrul acestora lucrează între 18.000 și 20.000 de angajați.

În plus, în această zonă dezvoltatorii imobiliari mai au în construcție sau în planificare spații de birouri în suprafață de circa 200.000 de metri pătrați. Cele mai mari proiecte aflate în curs de derulare aici sunt One Cotroceni Park (75.000 de metri pătrați ce vor fi livrați în două faze în proximitatea stației de metrou Academia Militară) și Campus 6.2 și 6.3 (41.000 de metri pătrați cu acces la stația de metrou Politehnica, dar și la noua stație de metrou Orizont, aflată la o distanță de circa un kilometru).

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
În februarie, trendul de creștere a prețurilor apartamentelor a continuat. Excepție notabilă în București

În februarie, prețurile solicitate pentru apartamentele noi și vechi scoase la vânzare s-au majorat, la nivel național, cu 0,8%. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată la nivel de țară...

citește mai departe
Prețurile apartamentelor la începutul lui 2022

În ultima lună, cel mai semnificativ avans a fost consemnat de Cluj-Napoca, orașul de pe Someș fiind urmat, la ceva distanță, de Constanța și București, în vreme ce Iașiul...

citește mai departe
Vilă de lux în cartierul Făget, Cluj-Napoca. Se vinde complet mobilată și utilată, are trei terase și loc de piscină – FOTO (P)

Locuința este situată într-o zonă liniștită, dezvoltată în apropierea pădurii din sudul orașului și formată în mod preponderent din case și vile. Visezi să locuiești la curte, într-unul dintre...

citește mai departe
Autograph – promisiunea unui stil de viață definit de calitate, bun gust și siguranță (P)

Ansamblul rezidențial de vile dezvoltat de North Point creează condițiile perfecte pentru un stil de viață liniștit și relaxant, în apropierea Bucureștiului. Proiectul Autograph Otopeni Villas este expresia atenției...

citește mai departe
Oferte de Black Friday pe Imobiliare.ro: reducere de 128.000 de euro la achiziția unei vile în nordul Capitalei

Imobiliare.ro anunță lansarea unei ample campanii de Black Friday, dedicată consumatorilor finali, ce se va derula până la sfârșitul lunii noiembrie. În momentul de față, pe site sunt listate...

citește mai departe