Măsura care a readus, anul trecut, optimismul pe piața rezidențială. Efectele sale vor fi vizibile și în 2020

scris de Corina Varlan in categoria Ştiri imobiliare
Publicat pe: 4 Februarie 2020, Ultima actualizare: 05 Februarie 2020

Eliminarea restricțiilor cu privire la aplicarea cotei reduse de TVA de 5% la achiziția locuințelor de la începutul anului trecut este privită ca “o veste care a adus un optimim în piață”, spun dezvoltatorii.

Măsura le-a oferit celor care aveau nevoie să facă o astfel de achiziție imobiliară posibilitatea de a cumpăra locuința dorită în condiții mai avantajoase. “A realizat o deblocare. Erau foarte multe persoane care își cumpăraseră o locuință cu TVA de 5% și nu puteau să își facă un upgrade. Acest lucru a adus un plus în piață destul de important și a readus, într-o mare parte, optimismul, fapt care s-a văzut și în a doua parte a anului 2019”, a declarat Bogdan Ivan, secretatul general al Asociației Dezvoltatorilor Imobiliari din România Urbanis (ADIRU), în cadrul emisiunii imoExpert.

În opinia sa, această măsură va continua și în 2020 să contribuie la dezvoltarea favorabilă a pieței și să ofere un sprijin, în special, tinerilor și familiilor tinere care ajung, de exemplu, să se mute din orașe mai mici către principalele centre regionale ale țării.

“Vă pot spune că pe aceste persoane cu siguranță le-a ajutat foarte mult TVA-ul de 5%. Cunosc personal oameni care au cumpărat o garsonieră și nu puteau să facă un upgrade și acum au reușit”, a mai spus Bogdan Ivan, prezent în platoul imoExpert.

“Este un lucru foarte bun pentru piață. Efectul se va menține în continuare pe toate palierele pieței”, a adăugat secretarul general al ADIRU.

Cota redusă de TVA de 5% este aplicată în cazul locuințelor cu un preț de cel mult 450.000 de lei, echivalentul a circa 94.000 de euro. Ultima actualizare a plafonului valoric pentru care se aplică TVA de 5% a fost făcută în 2016, când suma a crescut de la 385.000 de lei la 450.000 de lei, echivalentul a circa 100.000 de euro la acea dată.

Condiționarea achiziționării unei singure locuințe cu TVA de 5% de către o persoană necăsătorită sau de familie a fost eliminată prin Legea 30/2019. S-a eliminat, de asemenea, limitarea de 250 de mp a suprafeței terenului pe care este construită locuința.

URMĂREȘTE AICI INTEGRAL EDIȚIA DIN IANUARIE A EMISIUNII IMOEXPERT

Corina Vârlan are o experiență de 12 ani în presa online, comunicare și content marketing. Ea s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în urmă cu 6 ani și ocupă, în prezent, funcția de Content Manager. Corina își concentrează activitatea pe subiecte de interes din sectorul de real estate.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Apartamente cu TVA 9% în Timișoara. Lista ansamblurilor unde le găsești și condițiile pe care trebuie să le îndeplinești

Persoanele interesate de achiziția unei locuințe în Timișoara care doresc să beneficieze de cota redusă de TVA de 9% trebuie să țină cont că perioada de aplicabilitate a acestei...

citește mai departe
TVA redus la apartamente, dar nu pentru mult timp. Lista proiectelor rezidențiale din Brașov și condițiile pe care trebuie să le îndeplinești pentru 9% TVA

Pentru brașovenii care plănuiesc să achiziționeze un apartament și vor să beneficieze de cota redusă de TVA de 9%, ceasul ticăie. Pentru a profita pe ultima sută de metri...

citește mai departe
Unde găsești apartamente care pot fi cumpărate cu 9% TVA? Verifică lista proiectelor din județul Constanța

Constănțenii care vor să facă o achiziție imobiliară pe ultima sută de metri, înainte de majorarea cotei reduse de TVA de 9%, trebuie să fie pregătiți să achite un...

citește mai departe
950 de apartamente noi pe fosta platformă industrială Antrefrig din București. Valoarea dezvoltării se ridică la 140 milioane euro

Încep lucrările pentru un nou ansamblu rezidențial localizat în București, în zona Mega Mall-Delfinului. Valoarea totală a dezvoltării se ridică la 140 de milioane de euro. Este vorba despre...

citește mai departe
Efectele majorării cotei TVA la locuințe, explicate de specialiști. Cum sunt afectați cumpărătorii și ce înseamnă măsura pentru dezvoltatorii imobiliari?

Românii vor plăti cu câteva mii de euro în plus pentru a face o achiziție imobiliară, odată cu creșterea cotei de TVA la locuințe. Majorarea TVA este una dintre...

citește mai departe