Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
4 Decembrie 2018

Provocările momentului în imobiliare și previziuni pentru 2019

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Subiectul lunii
Ultima actualizare: 04 Decembrie 2018

provocarile momentului in imobiliare si previziuni pentru 2019

Comparativ cu anii precedenți, se poate spune că 2018 a fost un an destul de liniștit în imobiliare. La capitolul previziuni pentru 2019, jucătorii din domeniu estimează că piața va continua să se stabilizeze.

Potrivit unui studiu realizat de Re/Max România în parteneriat cu Imobiliare.ro, factorii percepuți ca având cea mai mare influență asupra pieței imobiliare rezidențiale autohtone în 2018 au fost evoluția ROBOR, alături de cea a cererii de locuințe, dar și a prețurilor. Studiul menționat reunește date statistice rezultate din sondajul de opinie realizat pe un eșantion de 300 de respondenți din 30 de orașe (peste 50% agenți imobiliari sau proprietari de agenții), noutăți venite direct din piața imobiliară, analize comparative cu alte piețe din Europa și opiniile experților Re/Max și Imobiliare.ro.

„RE/MAX România se preocupă activ de îmbunătățirea imaginii agenților imobiliari în România, respectiv creșterea industriei în care activează, motiv pentru care astfel de studii sunt mai mult decât necesare. Totodată, această analiză reprezintă un important reper atât pentru agenți, brokeri, proprietari de agenții, cât și pentru clienți, vânzători sau cumpărători, oferind atât o retrospectivă a anului ce tocmai se încheie, cât și preconizările specialiștilor pentru anul viitor.”

Răzvan Cuc, Președinte Re/Max România

 

Iată care sunt factorii identificați ca având cea mai mare influență asupra rezidențialului românesc:

1. Evoluția ROBOR

Plasarea evoluției ROBOR pe primul loc în clasamentul influențelor majore asupra pieței nu este deloc surprinzătoare, având în vedere creșterile importante consemnate în ultimii ani. De menționat este totuși că dobânda de referință nu se înscrie pe un trend continuu ascendent. Astfel, valoarea acestui indice a înregistrat scăderi susținute luna trecută, astfel că ROBOR la trei luni se situa la 3,09% la finele lui noiembrie (față de 3,31% la începutul său), în vreme ce ROBOR la șase luni a scăzut la 3,36% (față de 3,49%).

2. Cererea de locuințe

În ceea ce privește cererea de locuințe, perspectiva jucătorilor din piață este că aceasta se află, în general vorbind, în creștere. De menționat este totuși că, potrivit datelor Imobiliare.ro, interesul pentru achiziții se află, cel puțin la nivelul marilor centre regionale ale țării, la un nivel foarte apropiat de anul trecut (un minus de 2% în T3 2018 față de T3 2017). Percepția pozitivă asupra acestui indicator poate fi alimentată, însă, de faptul că el se situează, totuși, semnificativ peste nivelul consemnat în urmă cu trei ani (când piața rezidențială revenise deja pe o traiectorie ascendentă). Astfel, în cele șase mari centre regionale ale țării, interesul pentru achiziția de proprietăți rezidențiale este acum cu 29% mai ridicat.

Perspectiva favorabilă asupra cererii de locuințe existente în piață este reflectată, printre altele, de creșterea numărului de autorizații de construire eliberate la nivel național. Astfel, în primele șapte luni ale anului au fost eliberate 24.950 de autorizații pentru clădiri rezidențiale, în creștere cu 7,6% față de perioada similară a anului precedent, conform datelor oficiale ale Institutului Național de Statistică (INS).

3. Evoluția prețurilor

Un alt factor perceput ca având o importantă influență asupra pieței este, desigur, și tendința de creștere a prețurilor locuințelor. În al treilea trimestru din 2018, spre exemplu, prețurile medii solicitate pe segmentul apartamentelor s-au majorat în toate cele șase mari orașe monitorizate constant de Imobiliare.ro. De menționat este însă că, în consonanță cu tendința consemnată la nivel național, variațiile de preț au fost semnificativ mai mici decât în anii precedenți – acestea situându-se, în patru dintre cele șase piețe analizate, sub pragul de 1% (iar în celelalte două, la mai puțin de 2%). Aceeași tendință de temperare a creșterii prețurilor poate fi observată și la 12 luni, în condițiile în care diferențele față de 2017 se situează, în toate marile orașe analizate, sub pragul de 10%.

Citește și: Creșteri reduse la prețurile locuințelor în T3 2018. Cum arată piața rezidențială

De menționat este că, în pofida scumpirii locuințelor din ultimii ani, românii se numără în continuare printre europenii ale căror cheltuieli cu locuințele sunt cele mai scăzute din UE. Practic, potrivit Eurostat, singurele țări ai căror locuitori plătesc mai puțin decât în România sunt Bulgaria (69% sub media UE) și Polonia (63% sub media UE). La polul opus se află Luxemburg (63% peste media UE), Marea Britanie (59% peste media UE) și Danemarca (53% peste media UE).

Previziuni în imobiliare pentru 2019

Potrivit participanților la studiu, tabloul complet al pieței imobiliare din 2019 vine atât cu estimări pozitive, cât și cu recomandări de precauție în încheierea tranzacțiilor. În materie de dezvoltări de locuințe, o tendință interesantă observată în ultimele 12 luni în marile aglomerări urbane – care se va menține și în viitor – este dezvoltarea unor proiecte rezidențiale cu potențial în jurul centrelor de business.

„Cumpărătorii vor fi din ce în ce mai pretențioși, iar atribute precum localizarea, seriozitatea și prestigiul dezvoltatorului sau conceptul de locuință propus vor conta din ce în ce mai mult. Vom vedea în marile orașe primele livrări de locuințe din noua generație, conceptele pregătite după criză. Bineînțeles, vor exista diferențe de la un oraș la altul și probabil că cel mai bine vor performa centrele regionale precum Timișoara, Cluj sau Iași, dar și orașe de dimensiuni medii care trec printr-o perioadă bună, precum Sibiu, Oradea, Arad. Ne așteptăm la un 2019 bun, cu o cerere sănătoasă și prețuri în curs de stabilizare.”

Daniel Crainic, Director de Marketing Imobiliare.ro

 

Jucătorii din piață preconizează că în 2019 prețurile locuințelor vor stagna – iar, eventual, mai pot înregistra o ușoară creștere; până în 2022, însă, la nivelul marilor orașe, prețurile sunt estimate să să ajungă la valori mai mari, cu precădere în zonele cu potențial crescut de dezvoltare economică. Totodată, Programul Prima Casă, cel mai important pilon de finanțare în 2018, ar putea fi încetinit anul viitor, urmând a beneficia de fonduri cu 25% mai mici, conform analizelor Fondului Monetar Internațional. Mai mult decât atât, se estimează că indicele ROBOR nu va depăși nivelul de 3,5% – cel puțin în cazul raportării la un interval de trei luni.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Uzucapiunea: cum poți deveni proprietar fără act

Posesia unui teren sau a unei locuințe fără acte pentru o durată de timp prevăzută de lege se poate transforma într-o stare de drept, prin uzucapiune. În termeni simpli,...

citește mai departe
Tot ce trebuie să știi când intri în goana după chirie în Timișoara

Poate nu este momentul potrivit pentru tine să cumperi o locuință, așa că ai intrat în goana după chirie. Stai fără griji. Îți punem la dispoziție cele mai noi oferte...

citește mai departe
Prețurile apartamentelor la începutul lui 2022

În ultima lună, cel mai semnificativ avans a fost consemnat de Cluj-Napoca, orașul de pe Someș fiind urmat, la ceva distanță, de Constanța și București, în vreme ce Iașiul...

citește mai departe
Oferte de Black Friday pe Imobiliare.ro: reducere de 128.000 de euro la achiziția unei vile în nordul Capitalei

Imobiliare.ro anunță lansarea unei ample campanii de Black Friday, dedicată consumatorilor finali, ce se va derula până la sfârșitul lunii noiembrie. În momentul de față, pe site sunt listate...

citește mai departe
T3 2021: Prețurile apartamentelor, pe zone, în opt mari orașe ale țării

Cel mai mare avans trimestrial, în cuantum de 5,7%, a fost consemnat în zona centrală și ultracentrală din Constanța. Cel mai recent raport de piață publicat de Imobiliare.ro a...

citește mai departe