Se ASCUTE concurența dintre apartamentele vechi și noi!

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Publicat pe: 19 Decembrie 2016, Ultima actualizare: 19 Decembrie 2016

Odată cu diversificarea ofertei, se majorează și cererea pentru locuințele nou-construite.

Potrivit unei analize realizate de Imobiliare.ro pe baza căutărilor efectuate pe portal, interesul pentru achiziția de apartamente a avut în ultimii patru ani o traiectorie general crescătoare în toate marile orașe ale țării. Cele mai semnificative majorări ale cererii au fost consemnate, în cele mai multe cazuri, pe segmentul locuințelor noi – fapt ce dovedește ascensiunea rapidă a acestei piețe, care a ajuns, în unele cazuri, să o depășească ca popularitate pe cea veche. De menționat este că, pe fondul provocărilor în materie de finanțare, ritmul de creștere a cererii de locuințe a încetinit vizibil în 2016, acest indicator înregistrând, în unele cazuri, chiar ușoare scăderi.

Blocuri noi si blocuri vechi

București:

Din 2012 încoace, volumul căutărilor pentru locuințele noi din Capitală a consemnat, per total, un avans de 351% – spre comparație, cererea pentru apartamentele vechi s-a majorat în acest răstimp cu doar 86%. Pe segmentul nou, cea mai mare creștere anuală (de 100% de la un an la altul) a fost consemnată în anul 2015; pe locul al doilea se situează anul 2013 (cu un plus de 93%), în vreme ce în 2014 cererea a crescut cu 23%.

În ciuda evoluției pozitive per ansamblu a celor două segmente de piață, în 2016 ambele s-au confruntat cu o ușoară scădere a căutărilor din partea potențialilor cumpărători: -4% pentru apartamentele noi și, respectiv, -18% pentru cele vechi. Acest fapt poate fi explicat prin perioadele de expectativă apărute în piață pe fondul schimbărilor din domeniul creditării. În urma acestor ajustări, nivelul cererii pentru cele două segmente ale rezidențialului bucureștean se situează la un nivel egal, situație fără precedent până acum.

Brașov:

În orașul de la poalele Tâmpei, cererea pentru apartamentele nou-construite a crescut constant în ultimii patru ani, ajungând la un avans de 274% față de 2012. Cele mai mari creșteri au fost consemnate în anii 2015 (73%) și 2013 (54%), urmați de 2014 (24%) și 2016 (14%). În aceeași perioadă, interesul pentru locuințele vechi s-a majorat per ansamblu cu doar 70%; de menționat este însă că acestea au trecut și prin doi ani de scăderi, respectiv 2014 (-10%) și 2016 (-13%). În ciuda evoluțiilor diferite ale celor două segmente, popularitatea apartamentelor vechi o întrece în continuare pe cea a apartamentelor noi în Brașov.

Cluj-Napoca:

Orașul de pe Someș este singurul dintre cele analizate în care cererea pentru apartamentele noi o depășește pe cea pentru locuințele din blocurile vechi în toată perioada analizată. (Acest fapt poate fi explicat prin existența unei oferte competitive de locuințe noi, atât în oraș, cât și în împrejurimi). Prin urmare, creșterea interesului pentru segmentul nou (care are un statut dominant în piață) a fost mai mică decât cea consemnată pe segmentul vechi, respectiv 163%, față de 267%. Cererea pentru apartamentele noi a crescut în anii 2013 (74%) și 2015 (72%), și doi de scădere, respectiv 2014 (-2%) și 2016 (-11%). În schimb, interesul pentru blocurile vechi s-a înscris pe un curs constant ascendent în perioada menționată, cele mai mari creșteri având loc în 2013 (70%) și 2015 (60%), iar cele mai mici în 2014 (15%) și 2016 (17%).

Constanța:

În orașul de la malul mării, cererea pentru segmentul rezidențial nou s-a majorat cu 210% din 2012 încoace, în timp ce segmentul vechi a consemnat o creștere de 96%. Interesul pentru apartamentele noi a consemnat cele mai mari salturi în 2013 (74%) și 2015 (71%), în vreme ce în 2014 a avut loc o creștere de 11%, iar în 2016 o scădere de 7%. În schimb, căutările pentru locuințele vechi au scăzut în 2014 (cu 22%), dar s-au majorat anul acesta cu 9%.

Iași:

În capitala Moldovei, interesul pentru achiziția de apartamente a consemnat cele mai mari variații din ultimii patru ani: 127% pe segmentul vechi și 775% pe segmentul nou (salt explicat, în parte, și de creșterea foarte mare a volumului de oferte).  Interesant este că, dacă până în 2014 ritmul de creștere a celor două segmente a fost relativ apropiat, în 2015 piața rezidențială nouă a cunoscut un avans de 203%, reușind astfel să depășească nivelul cererii pentru cea veche. După un plus de 8%, supremația apartamentelor noi se menține și anul acesta, în condițiile în care interesul pentru apartamentele vechi a scăzut cu 16%.

Timișoara:

În orașul de pe Bega, căutările potențialilor cumpărători pe segmentul apartamentelor au crescut constant din 2012 încoace, atât pe segmentul nou, cât și pe cel vechi – cel dintâi a consemnat însă un avans mai mare, respectiv 344%, față de 216%. Cele mai semnificative majorări ale interesului pentru apartamentele noi au avut loc în anii 2015 (91%) și 2013 (61%), în vreme ce 2016 a adus un plus de doar 4%. Pe segmentul vechi, cel mai mare salt, de 85%, a avut loc în anul 2013; anul acesta însă cererea a crescut cu doar 17% (față de 37% în 2015).

Părerile cititorilor
2 păreri
  • ana

    Foarte bun comentariul, iar observatiile sunt corecte! Problema este ca sunt prea putine comentarii si reclamatii ale cumparatorilor de apartamente noi, care sunt nemultumiti! Lipsa de reactie a acestora, lipsa controlului din partea organismelor abilitate si practicile greoaie de inregistrare si rezolvare a reclamatiilor din partea autoritatilor responsabile, permit dezvoltatorilor sa incalce drepturile cumparatorilor, sa intre in piata cu oferte de cea mai proasta calitate si lipsite de siguranta! Asadar este necesara atitudine pentru respingerea acestor practici!

  • teodor

    Personal cred ca la locuintele noi e facut un lobi puternic din partea dezvoltatorilor si e inflorit cu toate datele .Calitatea cladirilor noi e o problema in multe cazuri, structura cladirii, terenul pe care e amplasata, finisajele ieftine. Personal nu mi-as cumpara un apartament nou, nu merita banii din cateva motive. Locatia, calitatea constructiei, pretul. In comparatie cu cladirile vechi care sunt bine amplasate, structura de rezistenta buna si verificata la fel si pretul. Creditele imobiliare in Romania sunt mai scumpe decat in vest. Daca autoritatile nu preintampina boom-ul imobiliar prin masuri concrete va avea toata lumea de suferit. Sper sa nu luam exemplul Spaniei dar cred ca intr-acolo ne indreptam. In Germania nu construeste orcine, oricum si oriunde. Atentie ! O zi buna va doresc!

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Unde se vând cele mai multe locuințe în București? Găsești cele mai multe apartamente noi în sectoarele fruntașe

Aproape 3.390 de apartamente și case s-au vândut în Capitală în luna mai, arată cele mai noi date publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Cele...

citește mai departe
La mare, la soare, scoase la vânzare: Cât costă un apartament în epicentrul distracției de pe litoral?

Sezonul estival a început și, dacă ai ajuns deja la mare anul acesta, poate că te-ai întrebat deja cât te-ar costa să cumperi un apartament la doi pași de...

citește mai departe
Proiectul H Pipera Lake din nordul Capitalei se extinde. Cât de bine merg vânzările?

Dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe a primit autorizația de construire pentru fazele II și III ale ansamblului rezidențial H Pipera Lake aflat în nordul Capitalei. Compania începe execuția primelor...

citește mai departe
Cât aștepți cumpărătorul când scoți la vânzare un apartament în București? Ce trebuie să știi despre piața locală

Ai scos un apartament la vânzare în București și ai senzația că nu mișcă nimic? Iată cât durează, în realitate, găsirea unui cumpărător. La începutul acestui an, marcat de...

citește mai departe
52.500 de apartamente noi planificate în București-Ilfov în următorii trei ani. Cartierele și localitățile pe care au pus ochii dezvoltatorii – GRAFICE

Dezvoltatorii din București vor să aducă pe piață aproximativ 32.000 de apartamente noi până la finele anului 2028, cartierele Theodor Pallady, Pipera și Drumul Taberei urmând să fie un...

citește mai departe