Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
8 Ianuarie 2019

2018, cel mai echilibrat an de după criză! Vezi evoluția prețurilor la apartamente

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Ultima actualizare: 08 Ianuarie 2019

retrospectiva evolutia preturilor apartamentelor in 2018 cele mai mici vs cele mai mari scumpiri

Privind la evoluția prețurilor apartamentelor în 2018, tendința de încetinire a ritmului de creștere față de anii anteriori este evidentă.

La finele lui decembrie 2018, suma medie solicitată pentru apartamentele noi și vechi disponibile spre vânzare la nivel național a ajuns la o valoare de 1.239 de euro pe metru pătrat util, în scădere cu 0,2% față de luna precedentă, de la o valoare de 1.242 de euro pe metru pătrat. Pe tot parcursul anului trecut, Indicele Imobiliare.ro a consemnat un avans de 6,4% al prețurilor, în condițiile în care, în decembrie 2017, pretențiile vânzătorilor se situau la o medie de 1.164 de euro pe metru pătrat util. Spre comparație, prețurile apartamentelor au consemnat o marjă de creștere de aproape 11% în 2017 și, respectiv, de 10,4% în 2016. Tendința de temperare a ritmului scumpirilor este, așadar, cât se poate de evidentă – iar acest fapt reprezintă, desigur, un semn clar și pozitiv al stabilizării pieței, având în vedere că un ritm de creștere de 10% pe an este dificil de susținut pe termen mediu și lung.

“2018 pare a fi cel mai echilibrat an pe care l-a cunoscut piața imobiliară locală. Chiar și în Cluj, avem o creștere de puțin peste 6%, care se înscrie în trendul anual national. Cu o evoluție de +6% pe an și o cerere stabilă, piața arată bine per ansamblul ei. Ne așteptăm la un 2019 în care prețurile vor oscila destul de puțin în jurul valorii actuale. Tot în acest an vom vedea cu adevărat primele livrări de apartamente de generație nouă, post-criză, în toate orașele mari din țară. Este de așteptat ca apetitul cumpărătorilor să crească pentru segmentul nou, în aceste condiții.”

Daniel Crainic, director marketing Imobiliare.ro

 

București:

În cel mai mare oraș al țării, pretențiile vânzătorilor au ajuns, la finele lui decembrie 2018, la o valoare de 1.335 de euro pe metru pătrat, în creștere cu 0,5% față de luna precedentă (când se situau la 1.329 de euro pe metru pătrat util). În ultimele 12 luni, apartamentele din Capitală au consemnat, per ansamblu, un avans de 6% (de la 1.259 de euro pe metru pătrat util în decembrie 2017). Locuințele din blocurile vechi se situau, la finele lui 2018, la o valoare de 1.232 de euro pe metru pătrat util, în creștere cu 3,8% față de decembrie 2017, când costau 1.187 de euro pe metru pătrat. Apartamentele noi, pe de altă parte, au ajuns în ultima lună a anului la un nivel de preț de 1.412 euro pe metru pătrat util, ceea ce marchează un avans de 8,1% la 12 luni, de la 1.306 euro pe metru pătrat util.

Brașov:

În orașul de la poalele Tâmpei, apartamentele costau, în medie, 1.102 euro pe metru pătrat la sfârșitul lui decembrie, în creștere cu 1,9% față de noiembrie (de la 1.081 de euro pe metru pătrat) și, respectiv, cu 9,4% față de perioada similară a anului precedent (când se situau la 1.007 euro pe metru pătrat). Brașovul se situează, astfel, dintre marile centre regionale analizate, pe primul loc în clasamentul creșterilor anuale de preț la apartamente. Unitățile locative vechi au ajuns la o valoare medie de listare de 1.082 de euro pe metru pătrat util, după un avans anual de 7% (de la 1.011 euro pe metru pătrat). Locuințele noi, pe de altă parte, au consemnat o creștere semnificativ mai substanțială, anume 16,2%, de la 994 la 1.155 de euro pe metru pătrat.

Cluj-Napoca:

Dacă anii trecuți a ținut capul de afiș în materie de scumpiri pe segmentul rezidențial, în 2018 ritmul de creștere a prețurilor s-a temperat sensibil și în Cluj-Napoca, în concordanță cu trendul resimțit la nivel național. Astfel, Indicele Imobiliare.ro a ajuns aici la o valoare de 1.555 de euro pe metru pătrat util la finele lunii decembrie, în scădere cu 0,1% față de noiembrie (de la 1.556 de euro pe metru pătrat), dar în creștere cu 6,7% față de perioada similară a anului 2017 (de la 1.457 de euro pe metru pătrat). Apartamentele vechi din oraș au ajuns la o valoare de 1.593 de euro pe metru pătrat, ceea ce echivalează cu un plus de 5,7% la 12 luni (față de un nivel de 1.507 euro pe metru pătrat). Locuințele nou-construite au înregistrat în acest răstimp o creștere de 8,4%, de la 1.399 la 1.516 euro pe metru pătrat.

Citește și: 5 semne de maturizare a pieței rezidențiale în 2018

Constanța:

În orașul de la malul mării, suma medie solicitată pentru un apartament a scăzut cu 1,4% în decembrie (de la 1.133 la 1.117 euro pe metru pătrat util), dar a crescut cu 2% în ultimele 12 luni (de la 1.095 euro pe metru pătrat util). Constanța este, astfel, centrul regional cu cea mai mică marjă anuală de creștere a prețurilor, ilustrând cel mai bine tendința de stabilizare a pieței. Apartamentele vechi din oraș se situau la un nivel de preț de 1.123 de euro pe metru pătrat util la finele lui decembrie, în creștere cu doar 3% față de perioada similară a anului anterior (când costau 1.080 1.090 de euro pe metru pătrat). Interesant este că locuințele noi din oraș sunt chiar mai ieftine acum decât în urmă cu un an, în condițiile în care prețurile acestora au consemnat un recul de 1% pe tot parcursul lui 2018, de la 1.111 la 1.100 euro pe metru pătrat util.

Iași:

În capitala Moldovei, Indicele Imobiliare.ro a consemnat o creștere ușoară, de 0,2%, în decembrie 2018 față de noiembrie (de la 1.008 la 1.010 euro pe metru pătrat util) și, respectiv, un avans de 3,7% față de decembrie 2017 (de la 974 de euro pe metru pătrat). În ultimele 12 luni, apartamentele din blocurile vechi s-au apreciat cu aproximativ 6%, de la 940 la 996 de euro pe metru pătrat util. În același timp, locuințele noi au consemnat o creștere de 2,4%, de la 994 la 1.018 euro pe metru pătrat.

Citește și: Imobiliarele în 2019: Ne paște o criză ca cea din 2008? Datele statistice arată că NU!

Timișoara:

În orașul de pe Bega, așteptările vânzătorilor de apartamente s-au diminuat cu 0,4% în decembrie 2018 (de la 1.212 la 1.207 euro pe metru pătrat util) în vreme ce, la 12 luni, s-au majorat cu 4,8% (de la o valoare 1.152 de euro pe metru pătrat util). La un preț mediu de 1.213 euro pe metru pătrat, apartamentele vechi din oraș sunt, în prezent, cu 4,9% mai scumpe decât în urmă cu 12 luni (când costau 1.156 de euro pe metru pătrat). Apartamentele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale, pe de altă parte, s-au apreciat în ultimul an cu 3,8%, de la 1.144 la 1.187 de euro pe metru pătrat util.

Părerile cititorilor
1 părere
  • Valeria

    Am vazut mai multe apartamente nou-construite, dar lasa mult de dorit calitatea …in opozitie cu preturile f. f. mari …Mai bune sunt, de cele mai multe ori …cele vechi…Pai am vazut la unele ,cu pretentii , balcoanele in afara ,la ultimul etaj nefiind nici acoperite…Asa ceva se construia prin anii ’60…

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Uzucapiunea: cum poți deveni proprietar fără act

Posesia unui teren sau a unei locuințe fără acte pentru o durată de timp prevăzută de lege se poate transforma într-o stare de drept, prin uzucapiune. În termeni simpli,...

citește mai departe
Tot ce trebuie să știi când intri în goana după chirie în Timișoara

Poate nu este momentul potrivit pentru tine să cumperi o locuință, așa că ai intrat în goana după chirie. Stai fără griji. Îți punem la dispoziție cele mai noi oferte...

citește mai departe
Prețurile apartamentelor la începutul lui 2022

În ultima lună, cel mai semnificativ avans a fost consemnat de Cluj-Napoca, orașul de pe Someș fiind urmat, la ceva distanță, de Constanța și București, în vreme ce Iașiul...

citește mai departe
Oferte de Black Friday pe Imobiliare.ro: reducere de 128.000 de euro la achiziția unei vile în nordul Capitalei

Imobiliare.ro anunță lansarea unei ample campanii de Black Friday, dedicată consumatorilor finali, ce se va derula până la sfârșitul lunii noiembrie. În momentul de față, pe site sunt listate...

citește mai departe
T3 2021: Prețurile apartamentelor, pe zone, în opt mari orașe ale țării

Cel mai mare avans trimestrial, în cuantum de 5,7%, a fost consemnat în zona centrală și ultracentrală din Constanța. Cel mai recent raport de piață publicat de Imobiliare.ro a...

citește mai departe