Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
10 dec. 2019

2019 are toate șansele să se încheie ca cel mai bun an pentru piața rezidențială locală

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Volumul livrărilor de locuințe noi pe tot parcursul lui 2019 ar fi cu aproximativ un sfert mai mare decât anul trecut

Reprezentanții SVN Romania estimează că piața rezidențială autohtonă va înregistra în 2019 cele mai bune rezultate din istoria sa modernă, atât în Capitală, cât și în celelalte piețe regionale majore din România.

Potrivit celui mai recent raport de piață publicat de către compania de consultanță imobiliară SVN Romania, în București și împrejurimi se va înregistra un nou record de locuințe noi finalizate, ce va echivala cu un avans de 24,2% față de anul anterior. Aceste estimări vin în condițiile în care, potrivit datelor oficiale, în București și llfov au fost livrate, în primul semestru al anului, cu 46,5% mai multe unități locative comparativ cu perioada similară din 2018. „Datele SVN Romania arată că până la 14.000 de locuințe noi ar putea fi în acest an în București și împrejurimi, în funcție de respectarea graficelor de construcție din partea dezvoltatorilor, dar și de rapiditatea cu care vor fi întocmite procesele de recepție a lucrărilor”, arată reprezentanții SVN.

„Piața rezidențială a avut o evoluție foarte bună în ultimele luni. Numărul de tranzacții și-a revenit, înregistrându-se plusuri semnificative pe perioada toamnei, iar prețurile au rămas într-o marjă pozitivă. Gradul de absorbție este încă unul foarte bun, de peste 70% pe durata construcției, însă dezvoltatorii trebuie să fie foarte atenți în continuare și să apeleze la consultanță de specialitate.”

Andrei Sârbu, CEO SVN Romania

 

Citește și: Piața imobiliară în T3 2019: Prețurile locuințelor și-au accelerat creșterea ca urmare a majorării cererii și a faptului că se construiesc proiecte în zone mai bune

Tranzacțiile imobiliare și-au revenit în a doua jumătate a anului

Numărul tranzacțiilor imobiliare se prefigurează a fi, în 2019, la un nivel similar cu cel înregistrat în 2018 – asta în ciuda unui început de an tumultos, atât din punctul de vedere al evenimentelor din sfera socio-politică, cât și din punctul de vedere al informațiilor contradictorii privind evoluția pieței rezidențiale. Astfel, deși primele luni din 2019 au adus scăderi anuale de peste 16%, numărul de tranzacții a revenit pe creștere începând cu luna iulie, scăderea anuală încetinind astfel la 3,5% în luna octombrie.

Revenirea numărului de tranzacții s-a produs într-un context general de diversificare și majorare a ofertei pe palierele superioare ale pieței rezidențiale, 2019 fiind, de altfel, primul an în care segmentul middle-market a deținut ponderea majoritară pe piața rezidențială din București.

În tot acest context, prețurile de tranzacționare și–au continuat tendința de creștere, în ultimele 12 luni înregistrându-se o majorare de aproximativ 5%.

Cluj-Napoca, 7.000 de locuințe în 2018

După București, Cluj-Napoca rămâne a doua piață rezidențială ca mărime din România, cu aproximativ 7.000 de locuințe livrate în oraș și împrejurimi pe parcursul lui 2018. Prețurile și-au continuat tendința de majorare și în 2019 iar gradul de absorbție pe durata construcției s-a menținut la un nivel foarte ridicat, de peste 90%.

Constanța și Timișoara sunt piețele rezidențiale plasate, potrivit datelor SVN, pe următoarele două poziții în clasament, fiecare cu aproximativ 4.000 de locuințe terminate anual, în principal datorită avântului luat de localitățile limitrofe. Brașov, Sibiu, Iași și Oradea sunt celelalte piețe rezidențiale în care sunt predate anual peste 1.000 de locuințe, Craiova având premisele de a intra în 2019 în rândul acestora.

Postează-ți părerea

Adresa ta de email nu va fi publicată.

S-ar putea să te mai intereseze și
Akcent City, o investiție de 75 milioane de euro în Bucureștii Noi. Ansamblul va avea circa 800 de locuințe, plus facilități

Lucrările de construcție la proiect sunt programate să înceapă în luna ianuarie a anului viitor. Compania Akcent Development își continuă strategia de investiții pe piața imobiliară din România prin...

citește mai departe
WIN Herăstrău: echilibrul și armonia arhitecturii contemporane, la un pas de cel mai mare parc al Capitalei (P)

La finalizare, ansamblul va fi format din șase clădiri rezidențiale, ce vor însuma aproximativ 300 de apartamente. Visezi la o locuință perfect concepută pentru nevoile tale, în care să...

citește mai departe
Bog’Art construiește un ansamblu rezidențial „verde” în nordul Bucureștiului. Art City va avea 141 de apartamente

Art City va fi lansat oficial în cadrul Romanian Design Week și va face parte din masterplanul de regenerare urbană Petrom City. Compania de construcții Bog’Art a demarat dezvoltarea...

citește mai departe
Apartamente în imobil nou, Piața Victoriei: localizare deosebită, în zonă cu verdeață, finisaje de top. Potențial de investiție!

Cele trei proprietăți disponibile spre vânzare sunt atractive atât pentru un consumator final, cât și pentru un investitor – ele pot fi folosite atât în scop locativ, cât și...

citește mai departe
Lucrările la ansamblul rezidențial dezvoltat de Impact în Constanța avansează: vilele sunt în stadiu de finalizare, iar fundația primelor blocuri a fost turnată

Întregul proiect este construit în manieră sustenabilă, respectând standardele internaționale impuse de certificarea BREEAM Excellent. Dezvoltatorul autohton Impact Developer & Contractor, listat la Bursa de Valori București, a anunțat...

citește mai departe