
Cu toții ne dorim să facem investiții cât mai profitabile. Cum alegem, totuși, cea mai bună cale, în special dacă suntem la început de drum? Aflăm detalii despre câteva dintre variantele pe care le ai la dispoziție ca investitor în România, chiar și cu un buget mic, de la Tic Nica, Chief Growth Officer Growceanu.
Bursa poate fi o opțiune pentru orice investitor, dar a devenit în ultima perioadă foarte scumpă, iar companii mari preferă uneori să rămână private mai mult timp decât se obișnuia până acum. În plus, o parte semnificativă din potențialul de creștere al unei companii se consumă, de multe ori, înainte de listarea ei.
„Companiile listate și care au creștere bună se tranzacționează acum la multipli foarte mari – peste 20, 25, 30. Înseamnă că ar trebui să aștepți 20 de ani pentru ca să se întoarcă banii. Deci, din punctul meu de vedere, bursa e la niște maxime și probabil că m-aș uita mai degrabă acum în piața privată unde încă potențialul de creștere al companiei nu e consumat și multipli sunt incomparabil mai mici. Pentru randamentul final cred că prețul de intrare e cel mai important”, ne explică Tic Nica în cel mai nou interviu din seria „Întreabă expertul”.
Important de menționat este și faptul că la Bursa de Valori București sunt listate mai multe companii active în sectorul imobiliar. Iată câteva exemple. Impact Developer & Contractor (simbol BVB: IMP) a marcat chiar la începutul anului acesta 30 de ani de la listatea la BVB, fiind primul dezvoltator din România care a făcut acest pas. Și One United Properties (simbol BVB: ONE), dezvoltator cu proiecte rezidențiale, de birouri și mixte, a marcat în 2026 cinci ani de la listatea pe Piața Principală a BVB, de la oferta publică inițială din iulie 2021 compania atrăgând o sumă totală de 853,8 milioane de lei prin trei tranzacții de majorare a capitalului social. Pe piața AeRO întâlnim și Star Invest Imobiliare (simbol BVB: REIT), prima platformă investițională listată la BVB dedicată sectorului imobiliar.
Investițiile în crypto pot fi o opțiune interesantă, dacă ai un apetit de risc mai ridicat și ești conștient că piața abia acum începe să fie reglementată. Interesant este faptul că în România au început să se facă tranzacții imobiliare cu plata în criptomonede. Spre finale anului trecut, de exemplu, un apartament dintr-o clădire aflată în centrul istoric al Brașovului a fost cumpărat cu EURe, o monedă digitală reglementată acoperită 1:1 de euro reali, într-o tranzacție de 369.000 euro. În această vară, se accepta inclusiv plata în criptomonede pentru un apartament aflat la câțiva pași de Piața Mare din Sibiu listat la vânzare pe Imobiliare.ro.
Investițiile private sunt o altă opțiune, de această dată reglementată atât pe plan european, cât și local. Practic, nivelul de protecție al investitorilor este comparabil cu cel pe care aceștia îl au atunci când se îndreaptă către un fond de investiții sau pariază pe acțiuni listate pe bursă.
Printr-o platformă de investiții în companii private, așa cum este și cea reprezentată de Tic Nica, poți să faci inclusiv primii pași în investiții imobiliare, chiar dacă bugetul pe care îl ai nu este unul extraordinar de mare. Pentru unul dintre proiectele listate pe Growceanu, Urban Spaces Built To Rent, investiția minimă pe care o poți face este de doar 1.000 euro. Urban Spaces Built to Rent este componenta dedicată închirierilor pe termen scurt din Urban Spaces Aviației, o dezvoltare mixtă de 150 de milioane de euro din Capitală. Printr-o astfel de investiție ai trei vectori de randament – câștigi cât câștigă dezvoltatorul, devenind practic asociat cu acesta în dezvoltarea proiectului, obții un randament pe baza aprecierii valorii proprietății și ai parte și de un randament operațional, ca acționar într-o companie care operează locuințe în regim hotelier.
Nu putem să trecem cu vederea nici varianta la care se gândesc cei mai mulți români, atunci când vine vorba despre o investiție imobiliară – achiziția unei locuințe și închirierea sa ulterioară pe termen lung sau în regim hotelier. Randamentul pe care îl poți obține într-o astfel de situație poate să varieze puternic în funcție de prețul de achiziție, zona în care se află proprietatea, de dotări, facilități, vechimea imobilului, dar și de atractivitatea pe care o are orașul atât din punct de vedere turistic, cât și ca centru universitar sau ca hub de oportunități profesionale, inclusiv pentru expați. În unele orașe, precum Cluj-Napoca, ai șanse mai mari să obții un randament mai bun, dacă optezi pentru închirierea locuinței în regim hotelier. În Brașov, cartiere în plină dezvoltare, precum Tractorul sau Astra, aduc randamente bune la închirierea pe termen lung. Tot în cazul închirierii pe termen lung, apartamente din zone accesibile, dar extrem de bine conectate la mijloacele de transport în comun, inclusiv la metrou, pot aduce în București beneficii interesante micilor investitori.
În final, putem spune că diversificarea rămâne cheia succesului unui portofoliu investițional sănătos, indiferent de variantele alese pentru că, simplu spus, eviți „să-ți pui toate ouăle în același coș”.


