Table of Contents
Românii nu își estimează, de multe ori, într-un mod realist cheltuielile pentru amenajarea locuințelor, spune designerul Adela Pârvu, fost redactor-șef pentru unele dintre cele mai cunoscute titluri în domeniul amenajărilor interioare și co-prezentator al emisiunii „Visuri la cheie”.
„De regulă, românii nu sunt realiști cu privire la buget pentru că iau în calcul doar prețurile obiectelor mari și finisajelor de serie, adică a celor pe care le găsesc pe stoc în magazine, fără să ia în calcul costurile pentru autorizații, transport, manoperă și mai apoi pentru decorațiuni, care contează enorm”, a declarat pentru Imobiliare.ro Adela Pârvu.

Designerul ne-a mai explicat că mulți se așteaptă să transforme, de exemplu, o locuință cu 2 camere și o suprafață de circa 50 de mp cu 10.000 de euro, buget care să includă și schimbarea finisajelor. Realitatea este însă diferită.
„Din suma aceasta numai bucătăria și baia pot costa jumătate pentru amenajare și dotare completă. Și asta la nivel mediu”, ne spune Pârvu.
Un cost real pe mp pentru amenajarea casei poate să ajungă, de fapt, la 350 de euro+TVA, în opinia designerului. Un astfel de buget ar include finisaje, dotări și mobilier realizat pe comandă, toate de calitate medie, dar și costurile de proiectare, materialele, manopera și decorațiunile.
Care sunt tendințele anului 2018 în materie de design interior
Liniile inspirate din stilul Art Deco, accentele aurii și stilul scandinav se numără printre tendințele lui 2018 în materie de design interior.
„Tendințele în materie de desgin interior în 2018 sunt către linii curate și simple inspirate de Art Deco, accente aurii, cupru și alamă, apoi stilul scandinav este în mare vogă cu contraste de culori saturate și texturi din lemn”, ne-a explicat Adela Pârvu.
„Se poartă, de asemenea, combinațiile de stiluri, adică cel clasic reinterpretat, minimalizat cu stil eclectic debarasat de ornamente, dar cu detalii grafice”, a mai adăugat aceasta.
Un alt trend care se conturează în prezent și va crește în popularitate în viitorul apropiat este cel al caselor inteligente.
Puteți afla cele mai noi informații din domeniul designului interior în cadrul CUIB, evenimentul anului în domeniul construcțiilor civile, la care va participa și designerul Adela Pârvu în calitate de speaker.
Imobiliare.ro este partener oficial al acestui eveniment care va fi organizat la Timișoara, în perioada 8-10 iunie. Găsești AICI programul și lista speakerilor care vor fi prezenți la CUIB.
Citește și: 5 lucruri pe care le poți face pentru a transforma o locuință în „acasă”
Citește și: Care sunt tendințele anului 2018 în materie de finisaje. Evoluția pieței de profil în ultimii ani
Citește și: Care sunt cele mai importante aspecte ale unei case, în opinia arhitecților



