Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
12 Aprilie 2021

Povestea fostei fabrici de bere Grivița continuă: proiectul multifuncțional va cuprinde apartamente noi, dar și primele lofturi din România. Pariul pe potențialul industriei HoReCa merge mai departe!

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Ultima actualizare: 12 Aprilie 2021

Datând din așa-numita Belle Époque, unitatea de producție a supraviețuit celor două războaie mondiale, dar și perioadei comuniste, continuând să funcționeze până în anul 2005.

Fosta Fabrică, proiectul de consolidare și reconversie al fostei fabrici de bere Grivița (Fabrica Luther, după numele fondatorilor săi), a anunțat semnarea unui parteneriat cu Kané Group pentru dezvoltarea funcțiunilor de la parterul clădirii Orzărie, unul dintre cele patru monumente aflate în plin proces de restaurare, consolidare și reconversie. Aici vor fi amenajate un restaurant, o berărie și o cafenea.

Investiția în proiectul Fosta Fabrică depășește 40 de milioane de euro, acesta aflându-se în imediata apropiere a stației de metrou Basarab, a pasajului Basarab și a Gării de Nord, fiind cea mai mare consolidare și conversie de monumente realizată de un investitor privat în București la această oră.

Citește și:
Soluție de dezvoltare a marilor orașe: în loc de fabrici, proiecte imobiliare!

Kané Group include în portofoliul său restaurantul de fine dining Kané, pizzeria Mamizza, Mercato Comunale, terasă de vară destinată evenimentelor și parteneriatelor cu alti antreprenori locali și Project Copenhagen, un concept ce urmează a fi lansat în iunie 2021. Recent, KANÉ GROUP a lansat platforma „Localnicii”, prin care își propune să promoveze antreprenori locali care produc bunătăți, delicii și produse de serie mică.

„Viitorul este al proiectelor curajoase ce reînvie părți ale orașului care momentan nu sunt cunoscute. Parteneriatul cu Fosta Fabrică s-a născut din dorința de a găsi un spațiu cu personalitate puternică, ideal un spațiu de patrimoniu, pentru a demonstra încă o dată că trecutul adus în contemporan poate fi valoros. Caracterul spațiului, viziunea și dorința de implicare în partea de dezvoltare de arhitectură și logistică, care este în grija dezvoltatorului, dar și ideea de a reînvia tradiția unei adevărate berării ne-au determinat să includem Orzăria în planul nostru de dezvoltare pe termen lung.”

Răzvan Crișan, cofondator Kané Group

 

HoReCa, o industrie cu un rol major în viața comunității

Potrivit parteneriatului, Fosta Fabrică va finanța amenajarea spațiilor în care vor funcționa restaurantul cu berărie și cafenea. Astfel, dezvoltatorul va investi în întreaga gamă de echipamente, instalații, instalații de bere custom-made și amenajare de arhitectură necesare funcționării spațiilor respective, realizate în conformitate cu cerințele Kané Group.

„Proiectul Fosta Fabrică începe cu adevărat atunci când se termină lucrările de construcție. Vom păstra în proprietatea noastră mare parte din clădiri și vom dezvolta una dintre cele mai mari comunități de antreprenoriat local în domeniul horeca. Chiar dacă acum acest segment a fost puternic afectat în contextul restricțiilor determinate de pandemia COVID-19, considerăm că merită cu prisosință să investim în viitorul unei industrii cu un rol major în viața comunității.”

Mindaugas Valuckas, fondator Fosta Fabrică

 

Citește și:
Revitalizarea clădirilor istorice prin investiții imobiliare

Amenajarea peisagistică, parte din proiect

Orzăria este un fost siloz din incinta fostei fabrici de bere Luther, cu arhitectură Art Deco. Consolidarea clădirii a ridicat mari provocări de proiectare, astfel că proiectul a intrat în proces de reautorizare, după ce echipa de ingineri structuriști condusă de prof. dr. ing. Paul Ioan și echipa de arhitecți coordonată de arh. Bogdan Babici au identificat o nouă soluție tehnică și mai benefică conservării caracterului vechii construcții.

După finalizare, estimată în 2022, Noua Fabrică va include berăria, restaurante, cafenea, brutărie, food-court, aprozar, salon de frumusețe, ateliere de pregătire profesională, elemente muzeale despre istoria Luther, spații culturale și de evenimente, spații de joacă pentru copii, spații de birouri și co-working, spații publice, dar și apartamente noi și primele lofturi din România.

De asemenea, proiectul va include și o investiție semnificativă în amenajarea peisagistică și a spațiilor verzi. „Acesta va beneficia de sisteme complexe de securitate, dar nu va include garduri, astfel încât spațiile comune să poată fi cu adevărat numite spații publice”, precizează reprezentanții dezvoltatorului.

Din istoria fabricii de bere Grivița

Fondată în 1869 de către Erhard și Sofia Luther, fabrica Luther este situată în imediata apropiere a Gării de Nord. A fost prima fabrică pe structură metalică din Europa, realizată cu ajutorul unor ingineri structuriști austrieci. Avea să fie și unul dintre primele proiecte multifuncționale din Europa, integrând centre de producție, centre logistice, locuințe multifamiliale, casa lui Luther, terase, berării, spații publice, hipodrom, teren de tenis, chiar și un obelisc care apare în unele schițe. De asemenea, o șină de tren care pătrundea în incinta fabricii de bere Luther și înconjura Orzăria funcționa drept conexiune directă cu Gara de Nord, pentru exporturi de bere și transport de materie primă.

În 1883, fabrica Luther a devenit furnizor al Casei Regale.

După moartea lui Erhard, în 1890, soția sa Sofia a preluat oficial conducerea fabricii și a ajuns să câștige chiar și competiții internaționale cu berea produsă în fabrica Luther. Se pare că succesul întreprinderii a fost de fapt legat de numele Sofiei, care s-a recăsătorit cu Dumitru Bragadiru, dintr-o cunoscută familie competitoare. Astfel, fabrica Luther și Fabrica Bragadiru s-au unit într-o societate denumită Industria Berii.

În 1900, la Expoziția Universală de la Paris, Berea Luther a primit medalia de aur. Gazeta Săteanului scria: „A trebuit ca escelenta bere produsă la marea fabrică de bere a doamnei Sofia Luther să concureze în străinătate cu cele mai renumite produse din toate locurile și să dobândească medalia de aur la aceste expozițiuni, pentru ca această bere să-și poată ocupa locul ce pe drept i se cuvine. Numai după ce ne-au deschis streinii ochii, ne-am convins…”

La scurt timp după ce a câștigat acest premiu, Sofia a divorțat și a continuat să conducă singură fabrica, care a primit numele de Fabrica Sophie E. Luther. Ulterior, aceasta a fost cumpărată de frații Czell, care au deținut proprietatea proprietate vreme de peste 40 de ani. În perioada comunistă, unitatea de producție a devenit fabrica Grivița și a continuat să opereze până în 2005.

Construcțiile au fost afectate atât de bombardamentul asupra Gării de Nord, când Fabrica Luther a fost lovită de 17 bombe, cât și de intervențiile din perioada comunistă și demolările care s-au succedat după revoluție. În prezent, au supraviețuit trei clădiri, anume Mălțăria, Orzăria, Casa Luther, precum și un zid care a făcut parte din clădirea Corp Administrativ, pe un teren cu o suprafață de aproximativ un hectar.

Citește și:
Un dezvoltator imobiliar a primit certificatul de urbanism pentru restaurarea Palatului Știrbey. Cât va costa proiectul

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Ce investiții facem în 2022? (P)

Pentru a face o investiție imobiliară de succes, există câteva aspecte de care trebuie să țină cont un potențial cumpărător – dincolo de preferințele personale. În 2022, imobiliarele rămân,...

citește mai departe
Autograph – promisiunea unui stil de viață definit de calitate, bun gust și siguranță (P)

Ansamblul rezidențial de vile dezvoltat de North Point creează condițiile perfecte pentru un stil de viață liniștit și relaxant, în apropierea Bucureștiului. Proiectul Autograph Otopeni Villas este expresia atenției...

citește mai departe
Ansamblul multifuncțional HILS Pallady Apartments este contractat în proporție de 65%

Dezvoltatorul estimează că proiectul, ce cuprinde un total de peste 1.900 de unități locative, va fi vândut integral înainte de finalizarea lucrărilor de construcție. Dezvoltatorul imobiliar HILS, având ca...

citește mai departe
Au început vânzările pentru faza a doua a ansamblului rezidențial Aviației Tower

Cea dintâi etapă de construcție a ajuns la un grad de ocupare de 85%, iar dezvoltatorul vizează vânzarea sa integrală până la finele anului. Rădăcini Estate, divizia imobiliară a...

citește mai departe
În 2020 au avut loc mai multe tranzacții imobiliare în Sectorul 2 al Capitalei. Și valoarea acestora a crescut, în ciuda Covid-19

Ca număr, comparativ cu 2019 a fost înregistrat un avans anual de 4%, iar ca valoare, creșterea s-a cifrat la 8%. Imobiliare.ro și Analize Imobiliare, în colaborare cu Primăria...

citește mai departe