Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
16 Aprilie 2020

Starea de urgență se prelungește cu încă o lună. Q&A: Ce poți și ce nu poți să faci în perioada aceasta dacă ai o nevoie imobiliară?

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Subiectul lunii, Sfaturi
Ultima actualizare: 27 Aprilie 2020

În virtutea noului decret semnat de Președinte, se menține (printre altele) restricționarea dreptului populației la libera circulație.

La începutul acestei săptămâni, președintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, pentru încă 30 de zile, începând cu data de 15 aprilie. Decizia a fost luată în contextul în care, „pe plan mondial, atât numărul de persoane infectate cu coronavirusul SARS-CoV-2, cât și numărul de decese provocate de acesta crește semnificativ, fără să existe, deocamdată, semne certe ale unei eventuale încetiniri a ritmului evoluției pandemiei sau ale unei plafonări a numărului de cazuri, în pofida restricțiilor fără precedent adoptate de statele lumii”; de asemenea, s-a ținut seama „de faptul că, de la momentul instituirii stării de urgență pe teritoriul României prin Decretul nr.195/2020, atât numărul de îmbolnăviri înregistrate, cât și numărul de decese provocate de coronavirusul SARS-CoV-2 au înregistrat curbe ascendente”.

Aici poți citi, integral, decretul privind prelungirea stării de urgență.

Ce poți face, însă, dacă în această perioadă ai o nevoie imobiliară stringentă? Dacă te afli în această situație, Imobiliare.ro îți oferă răspunsurile la câteva dintre cele mai presante întrebări:

1. Există cineva care mă poate ajuta să-mi rezolv, rapid și eficient, nevoia imobiliară?

Da, cu siguranță. La fel ca angajații multor companii, agenții imobiliari și brokerii de vânzări ai dezvoltatorilor își continuă activitatea în această perioadă, chiar dacă (majoritatea) lucrează de acasă. Nu te sfii, așadar, să contactezi, telefonic sau prin email, un consultant în imobiliare – chiar pe parcursul stării de urgență. Pentru a-ți putea înțelege mai bine nevoile, sunt șanse mari ca acesta să-ți propună o discuție video, care poate fi o alternativă foarte eficientă pentru o întâlnire față în față.

Dacă ești vânzător și dorești să scoți pe piață o proprietate, spre vânzare sau închiriere, este bine să știi că agentul imobiliar are dreptul, cu permisiunea ta, să se deplaseze la fața locului pentru a face fotografii sau chiar un filmuleț de prezentare. Ținând cont de măsurile de siguranță dictate de contextul actual, o asemenea „vizită” s-ar încadra, pentru agentul imobiliar, în categoria celor desfășurate în interes de serviciu – fiind, astfel, perfect legală.

Citește și: Prevederi suplimentare în cea de-a treia ordonanță militară emisă de MAI pentru starea de carantină totală

2. Pot viziona proprietăți?

Depinde. Teoretic, în cea mai recentă ordonanță militară vizionarea unor proprietăți imobiliare nu este inclusă în categoria excepțiilor de la restricțiile de circulație. Cu toate acestea, pe stirioficiale.ro se precizează că „motivul deplasării trebuie să fie unul justificat/să nu necesite (suporte, n.red.) amânare, [iar] situațiile cuprinse în normă au caracter exemplificativ, dar presupun temeiuri de o anumită importanță”. Astfel, deși vizionările de proprietăți imobiliare sunt drastic limitate în perioada aceasta, se poate deduce că acestea pot avea, totuși, loc în anumite situații (dacă o persoană are o nevoie serioasă de a închiria sau cumpăra un imobil).

Până a ajunge la decizia fermă de a cumpăra sau închiria o anumită proprietate, este bine să știi că vizionările tradiționale pot fi înlocuite, cel puțin în parte, de instrumentele de promovare online (fotografii, tururi virtuale sau filmulețe de prezentare, înregistrate sau transmise chiar live); la acestea se adaugă, desigur, o strânsă comunicare cu agentul imobiliar. În actualul context de piață, mulți profesioniști în domeniu fac eforturi de adaptare la noile condiții de socializare.

Citește și: Interacțiunile „la distanță”, viitorul tranzacțiilor imobiliare?

3. Pot obține actele de care am nevoie în această perioadă?

În esență, da. O serie de companii, dar și de instituții, s-au adaptat cerințelor impuse de lucrul de la distanță în această perioadă. Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), spre exemplu, a anunțat recent că, în perioada 16-20 martie 2020, a eliberat și transmis online peste 180.000 de documente – dintre care aproximativ 45.000 au fost semnate electronic. În aceeași perioadă, ANCPI a primit și a înregistrat online peste 180.000 de acte, dintre care 32.000 cu semnătură electronică. „Noile funcționalități, care permit soluționarea online a tuturor solicitărilor, au fost implementate în doar câteva zile de ANCPI și au fost realizate în scopul protejării cetățenilor de epidemia de COVID-19”, notează oficialii instituției.

Teoretic, și un certificat energetic poate fi eliberat în această perioadă, unui auditor specializat fiindu-i permisă deplasarea în interes profesional. Acesta ar fi, desigur, și cazul evaluatorilor. De menționat este însă că există posibilitatea ca unii specialiști să fi luat decizia de a-și suspenda activitatea în această perioadă.

Un agent imobiliar profesionist te poate direcționa, desigur, în funcție de nevoile tale concrete.

4. Pot încheia un contract de credit?

Teoretic, da. Acordarea de credite, inclusiv către persoane fizice, nu a fost în niciun fel restricționată, în mod oficial – deși este posibil ca unele bănci să fi luat o asemenea decizie în mod individual, pentru o anumită perioadă. Cu toate că și angajații băncilor au apelat la varianta lucrului de acasă în această perioadă, instituțiile financiare au în continuare program cu publicul (chiar dacă mai restrâns decât în mod obișnuit).

Pentru a fi sigur că banca la care vrei să mergi are în continuare program de lucru cu publicul, verifică, în prealabil, printr-un telefon.

Citește și: Adaptare rapidă la lucrul de acasă: „Asistăm la o mobilizare exemplară a companiilor, pe toate planurile”

5. Pot încheia o tranzacție imobiliară?

Da. Deși unele cabinete notariale și-au suspendat, în această perioadă, activitatea la sediu, există notari care, în condițiile unei înștiințări prealabile, sunt dispuși să se deplaseze la birou pentru încheierea unor acte oficiale, precum contractele și precontractele imobiliare. Pe stirioficiale.ro se stipulează: „Sunt permise astfel de deplasări, în situații justificate și în condițiile în care operațiunile efectuate prin respectivele documente notariale nu pot fi executate online”. Este recomandat ca, în asemenea situații, să ai la tine, pe lângă declarația pe propria răspundere, documente care să justifice deplasarea (o „invitație” de la notar, precontract, contract etc.). La modul teoretic, notarul ar putea veni chiar la tine acasă, aceasta fiind o deplasare în interes de serviciu.

6. Mă pot muta cu familia în timpul stării de urgență?

Da. După cum am arătat mai sus, „motivul deplasării trebuie să fie unul justificat/să nu necesite (suporte, n.red.) amânare, [iar] situațiile cuprinse în normă au caracter exemplificativ, dar presupun temeiuri de o anumită importanță”. În plus, pe site-ul mai sus menționat se precizează: „În Ordonanța Militară numărul 3 nu este prevăzut faptul că cetățenii trebuie să rămână la adresa de domiciliu, ci la o locație indicată de ei, cu respectarea prevederilor legale și a restricțiilor impuse. Astfel, precizăm că este permisă inclusiv deplasarea cu familia în zona rurală, dacă persoanele dețin acolo o casă, pentru a rămâne în respectiva localitate”.

Citește și: Piața închirierilor, rezilientă în fața pandemiei

7. Am cumpărat o locuință – mă pot deplasa la Primărie în vederea înregistrării acesteia pentru impozitare? Dar pentru încheierea contractelor cu furnizorii de utilități?

Ca proaspăt proprietar de locuință, ar trebui, în primul rând, să contactezi reprezentanții Primăriei și/sau ai furnizorilor de utilități pentru a vedea dacă operațiunile pe care le ai de îndeplinit pot fi efectuate online (există deja instituții care permit semnarea electronică a unor documente). Dacă o asemenea posibilitate nu există, verifică dacă acestea au program de lucru cu publicul: dacă da, deplasarea ar fi, teoretic, permisă – la fel ca în cazul plății facturilor la utilități, a ratelor la bancă sau pentru semnarea unor contracte la notar. În aceste din urmă cazuri, pe stirioficiale.ro se stipulează: „Dacă nu puteți utiliza o platformă informatică pentru plata acestor utilități/facturi/rate, puteți face aceste deplasări întocmind declarația pe proprie răspundere, cu mențiunea existenței unui motiv justificat. Vă recomandăm să aveți la dumneavoastră documentele care justifică nevoia acestor plăți (facturi, desfășurătoare, înștiințări de plată, precontracte etc.)”.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Uzucapiunea: cum poți deveni proprietar fără act

Posesia unui teren sau a unei locuințe fără acte pentru o durată de timp prevăzută de lege se poate transforma într-o stare de drept, prin uzucapiune. În termeni simpli,...

citește mai departe
Tot ce trebuie să știi când intri în goana după chirie în Timișoara

Poate nu este momentul potrivit pentru tine să cumperi o locuință, așa că ai intrat în goana după chirie. Stai fără griji. Îți punem la dispoziție cele mai noi oferte...

citește mai departe
Prețurile apartamentelor la începutul lui 2022

În ultima lună, cel mai semnificativ avans a fost consemnat de Cluj-Napoca, orașul de pe Someș fiind urmat, la ceva distanță, de Constanța și București, în vreme ce Iașiul...

citește mai departe
Oferte de Black Friday pe Imobiliare.ro: reducere de 128.000 de euro la achiziția unei vile în nordul Capitalei

Imobiliare.ro anunță lansarea unei ample campanii de Black Friday, dedicată consumatorilor finali, ce se va derula până la sfârșitul lunii noiembrie. În momentul de față, pe site sunt listate...

citește mai departe
T3 2021: Prețurile apartamentelor, pe zone, în opt mari orașe ale țării

Cel mai mare avans trimestrial, în cuantum de 5,7%, a fost consemnat în zona centrală și ultracentrală din Constanța. Cel mai recent raport de piață publicat de Imobiliare.ro a...

citește mai departe