Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
4 Iunie 2015

Bucureștenii, metroul și apartamentele noi

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Subiectul lunii
Ultima actualizare: 08 Iunie 2015

În materie de localizare, dezvoltările rezidențiale demarate în ultima perioadă concurează din plin cu blocurile vechi.

În perioada de recesiune, majoritatea dezvoltărilor rezidențiale din Capitală s-au concentrat pe zonele periferice ale orașului, chiar dincolo de limitele administrative ale acestuia. Prețurile mai mici ale terenurilor, în combinație cu o atentă compartimentare și optimizare a suprafețelor a făcut posibilă livrarea unor apartamente noi la prețuri perfect comparabile cu ale celor vechi. Cu toate acestea, blocurile „comuniste” și-au păstrat un atu important în ochii cumpărătorilor: accesul facil la rețeaua de transport în comun – și în special la metrou.

Citește și: Secretul blocurilor „comuniste”

tranzactie imobiliara

Iată însă că pe harta Bucureștiului au început să apară, încă de anul trecut, tot mai multe proiecte de „nouă generație”. Amplasate în zone mai bine cotate, în vechile „cartiere muncitorești” sau chiar aproape de centru, acestea oferă potențialilor cumpărători avantajul accesului la metrou – considerat, pe bună dreptate, cel mai rapid mijloc de transport. Prețurile sunt, în mod firesc, ceva mai mari decât ale apartamentelor vechi similare ca suprafață și localizare, însă mușteriii nu lipsesc.

Două blocuri aproape de stația Academia Militară
Un astfel de ansamblu rezidențial, lansat la începutul acestui an, este MetroCity Academiei, o investiție de aproximativ 10 milioane de euro. Situat în apropierea noii stații de metrou Academia Militară, acesta va fi dezvoltat de compania autohtonă Construct Aprodex și va cuprinde un total de 230 de apartamente. Primul bloc, având 12 etaje și 110 unități locative, va fi livrat la finele lui 2015, în vreme ce o a doua clădire are ca termen de predare jumătatea anului viitor. Potrivit datelor Coldwell Banker Affiliates of Romania, agentul exclusiv de vânzări al complexului, valorile de achiziție pornesc de la 56.700 de euro (+TVA) pentru o locuință monocamerală (de 66 de metri pătrați construiți), de la 62.000 de euro (+TVA) pentru una bicamerală (de 67 de metri pătrați construiți) și de la 87.000 de euro (+TVA) pentru una tricamerală (de 97 de metri pătrați).

400 de apartamente în zona Grozăvești-Eroilor
Un exemplu grăitor este și ansamblul rezidențial Onix Residence, amplasat în apropierea stațiilor de metrou Grozăvești și Eroilor. Compania dezvoltatoare, Morad Group, a anunțat începerea lucrărilor la ultimele două blocuri din cadrul proiectului, ce vor atrage o investiție de 12 milioane de euro. Noile clădiri vor cuprinde 215 apartamente și au ca termen de predare luna iunie 2016. Primul bloc din carul ansamblului a fost finalizat în decembrie 2014, iar cel de-al doilea va fi predat la finalul acestui an. La finalizare, Onix Residence va însuma 425 de apartamente, iar investiția totală se va ridica la aproximativ 25 de milioane de euro. „Am decis să începem acum construcția ultimelor două blocuri din cadrul Onix Residence datorită vânzărilor foarte bune înregistrate în primele două blocuri. Primul este vândut integral, iar cel de al doilea, care va fi predat la finalul acestui an, este precontractat în proporție de 90%”, subliniază Akram Aoun, vicepreședinte Morad Group.

Prețurile de vânzare din cadrul ansamblui pornesc de la 67.000 (+TVA) pentru un apartament cu două camere (cu o suprafață construită de 70 de metri pătrați), și, respectiv, de la 88.800 de euro (+TVA) pentru un apartament cu trei camere (cu o suprafață construită de 90 de metri pătrați). În momentul de față, circa 30% din locuințele din cel de-al treilea bloc, cu termen de finalizare în iunie 2016, au fost deja precontractate, potrivit companiei de consultanță Coldwell Banker Affiliates of Romania (manager de proiect și agent exclusiv al Onix Residence).

Prețuri de sub 70.000 de euro lângă Mihai Bravu
Printre proiectele aflate în construcție în apropierea unei stații de metrou se numără și ansamblul GviTown, situat în zona Mihai Bravu. Dezvoltatorul israelian Gindi Group a demarat recent construcția proiectului, planificat din perioada de boom, dar pus în așteptare din cauza crizei. Planurile companiei vizează construcția unui total de 324 de apartamente, în patru etape egale, a câte 81 de unități locative. Dezvoltarea întregului complex va dura circa doi ani și jumătate, deci până pe la jumătatea lui 2017. Potrivit oficialilor companiei, valoarea minimă de achiziție pentru locuințele din GviTown este de circa 51.000 de euro, iar circa 90% dintre acestea se situează sub pragul de preț de 70.000 de euro.

460 de locuințe lângă Parcul Tineretului
Pe avantajul localizării favorabile mizează și dezvoltatorul lituanian Hanner Group, care se ocupă de construcția unui ansamblu de 460 de unități locative lângă Parcul Tineretului. Complexul, numit The Park, este situat între două stații de metrou (Piața Sudului și Brâncoveanu) și va fi format din patru clădiri de locuințe. Primul bloc, de 69 de unități locative, a fost finalizat în primul semestru al anului trecut și este aproape integral vândut, iar compania a început construcția celui de-al doilea.

Hercesa continuă ansamblul de la Costin Georgian
Apropierea de o stație de metrou este un avantaj important și pentru ansamblul Vivenda Residencias, recunoaște Mauricio Mesa Gomez, directorul pe România al dezvoltatorului spaniol Hercesa. Situat pe Bulevardul Basarabia, în apropierea stației de metrou Costin Georgian, complexul rezidențial cuprinde în prezent 420 de unități locative și este proiectat să ajungă la un total de 1.400 de locuințe. Compania a anunțat startul celei de-a treia faze a proiectului, ce va cuprinde două blocuri cu un total de 132 de apartamente și va atrage o investiție de circa 14 milioane de euro.

Valorile de achiziție pornesc de la 55.400 de euro (+TVA) pentru un apartament bicameral (de circa 47 de metri pătrați utili), de la 83.000 de euro (+TVA) pentru unul tricameral și de la circa 140.000 de euro (+TVA) pentru o locuință cu patru camere (de circa 120 de metri pătrați utili). Fiecare unitate locativă are incluse în preț un loc de parcare și o boxă de depozitare.

Părerile cititorilor
2 păreri
  • Pan Rumburak

    Sunt uluit de faptul că dezvoltatorii, ei, dacă nu primăriile, au ajuns la concluzia că un cartier, ca să fie viabil, are nevoie vitală să fie legat cumva de oraș. Uitați-vă la ansamblul din Chitila, nu știu cum e situația acum, dar în urmă cu doi ani, cînd am fost eu tentat să cumpărat acolo (dacă îmi vindeam în Balta Albă), 2/3 din apartamente erau libere. Două treimi după 3-4 ani de la construcție. De ce? simplu. Ca să ajungi de acolo undeva în oraș, pierzi înfiorător de mult timp. Nu zic să fie fost metro, dar să fi fost – era suficient – un tramvai care să te ducă la prima stație de metro. Cît e de la capătul Șoselei Chitila pînă la sensul giratoriu din Chitila? O nimica toată.
    Asemenea dezvoltări haotice, în care ai impresia că nimeni nu are niciun plan, este ceva specific românesc. Nu am văzut o mai haotică abordare a administrației ca în România. În Bulgaria sînt de-a dreptul umilit: o țară săracă, oameni amărîți, dar unde infrastructura e gîndită de la A la Z, atît cîtă e. Acest articol s-ar putea redenumi: după 25 de ani, dezvoltatorii imobiliari știu, în sfîrșit, să facă dezvoltare. Cam tîrziu și cam greu, dar mă bucur că, în sfîrșit, e măcar un dezvoltator care și-a dat seama de năcaz.

  • dani

    i-am sunat pe cei de la metrocity sa ii intreb daca au vreun parc sau loc de joaca ptr copii prevazut si mi-au zis ca nu au asa ceva, ca e terenul prea mic sa incapa si asta. ca pot folosi parcurile deja existente in zone, care, apropo sunt deja supra.aglomerate. se proiecteaza f prost in continuare in bucuresti.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Apartamente cu GRĂDINĂ, inclusiv cu TVA REDUS, de vânzare în EnVogue Residence – Iuliu Maniu, zona Militari! (P)

Având două sau trei camere, unitățile locative de acest tip sunt disponibile pentru mutare imediată, iar unele se încadrează atât în plafonul de preț prevăzut pentru achitarea unei cote...

citește mai departe
Cum se văd vânzările de apartamente de la etajul 19? (P)

Sfârșitul anului aduce în lumina reflectoarelor unul dintre proiectele cele mai impunătoare din București, ansamblul Global Residence Monolitului aflat lângă stația de metrou Mihai Bravu, un complex cu regim...

citește mai departe
Un nou ansamblu rezidențial în estul Capitalei. Apartamentele s-au pus în vânzare săptămâna aceasta

HILS Development, dezvoltator cu peste 4.000 de apartamente în portofoliu, lansează un nou proiect rezidențial. HILS Sunrise va fi construit în imediata apropiere a stației de metrou Anghel Saligny...

citește mai departe
Chirie în două dintre proiectele noi din București. Ai de ales din 120 de locuințe

Dezvoltatorul imobiliar Prime Kapital își rezervă stocul de locuințe finalizate în București pentru o ofertă de închiriere, cu contribuția financiară a unor investitori instituționali. Tranzacția inițială cuprinde aproximativ 120...

citește mai departe
Dacă vrei o locuință aici, ar fi bine să te grăbești. Gradul de contractare a ajuns la 98% în prima jumătate a anului

În ansamblul Greenfield Băneasa, aflat în continuă dezvoltate în zona de nord a Capitalei încă din anul 2007, gradul de contractare a ajuns în prima jumătate a acestui an...

citește mai departe