Țara noastră se situează pe locul al patrulea într-un clasament european al celor mai mici prețuri.
Piața autohtonă a locuințelor de închiriat nu a suferit modificări majore în prima jumătate a acestui an. Astfel, în primul semestru din 2016, valoarea medie de tranzacționare pe acest segment a fost de 5 euro pe metru pătrat pe lună, relevă un studiu realizat de RE/MAX – potrivit datelor companiei, același nivel era consemnat și la sfârșitul anului precedent.
Spre comparație, la nivelul tuturor celor 15 țări europene analizate, prețul plătit pentru închirierea unei locuințe a fost de 8,08 euro pe metru pătrat pe lună. Asta înseamnă că, dacă un român trebuie să scoată azi din buzunar 250 de euro pe lună pentru o unitate locativă cu o suprafață de 50 de metri pătrați, media regională este de 404 euro pe metru pătrat pe lună.
Cauți o locuință de închiriat? Aici și aici găsești ofertele momentului!
Turcia, raiul locuințelor ieftine
Interesant este că, deși țara noastră se situează pe locul al patrulea (la egalitate cu Cehia) într-un clasament al celor mai mici chirii, ea surclasează totuși țări precum Italia și Grecia, unde pretențiile proprietarilor se situează la un nivel de 4,92 și, respectiv, 4,20 euro pe metru pătrat pe lună. Campioana absolută la acest capitol este însă Turcia, unde o locuință poate fi închiriată cu 2,27 de euro pe metru pătrat pe lună.
La polul opus, cele mai mari prețuri pe acest segment sunt practicate în Elveția (16,90 euro pe metru pătrat pe lună), Olanda (12,85% euro pe metru pătrat pe lună), Finlanda (12,56 euro pe metru pătrat pe lună) și Franța (12,60 euro pe metru pătrat pe lună).
Declin abrupt în Elveția
Dintre toate țările supuse analizei RE/MAX, singura care a consemnat o scădere a nivelului mediu al chiriilor a fost Elveția – aceasta a consemnat un declin de 8,35% în primele șase luni ale acestui an, de la valoarea de 18,44 euro pe metru pătrat pe lună atinsă la finele lui 2015. Pe de altă parte, cele mai semnificative majorări au avut loc în Germania (8,57%), Turcia (8,45%) și Portugalia (8,26%). Stagnări au fost înregistrate în Austria, Cehia, Franța, Grecia, România și Slovenia.
| Țară: | Preț/mp/lună S1 2016: | Creștere/Scădere: |
| Elveția | 16,90 euro | -8,35% |
| Olanda | 12,85 euro | 1,58% |
| Finlanda | 12,56 euro | 1,78% |
| Franța | 12,60 euro | 0% |
| Germania | 9,50 euro | 8,57% |
| Slovacia | 9,40 euro | 5,62% |
| Austria | 7,10 euro | 0% |
| Spania | 7,10 euro | 1,43% |
| Slovenia | 5,99 euro | 0% |
| Portugalia | 5,90 euro | 8,26% |
| România | 5 euro | 0% |
| Cehia | 5 euro | 0% |
| Italia | 4,92 euro | 0,51% |
| Grecia | 4,20 euro | 0% |
| Turcia | 2,27 euro | 8,45% |
Sursa: RE/MAX



