
Cursa contra cronometru a început pentru românii care vor să mai beneficieze de cota redusă de TVA de 9% la achiziția unei locuințe. Cei care își doresc să devină proprietari mai au timp doar până pe 1 august 2025 să găsească locuința ideală care să fie livrată în cel mult un an, să semneze un antecontract, să achite un avans de cel puțin 20% și să identifice creditul potrivit care să le permită să finalizeze tranzacția.
Tocmai pentru că ai atât de puțin timp la dispoziție pentru a lua o decizie este important să știi din start cât ar urma să coste viitoarea ta locuință, dar și cât trebuie să câștigi pentru a o cumpăra cu ajutorul unui împrumut.
“Creșterea TVA-ului la locuințele noi de la 9% la 21% afectează direct accesul la un credit ipotecar. Practic, pentru aceeași locuință, un cumpărător va avea nevoie de un avans mai mare și de un venit lunar cu până la 15% mai ridicat pentru a obține aceeași finanțare”, a declarat Andrei Cazacu, Franchise Network Director Imobiliare.ro Finance.
“Suntem într-un context de piață ce va influența întregul ecosistem imobiliar. Noile măsuri vor duce inevitabil la creșterea prețului locuințelor, atât pe segmentul nou, cât și pe vechi. În egală măsură este posibil să vedem planuri ajustate. Ceea ce este însă foarte important pentru cumpărătorii care doresc să beneficieze de cota redusă de TVA este să își ia măsuri de siguranță, să verifice temeinic informațiile privind termenele finale de livrare”, a explicat și Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.
Imobiliare.ro Finance a realizat o analiză, pornind de la o locuință cu o suprafață utilă de 42 mp, pentru a le veni în ajutor românilor care vor să facă o achiziție înainte de termenul limită pentru TVA 9%. Rezultatele acesteia evidențiază veniturile necesare în Cluj-Napoca, Brașov, București, Timișoara, Constanța și Iași pentru obținerea unui credit ipotecar în vederea finalizării tranzacției.
Cluj-Napoca: Plătești cel mai mult pentru un apartament nou și ai nevoie de cele mai substanțiale venituri pentru a obține un împrumut, dacă locuința pe care îți dorești să o cumperi se află în Cluj-Napoca.
Citește și: În ce condiții mai poți beneficia de TVA 9% pentru locuințe până la 1 august 2026?
Prețul mediu solicitat pentru o locuință cu o suprafață de 42 mp este de aproximativ 135.786 euro, potrivit estimărilor realizate pe baza Indicelui Imobiliare.ro aferent lunii iunie. Pentru a o cumpăra ai nevoie de un credit ipotecar în valoare de 585.170 lei, dacă luăm în considerare un avans minim de 15%.

Să spunem că aceasta este prima ta achiziție imobiliară, optezi pentru gradul maxim de îndatorare, de 45%, și că ești interesat de un credit pe o durată de 30 de ani. În acest caz, ai nevoie de venituri minime de aproximativ 8.500 de lei pentru a obține împrumutul.
Este bine să știi că pentru a atinge acest prag poți să apelezi la până la trei codebitori. Aceștia pot fi, de exemplu, soțul/soția, partenerul de viață sau părinții. Codebitorii nu vor fi obligatoriu și coproprietari pe imobilul achiziționat, dar au o serie de responsabilități devenind parte din contractul de credit.
Brașov: Brașovenii achită, în medie, 2.500 euro/mp pentru un apartament nou, ceea ce se traduce printr-un cost de 105.000 euro pentru o locuință cu o suprafață de 42 mp. Pentru a cumpăra o astfel de proprietate, cu avans 15%, ei au nevoie de un împrumut în valoare de 452.500 lei, ce poate fi obținut în cazul în care câștigă lunar venituri de circa 6.800 lei, potrivit calculelor Imobiliare.ro Finance.

Există, în plus, o serie de criterii de eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinești pentru a obține un credit ipotecar, care diferă de la o instituție financiară la alta. Printre cele mai des întâlnite se numără cele referitoare la vârsta titularului creditului (cel puțin 18 ani împliniți) și cele legate de vechimea în muncă (cel puțin 3-6 luni la actualul angajator).
CITEȘTE CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI
Află din video mai multe detalii despre evoluția prețurilor apartamentelor în marile orașe.