Lucrările de construcţie au început deja şi urmează a fi finalizate, potrivit estimărilor iniţiale, până la sfârşitul lui 2013.
Compania italiană Promo Seconda a anunţat o investiţie în valoare de 6 milioane de euro într-un complex rezidenţial situat pe Şoseaua Chitilei, la 10 kilometri distanţă de Bucureşti. DaCasa Residence (foto) va fi construit pe un teren de peste 23.000 de metri pătraţi şi va fi compus din şapte blocuri cu un total de 147 de apartamente, la care se vor adăuga alte 48 de vile bifamiliale şi trifamiliale. Potrivit lui Eugen Paternic, senior broker în cadrul Regatta (compania care se ocupă în exclusivitate de promovarea acestui proiect), lucrările de construcţie la ansamblul rezidenţial au început deja, două blocuri din şapte, precum şi patru vile fiind deja finalizate. „Am luat decizia ca acest complex să cuprindă şi un centru comercial de 800 de metri pătraţi, dar şi o grădiniţă privată cu servicii de top”, spune Mauro Lufino, directorul general al Promo Seconda. Termenul final de predare a complexului a fost stabilit de reprezentanţii companiei pentru sfârşitul lui 2013.
Suprafeţele apartamentelor din cadrul ansamblului variază, potrivit dezvoltatorului, între 57 şi 85 de metri pătraţi construiţi, în vreme ce preţurile pornesc de la 42.500 de euro şi ajung până la 70.000 de euro. Locuinţele situate la parter dispun şi de câte o grădină, a cărei suprafaţă variază între 14 şi 91 de metri pătraţi. Pe de altă parte, vilele au fie o suprafaţă construită de 123 de metri pătraţi şi o grădină de 67 de metri pătraţi, fie se întind pe o arie de 130 de metri pătraţi şi dispun de o grădină de 125-135 de metri pătraţi. Preţurile celor 48 de case pornesc de la 91.500 de euro şi ajung la 105.000 de euro.
locatar vila
Nu merita absolut deloc.
Problema nu e ca sunt scumpe, ci ca sunt proaste si te chinui apoi la fel ca intr-un bloc comunist.
E frig, instalatia si caloriferele sunt subdimensionate, termoizolatia e aproape zero.
Toate astea nu prea ai cum sa le repari, asa cum a fost cazul cand mi s-a spart o teava in perete si dupa ce i-am amenintat cu judecata abia atunci au venit si au reparat.
Vorba aia: cand mergi pe incredere si nici nu te pricepi, te miros imediat.
Costi
La cate probleme sunt cu casele (dar si la bloc nu duc lipsa vecinii) nu cred ca imi ajunge o pagina sa le enumar.
Daca vreti sa cumparati (desi nu sfatuiesc) cereti macar asa:
-TOATE actele, proiecte tehnice, sanitare, electrice, tot, tot.
– intrebati de buget clar alocat pt. interioare, nu sa fiti dusi cu vorba (noi toti de la case ne-am cam luat-o pe tema asta)
– contracte gaze, curent sa fie pe numele vostru
– OBLIGATORIU intrebati 3-4 vecini de la case si 3-4 de la bloc si o sa va convingeti ca nu veti mai dori sa auziti de astia vreodata.