Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
Dodita Marius a întrebat

credit imobiliar sau prima casa

publicat pe 26 Nov 2019 in categoria Proprietari

Sunt la prima vanzare a unui apartament si sunt intrebat de catre potentiali cumparaturi daca accept "credit imobiliar sau prima casa". Nu stiu ce implica asta din partea mea ca si vanzator. Cand si cum sunt virati banii, primesc suma integrala la care ne-am inteles, intervin taxe sau comisioane la transferul banilor? Va multumesc anticipat pt sprijin!

Oferă părerea ta:

Pentru a posta întrebări este necesar să fii autentificat.
Intră în contul tău sau crează-ți un cont nou pe imobiliare.ro

Sfaturi și păreri
1 răspuns de la experți
Ionut Stancu a răspuns:
26 Nov 2019
  • TELESTATE BUSINESS PLATINUM S.R.L
  • Administrator si asociat unic
  • Bucuresti

Buna ziua!

In ceea ce priveste modalitatea de plata la achizitia unei proprietati, atata timp cat pretul de vanzare este agreat de ambele parti, orice varianta poate fi acceptata. Acestea pot fi:
- plata integrala din surse proprii ale cumparatorului;
- plata mixta, din credit bancar si surse proprii ale cumparatorului;
- plata din credit bancar ce poate fi, in principal, de doua tipuri:
* credit ipotecar ce presupune un avans din partea cumparatorului de minim 15% din pretul agreat;
* credit ipotecar "Prima Casa" ce presupune un avans de minim 5% din pretul agreat si care dispune de o dobanda ceva mai redusa fata de creditul ipotecar clasic.
Singurul dezavantaj in situatia creditarii este ca instrumentarea dosarului presupune o durata ceva mai mare pana la finalizarea vanzarii, fata de varianta platii pretului exclusiv din surse proprii ale cumparatorului (intre 1 - 3 saptamani la creditul ipotecar clasic si in jur de 2 luni la cel de tip "Prima Casa"). Termenele specificate mai sus sunt valabile in conditiile in care situatia juridica a proprietatii pe care urmeaza sa o tranzactionati este la zi.
Necunoscand caracteristicile proprietatii dvs, ESTE EXCLUSA acceptarea creditarii in situatia in care imobilul pe care il vindeti se gaseste pe lista imobilelor cu risc seismic pe care o puteti gasi pe site-ul Primariei orasului in care locuiti.
De asemenea, pretul convenit de catre parti necesita a fi cat mai apropiat de pretul zonei deoarece, in cazul achizitiei prin credit bancar, evaluarea imobilului poate genera un pret inferior celui convenit si, in acest caz, banca poate refuza acordarea creditului, cu exceptia situatiei in care cumparatorul ar suplimenta din surse proprii restul pana la pretul agreat.
In ceea ce va priveste pe dvs, in calitate de vanzator, orice modalitate de plata poate fi acceptata si, indiferent de aceasta, toate comisioanele de transfer, speze bancare etc vor fi suportate de catre cumparator. Taxele pe care le veti suporta dvs sunt cele legate de extrasele de Carte Funciara pentru Informare / Autentificare (cca 40 lei/buc) si impozitul pe tranzactie daca pretul proprietatii dvs depaseste valoarea de 450.000 lei (3% din ce depaseste aceasta suma).
Va doresc mult succes!

  • Rating răspuns 5/5
  • 4 evaluări