CITY IMOB INVEST vă invită într-un spațiu care nu ține doar de locuire, ci de atmosferă.
Între Strada Armenească și Piața Universității, într-o vilă interbelică din anii ’30, unde proporțiile, detaliile și decorul au rămas nealterate de timp, acest apartament ocupă în întregime etajul 1 – un etaj care pare desprins dintr-o altă epocă.
Lumina este primul lucru pe care îl simți.
Ferestrele generoase, înălțimile de peste 3 metri și orientarea creează un spațiu care respiră, care primeste mult soare si lumina.
Apoi vin detaliile.
Balconul tip terasă, susținut de o coloană cu influențe brâncovenești, aduce un aer aproape ceremonial. Scara interioară din lemn masiv – rămasă ca element decorativ și funcțional pt o biblioteca sau depozitare – păstrează memoria unei case care, cândva, aparținea unei singure familii. Iar acel perete mascat din lemn, care face trecerea subtilă către una dintre camere, nu este doar un spațiu de depozitare, ci un detaliu care spune o poveste.
Compartimentarea este fluidă, dar coerentă:
Două camere ample, o cameră secundară, două băi complet refăcute, bucătărie închisă, spatii de depozitare, holuri generoase care pot deveni spații de lucru sau de citit. Toate acestea totalizeaza 117.72 mp, la care se adauga balconul (3.89 mp) si cele 2 boxe aflate la subsol (aprox 20 mp).
Apartamentul este în curs avansat de renovare (aprox. 70–80% finalizat):
– instalații electrice și sanitare complet refăcute (cupru)
– băi finisate cu plăci ceramice de mari dimensiuni
– tâmplărie și uși interioare recondiționate
– parchet din lemn masiv readus la viață
Rămân acele detalii fine care, în mod natural, vor fi asumate de viitorul proprietar – sanitarele in bai, corpurile de iluminat si intrerupatoarele, calorifere, plinta si eventual cateva retususi decorative, in functie de nevoile viitorului cumparator.
Prin poziționare și expresie, spațiul se adresează mai ales celor care caută un birou cu identitate: atelier de creație, cabinet, spațiu de consultanță sau lucru într-un cadru care inspiră.
Vizibilitatea stradală și proximitatea (aprox. 10 minute pietonal) față de metrou și centrul orașului completează firesc tabloul.
Nu este un spațiu standard. Este unul spatiu care conserva eleganta anilor de altadata.
Certificatul energetic va fi disponibil la momentul vânzării.
Vizionarea imobilului se face în baza unui acord de vizionare, conform articolelor 2096–2102 din Codul Civil.
Oferim consultanță gratuită pentru obținerea finanțării prin credit pentru clienții care achiziționează această proprietate.
CITY IMOB INVEST – spațiile cu adevărat valoroase nu se explică, se simt.
64%dintre proprietățile similare ca zonă și nr. camere au prețul cerutmai mare.
mai multe...
Bine de știut: prețul unei proprietăți este influențat și de alte caracteristici, cum ar fi: vechime, localizare, vecinătăți, suprafață, compartimentare, amenajări, dotări, etc.
mai puțin...
Costuri cu achiziția
Fără credit
12.520 RON
Credit ipotecar
14.822 RON
Noua casă
1.568 RON+ taxe notariale
i
Costuri adiționale mai puțin știute la achiziție: taxe notariale, comisioane etc.
Sediul central - Timișoara
Bulevardul Victor Babeș nr. 2, 300230, Timișoara, România
Tel: +40.374.40.44.98 / Fax: +40.256.401.179
Email: suport@imobiliare.ro
Luni - Vineri 08:00 - 20:00
Punct de lucru - București: Iride Business Park, Bld. Dimitrie
Pompeiu 9-9A, Clădirea B2B,
020335, Sector 2, București, România
CONTACT
Sediul central - Timișoara
Bulevardul Victor Babeș nr. 2, 300230, Timișoara, România
Tel: +40.374.40.44.98 / Fax: +40.256.401.179
Email: suport@imobiliare.ro
Luni - Vineri 08:00 - 20:00
Punct de lucru - București: Iride Business Park, Bld. Dimitrie
Pompeiu 9-9A, Clădirea B2B,
020335, Sector 2, București, România
Statia Piata Rosetti linii : 61,66,69,70,85,90,91,92,336,601.
aprox.
360 m
Statia Piata Sf. Gheorghe, linii: 5,16, 21, 381
aprox.
486 m
Batistei
aprox.
507 m
Statia Piata Universitatii linii : 122,137,138,268,381,783.
aprox.
558 m
Statia Batistei; Linia:N123
aprox.
562 m
Batistei
aprox.
574 m
Bulevardul Carol I
aprox.
575 m
Statie RATB Piata Universitatii a
aprox.
624 m
Sf. Vineri, terminal linii:40, 55, 56, 385
aprox.
655 m
Maria Rosetti
aprox.
756 m
Piata Unirii
aprox.
762 m
Statia Nicolae Balcescu; Liniile:168, 300, 368, 226, 126
aprox.
812 m
Statie RATB
aprox.
978 m
Universitate (M2)
aprox.
482 m
Statia Metrou Piata Universitatii(M2)Metrorex
aprox.
498 m
Statia Metrou Piata Universitatii(M2)Metrorex
aprox.
523 m
Metrorex. Stația Universitate (M2)(1987)
aprox.
558 m
Metrorex. Stația Piața Unirii 2 (M2) (en)
aprox.
819 m
Piata Unirii 2
aprox.
907 m
Metrorex. Stația Piața Unirii 2 (M2)(1986)
aprox.
917 m
Metrorex. Stația Piața Unirii 1 (M1) (en)
aprox.
1005 m
Piata Unirii 1
aprox.
1005 m
Metrorex. Stația Piața Unirii 1 (M1),(M3)(1979)
aprox.
1042 m
Statia Metrou Piata Romana(M2)Metrorex
aprox.
1371 m
Metrorex. Stația Piața Romană (M2)(1988)
aprox.
1412 m
Piata Romana (M2)
aprox.
1412 m
Statia Metrou Piata Romana(M2)Metrorex
aprox.
1462 m
Izvor
aprox.
1497 m
Statia Foisorul de Foc linii : 79,86
aprox.
1135 m
Statia Calea Dorobantilor; Liniile:79, 86,
aprox.
1532 m
Statia Piata Romana linii : 79,86
aprox.
1593 m
Statia Mihai Bravu; Liniile:69, 85,
aprox.
1920 m
Statia Vasile Parvan 66,70,92
aprox.
1959 m
Statia Soseaua Mihai Bravu, linia 68,85
aprox.
1968 m
Statia Piata Iancului, linia 55
aprox.
1987 m
Scoala Superioara Comerciala Nicolae Kretzulescu
aprox.
234 m
Centrul Educational IBSEN
aprox.
259 m
Grupul Scolar Industrial Unirea
aprox.
287 m
Grupul Scolar Industrial Unirea (en)
aprox.
295 m
GRADINITA DE COPII NR. 8 "LICURICI"
aprox.
297 m
Grup Școlar "Dragomir Hurmuzescu"
aprox.
318 m
Goethe Institut (en)
aprox.
364 m
Scoala Generala "Iovan Ducici", Nr 71
aprox.
380 m
Amfiteatrul Sahia
aprox.
418 m
Colegiul Economic Hermes
aprox.
421 m
SNSPA - Cladirea CIC
aprox.
441 m
Scoala Ajutatoare nr. 1
aprox.
469 m
Schiller Institut
aprox.
522 m
Scoala cu clasele I-VIII, Nr. 73 Barbu Stefanescu Delavrancea
aprox.
627 m
Lauder Reut School Complex (en)
aprox.
631 m
Gradinita nr.4 "Lizuca"
aprox.
469 m
Gradinita nr.203 (fosta Clementa)
aprox.
782 m
Gradinita nr. 203 program prelungit
aprox.
810 m
Gradinita Magica
aprox.
862 m
Gradinita numarul 257
aprox.
886 m
Gradinita
aprox.
1019 m
Gradinita numarul 133
aprox.
1160 m
Gradinita numarul 8
aprox.
1169 m
Gradinita Ioanid
aprox.
1199 m
Ioanid
aprox.
1215 m
Gradinita Waldorf
aprox.
1303 m
Gradinita Prikindel
aprox.
1312 m
Cresa Micii Poznasi
aprox.
1334 m
Amalia's Kindergarten (en)
aprox.
1403 m
Gradinita Barba Cot
aprox.
1403 m
Facultatea de Chimie
aprox.
553 m
Facultatea de Farmacie
aprox.
602 m
Facultatea de Farmacie/Pharmacy Faculty
aprox.
609 m
Facultatea de litere (en)
aprox.
610 m
Facultatea de Limbi si Literaturi Straine
aprox.
620 m
Facultatea de Istorie
aprox.
648 m
UAUIM -Universitatea de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu
aprox.
655 m
Facultatea de Stiinte
aprox.
688 m
Facultatea de Matematica-Informatica
aprox.
704 m
Facultatea de Stiinte Politice
aprox.
710 m
Universitatea din Bucuresti - Facultatea de Stiinte Politice
aprox.
713 m
Institutul Bancar Român
aprox.
861 m
Rectoratul UMF "Carol Davila"
aprox.
937 m
University of Bucharest - Faculty of Foreign Languages and Literatures (en)
aprox.
957 m
Centrul de Limbi Straine Ariel
aprox.
962 m
Mega Image Paleologu
aprox.
226 m
Pravalia Maestrului
aprox.
646 m
Cocor
aprox.
647 m
BILLA - Cocor
aprox.
653 m
Km 0
aprox.
724 m
Carrefour Unirii
aprox.
753 m
Carrefour Unirii Non-Stop
aprox.
760 m
OK Non-stop Supermarket (en)
aprox.
773 m
OK Non-Stop
aprox.
773 m
Mega Image
aprox.
836 m
dm
aprox.
862 m
Mega Image Rosetti Non-Stop
aprox.
894 m
Mega Image - Icoanei
aprox.
918 m
Mag.Victoria
aprox.
944 m
Mega Image - Hala Traian
aprox.
982 m
Bucharest, Calea Vitan nr. 8, Bl V51, near VITAN Mall
aprox.
1894 m
Parcare
aprox.
57 m
Parcare
aprox.
213 m
Parcare
aprox.
226 m
Parcare
aprox.
253 m
Parcare
aprox.
311 m
Parcare privata
aprox.
392 m
Parcare
aprox.
435 m
Parcare cu plata
aprox.
474 m
Parcare cu plata
aprox.
474 m
Parcare
aprox.
491 m
Parcare
aprox.
493 m
Parcare cu plata
aprox.
499 m
Parcare
aprox.
537 m
Parcare
aprox.
563 m
Parcare
aprox.
568 m
Piata Rosetti
aprox.
190 m
Piata Universitatii
aprox.
479 m
Piata Latina
aprox.
544 m
Piata Roma
aprox.
588 m
Piata Timpului
aprox.
626 m
Piața Sfântul Anton
aprox.
768 m
Piața Drapelului (Tricolorului)
aprox.
856 m
Piata Revolutiei
aprox.
966 m
Piata Natiunilor Unite
aprox.
1159 m
Piata Bibescu
aprox.
1239 m
Piata Bucur
aprox.
1552 m
Piața Romană
aprox.
1602 m
Piața Constituției
aprox.
1617 m
Spatiu verde
aprox.
196 m
Parc
aprox.
386 m
Parc
aprox.
388 m
Parc
aprox.
389 m
Parc
aprox.
399 m
Parc
aprox.
399 m
Parcul Colțea
aprox.
410 m
Parc
aprox.
413 m
Parc
aprox.
414 m
Parc
aprox.
416 m
Sfantul Gheorghe
aprox.
425 m
Parc
aprox.
428 m
Parcul Sf. Gheorghe
aprox.
433 m
Rond Piața Universității
aprox.
482 m
Parc
aprox.
496 m
Teren sportiv
aprox.
590 m
Teren sportiv
aprox.
739 m
Teren sportiv
aprox.
1438 m
Teren sportiv
aprox.
1616 m
Teren sportiv
aprox.
1746 m
Teren sportiv
aprox.
1856 m
Cabinet stomatologic (en)
aprox.
211 m
WORLD CLINIC - O viata fara alergii ! (en)
aprox.
303 m
Spitalul Colțea
aprox.
393 m
Art Implant
aprox.
442 m
ProctoMed
aprox.
450 m
MediDent
aprox.
472 m
Medident Dental X-ray
aprox.
472 m
INGG Ana Aslan Spatarului nr. 15 (en)
aprox.
487 m
Centrul Medical Batistei
aprox.
550 m
Policlinica (en)
aprox.
586 m
Clinica Reumatologie "Dr. Ion Stoia"
aprox.
677 m
Centru medical MEDSANA
aprox.
744 m
Clinica de Stomatologie
aprox.
749 m
Clinica de 10
aprox.
879 m
Spectrum Clinique - Clinica de Oftalmologie
aprox.
890 m
HelpNet
aprox.
285 m
Farmacon CO Impex
aprox.
296 m
Reteta
aprox.
321 m
Farmacia 2NA
aprox.
328 m
General Smart Farm
aprox.
413 m
Simidon
aprox.
435 m
Farmacia Coltea
aprox.
477 m
Farmacia Tarsis Impex
aprox.
491 m
Sensiblu
aprox.
500 m
Farmacia Artafarm
aprox.
510 m
Sensiblu
aprox.
600 m
Sensiblu
aprox.
609 m
belladona
aprox.
619 m
Farmacia Dona
aprox.
639 m
Gema Farm Impex
aprox.
713 m
Macaz Bar Teatru Coop
aprox.
57 m
Epic
aprox.
179 m
Underworld
aprox.
194 m
Dianei Patru
aprox.
259 m
Geo Bar
aprox.
403 m
Galliano Club
aprox.
550 m
Que Pasa
aprox.
601 m
Chat noir
aprox.
603 m
Harley
aprox.
629 m
Roter Heller
aprox.
640 m
The Elbow Room
aprox.
642 m
Sankt Petersburg Pub
aprox.
655 m
Expat
aprox.
665 m
Colorteca
aprox.
682 m
The Drunken Lords
aprox.
684 m
Club Surubelnita
aprox.
80 m
Have a Cigar
aprox.
354 m
La Scena
aprox.
404 m
Manasia Hub
aprox.
431 m
Clock`s
aprox.
516 m
Kulturhaus
aprox.
553 m
Hanul cu Tei
aprox.
602 m
Pebeo
aprox.
608 m
Club A
aprox.
618 m
Argentin
aprox.
628 m
Dharma
aprox.
630 m
Le Boutique Food Concept Store
aprox.
643 m
Legacy
aprox.
660 m
Mojo
aprox.
661 m
S.A.L.T.
aprox.
663 m
Rossetya
aprox.
140 m
Rossetya
aprox.
148 m
fast food Non-Stop
aprox.
163 m
Shaorma / Falafel Alice
aprox.
163 m
Golden Falcon
aprox.
174 m
Cantina Arhitecturii
aprox.
179 m
Restaurant Golden Falcon
aprox.
182 m
Naser 2
aprox.
184 m
Crama Culmea Veche (nr.2)
aprox.
229 m
Mandala Club (en)
aprox.
267 m
Simbio
aprox.
267 m
Restaurant Dumbrava
aprox.
277 m
La Dud
aprox.
297 m
Lente Armeneasca (en)
aprox.
310 m
edgar trattoria
aprox.
322 m
The Living Room
aprox.
156 m
T-zero
aprox.
250 m
T-zone
aprox.
250 m
Lente Arcului
aprox.
317 m
Hobby Cafe
aprox.
360 m
Carla Caffe
aprox.
433 m
Art Caffe
aprox.
443 m
ART Cafe
aprox.
479 m
Bernschutz and Co
aprox.
528 m
Iguana Cafe
aprox.
550 m
Gio Cafe
aprox.
567 m
DDB caffe
aprox.
570 m
Tucano Cofee
aprox.
579 m
Godot
aprox.
611 m
Vesuvio Cafe
aprox.
690 m
ATM - Raiffeisen Bank - Asirom
aprox.
163 m
Piraeus Bank Romania - Sucursala Municipiului Bucuresti
aprox.
168 m
Raiffeisen Bank
aprox.
168 m
BRD Rosetti
aprox.
180 m
BCR
aprox.
210 m
Banca Transilvania - Ag. Rosetti
aprox.
258 m
Volksbank Coltei
aprox.
418 m
Banca Transilvania - Ag. Lipscani
aprox.
455 m
Banca Transilvania
aprox.
467 m
Unicredit Èširiac Bank
aprox.
467 m
Emporki Bank
aprox.
485 m
BRD (en)
aprox.
514 m
BRD Calderon-Batistei
aprox.
514 m
Libra Bank Sediul Central
aprox.
527 m
Alpha Bank
aprox.
532 m
Fiind o zonă ultracentrală, aceasta oferă numeroase opțiuni de călătorie cu mijloacele de transport în comun, și este bine conectată cu restul orașului. Ai, în primul rând, la dispoziție stațiile de metrou Piața Victoriei, Piața Romană și Universitate. Astfel, te vei putea deplasa rapid prin oraș, evitând aglomerația de la suprafață. Toate acestea sunt situate pe magistrala 2 care traversează Bucureștiul de la nord la sud. În plus, de la Piața Victoriei vei putea lua metroul și pe magistrala 1 pentru a ajunge, de exemplu, în cartierul Pantelimon sau în zona Eroilor. Prin Piața Universității urmează să treacă și magistrala 5 care va lega cartierele Drumul Taberei și Pantelimon. Până acum, s-au deschis însă doar stațiile de metrou aflate în zona Drumul Taberei. Alte mijloace de transport în comun care ar putea să-ți fie de ajutor atunci când te vei muta în această zonă sunt autobuzele 300 și 381. Primul face legătura dintre Piața Romană și Piața Victoriei continuându-și apoi traseul de-a lungul Bulevardului Ion Mihalache, iar cel de-al doilea conectează Piața Victoriei cu zona Tineretului și cu cartierul Berceni. De pe Bulevardul Regina Elisabeta vei putea lua troleibuzul 90 pentru a ajunge în Drumul Taberei sau în zona Arenei Naționale, iar în fața Spitalului Colțea vei găsi stația autobuzului 381 care merge în cartierul Berceni. Iar dacă preferi să te deplasezi pe două roți, vei avea la dispoziție una dintre pistele speciale destinate bicicliștilor pe Calea Victoriei. Aceasta îți va oferi, în plus, oportunitatea ideală de a admira arhitectura deosebită a clădirilor aflate de o parte și de alta a uneia dintre cele mai frumoase străzi din București. Consultă harta pentru a afla unde sunt localizate stațiile mijloacelor de transport în comun.
În această zonă găsim sediul central al Universității din București și cel al Academiei de Studii Economice din București (ASE), unele dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din România. Tot aici se află și sediile mai multor facultăți. Ai și alte instituții de învățământ cu renume la doi pași de casă, precum precum Colegiul Național "Sfântul Sava", Colegiul Național "Gheorghe Lazăr", Liceul Teoretic Bulgar "Hristo Botev" și Universitatea Națională de Muzică. De menționat este și Căminul Moxa, aflat în zona Calea Victoriei, în care sunt cazați unii dintre studenții ASE. Consultă harta de mai jos pentru a vedea și celelalte unități de învățământ din zonă.
În această parte a orașului vei găsi numeroase reprezentanțe ale unor branduri de lux. Cele mai multe magazine alimentare din zonă au dimensiuni reduse. Pentru cumpărături îți recomandăm Piața Amzei, aflată la doi pași de Romană și modernizată recent. Aici găsești, pe lângă comercianți de unde poți cumpăra legume și fructe și câteva magazine cu preparate proaspete de la burgeri, la pâine artizanală sau înghețată. Centrul Vechi găzduiește, totodată, reprezentanțe ale unor retaileri de modă. Tot aici găsești și librăria Cărturești Carusel, una dintre cele mai frumoase din oraș. O librărie Cărturești deschisă într-o altă clădire deosebită poate fi găsită și în apropiere de Piața Romană. Un spațiu comercial cu renume este Magazinul Victoria, un monument istoric al orașului. Magazinul București, amplasat la intersecția străzilor I.C. Brătianu și Lipscani a fost reconstruit recent cu o investiție substanțială. Ai în apropiere magazinul Cocor, centrul comercial Unirea Shopping City și un hipermarket Carrefour. Cu mașina sau metroul poți să ajungi destul de repede la mall-ul AFI Cotroceni. Consultă harta și vezi ce magazine vei avea în apropierea noii tale case.
Aceasta este una dintre cele mai aglomerate zone din București la orele de vârf. Aici găsești însă și unele dintre puținele parcări subterane din Capitală. Chiar vis-a-vis de Universitatea București ai intrarea într-o astfel de parcare cu peste 400 de locuri. O parcare destul de încăpătoare poate fi găsită și în Piața Victoriei. Atenție, însă, această zonă se poate aglomera nu doar din cauza traficului, ci și din cauza diverselor manifestări sau proteste care se organizează, de obicei, în fața Palatului Victoria, sediul Guvernului României. Dacă te hotărăști să te muți în zonă, atunci îți recomandăm să te interesezi de posibilitatea închirierii unui loc de parcare pentru mașina ta. Poți face acest lucru apelând la Serviciul Parcaje al ADP Sector 1. Consultă harta pentru a afla unde găsești și alte parcări în zona Victoriei-Romană-Universitate.
Zona Victoriei - Romană - Universitate este un epicentru cultural al Capitalei și oferă numeroase opțiuni de petrecere a timpului liber. Aici vei găsi numeroase muzee impresionante pe care le poți vizita în timpul liber (Muzeul Național de Istorie Naturală "Grigore Antipa", Muzeul Țăranului Român, Muzeul Național George Enescu, etc), vei putea participa la evenimentele în aer liber desfășurate pe Calea Victoriei sau în Piața George Enescu sau vei putea merge la un spectacol organizat pe scena Ateneului Român sau pe cea a Teatrului Notarra. Nu rata nici o vizită la Teatrul Național "I.L. Caragiale" și la Muzeul Național de Artă al României. Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu te așteaptă cu o experiență extrem de educativă care va fi, cu siguranță, apreciată de micuțul tău. Dacă îți place să ieși la o cafea în timpul liber alături de prietenii tăi, atunci în această zonă vei putea alege dintr-o multitudine de restaurante, terase și pub-uri. Nu lipsesc nici skybar-urile, care îți oferă priveliști de excepție de la înălțime. Cele câteva parcuri din zona Victorieim - Romană - Universitate au dimensiuni destul de reduse, dar sunt frumos îngrijite. Printre acestea amintim Parcul Ateneului și Parcul Nicolae Iorga. Dacă preferi plimbările lungi în weekend, atunci vei avea la dispoziție în apropiere parcurile Kiseleff și Cișmigiu. Nu uita, de asemenea, că te vei afla la doi pași de Centrul Vechi al Capitalei, dar și că vei putea să faci o plimbare cu bicicleta pe Calea Victoriei. În condiții normale, se organizează periodic evenimente în centrul orașului, atât în cadrul Sălii Palatului, cât și în aer liber în Piața Revoluției. În Piața Universității sunt organizate, totodată, diferite târguri și concerte. Vezi pe hartă mai multe puncte de interes din zona Victoriei-Romană-Universitate.
Chiar la Piața Universității se află principala unitate sanitară din zonă. Este vorba despre Spitalul Clinic Colțea, primul înființat în București. În zona Victoriei - Romană - Universitate vei întâlni mai multe clinici private, precum Policlinica Enescu din cadrul rețelei de sănătate Regina Maria și Spitalul Clinic Sanador. La doi pași de Piața Romană se află Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice, cel mai mare din România cu o astfel de specializare. Consultă harta pentru a afla ce clinici private ai în apropierea casei, dacă te muți în această parte a orașului.
Găsești numeroase restaurante, terase și cafenele potrivite pentru toate gusturile în Centrul Vechi al orașului, pe Calea Victoriei sau în zona din spatele Ateneului Român. Câteva fast food-uri ai la dispoziție în Unirea Shopping Center. Nu foarte departe, în zona Romană, ai și alte opțiuni. Află de pe hartă unde găsești cel mai apropiat restaurant de noua ta casă.
Sucursale ale diferitelor bănci sunt dispuse de-a lungul principalelor artere de circulație sau în marile intersecții din zonă. Un BRD, spre exemplu, găsești chiar lângă Cercul Militar Național. Pe Bulevardul Nicolae Bălcescu o sucursală Banca Transilvania și ING Bank. La doi pași de Piața Universității se află și Palatul Băncii Naționale a României. Consultă harta pentru mai multe detalii.
Înainte să pleci...
Ești sigur că ai văzut și aceste proprietăți?
286.000 €
București, Universitate
4 camere
102,4 mp
Etaj 8 / 8
267.000 €
București, Universitate
3 camere
75 mp
Etaj 3
270.000 €
București, Universitate
4 camere
117,72 mp
Etaj 3
Creează alertă
Salvează căutarea ca să primești pe email ultimele anunțuri publicate
Apartamente cu 3 camere de vânzare în zona Universitate, Ultracentral
Cere detalii prin email
*
*
*
*
Detaliile tale de contact vor fi partajate cu City Imob Invest
Statistici proprietate
Apartamente 3 camere de vânzare
- București
- Zona Universitate
Asigurare de viață/lună Costul este variabil. În funcție de banca aleasă, procentul variază între 0.0259% și 0.035% din soldul creditului.
Costuri cu achiziția14.822 RON
Comision agenție Întreabă agenţia
Onorariu notarial10.379 RON
Taxă întabulare OCPI2.141 RON
Autentificare contract credit2.302 RON
Preț de achiziție1.427.664 RON
Preț locuință1.427.664 RON
TVA 0%Inclus în prețul cerut
Preț de achiziție1.427.664 RON
Preț locuință1.427.664 RON
TVA 0%
Inclus în prețul cerut
Avans minim820.907 RON
Credit pe 30 de ani606.757 RON
Cost achitat în prima lună
Taxa evaluare imobil(până la)
575 RON
Rata lunară (variabilă)4.263 RON
Depozit colateral12.789 RON
Comision de garantare FNGCIMM119 RON
Asigurare anuală imobil1.428 RON
Poliță PAD130 RON
Tarif arhivă electronică102 RON
Costuri adiționale1.568 RON + taxe notariale
Asigurare viață și complexă (opțională)Costul este variabil. În funcție de banca aleasă, procentul variază între 0.0259% și 0.035% din soldul creditului
Onorariu notarialconform tarif notarial
Taxă întabulare OCPI1.568 RON
i
Toate valorile de mai sus sunt estimative și nu reprezintă în mod obligatoriu costurile exacte pe care le veți primi de la companiile/instituțiile prin care veți încheia tranzacția.