Vă prezentăm o oportunitate unică de achiziționare a unui cămin de vis, cu încăperi aerisite, confortabil pentru toți membrii familiei, aflat la o distanță de numai 20 de minute de la ieșirea din București (DJ 503 sau A2) - comuna Belciugatele, jud Calarasi.
Această proprietate este definită de conexiunea sa cu natura și prin confortul oferit, și se adresează atât familiilor cu copii cât și celor ce își doresc să păstreze legătura cu natura.
Spațiul principal de locuit, structurat ca parter și etaj, a fost finalizat în anul 2010 și, împreună cu cele două terase ale sale (câte una pe nivel), are o suprafață utilă de 156 mp. În afara unui living open-space cu bucătărie aflat la parter, mai oferă patru dormitoare (trei la etaj) și două băi (câte una pe nivel), dotate cu soluții moderne de încălzire și răcire (calorifere alimentate de centrala electrica proprie și sisteme de aer condiționat). În plus, spațiul a fost termoizolat la exterior cu vopsea Benjamin Moore.
La parter, living-ul este spațios și luminos, prevăzut cu ferestre mari, ce vă vor permite să beneficiați de lumina naturală și să vă bucurați de priveliștea încântătoare a grădinii. Bucătăria este complet echipata si amenajată, oferindu-vă tot confortul și tehnologia necesara pentru prepararea mâncărurilor preferate. În continuare, parterul este completat de o baie cu duș și de spații de pot fi folosite pentru depozitare.
Etajul este compus din trei dormitoare bine iluminate, o baie cu duș și spații de depozitare.
Dormitorul principal oferă acces la o terasă cu vedere la grădina din spatele curții și la cele două sere, oferind astfel o oază de relaxare și liniște și un loc perfect pentru cafeaua de dimineață.
Spațiile de locuit sunt asigurate de un sistem de camere video.
Proprietatea mai deține un spațiu secundar (parter și mansardă accesibilă prin scară exterioară) cu amprentă la sol de 28 mp, finisat și izolat integral la exterior. La interior spațiul poate fi finisat ca spațiu de locuit (casă de oaspeți, spațiu de divertisment, spațiu pentru copii etc.) sau ca spațiu
utilitar (depozit, atelier, fabrică de dulcețuri etc.). În completarea, mai există la exteriorul acestuia o magazie și o toaletă de serviciu.
Grădina este întreținută de un sistem Hunter (16 sectoare) de aspersoare, ce pot fi controlate manual printr-un
controller wireless sau automat de către senzorii de ploaie. Același sistem eficientizează consumul
de apă și poate controla irigarea celor 11 sectoare separat definite (funcție de speciile cultivate) în cele două sere. Serele sunt dotate cu propriul sistem de alimentare cu energie electrică.
În curte, în fața locuinței principale se găsește un brad înalt de circa 10 metri, ceea ce îl transformă iarna într-un perfect brad ce Crăciun.
În partea din spate a curții sunt plantați pomi fructiferi din speciile meri, cireși, vișini, caiși, pruni și smochini.
Câteva date tehnice:
Suprafață teren: 1000 mp
Parterul, cu o suprafață utilă de 81 mp, cuprinde următoarele:
* Un hol de 14 mp;
* Un living + bucătărie de 33 mp;
* Un birou/dormitor de 11.5 mp;
* O baie de 3.9 mp
* O terasa de 18.6 mp.
Etajul, în suprafață utilă de 75 mp, cuprinde:
* Un hol de 11.4 mp ce permite accesul către cele trei dormitoare decomandate;
* Un dormitor de 13.5 mp;
* Un dormitor de 9.9 mp;
* Un dormitor matrimonial de 17.9 mp cu acces direct la terasa cu suprafață de 18.2 mp;
* O baie de comună de 4.1 mp.
Proprietatea se vinde conform fotografiilor, complet mobilată și utilată, așa cum apare în fotografiile de prezentare.
Pentru mai multe informații sau pentru a programa o vizionare, va rugăm sa ne contactați - la telefon luni vineri dupa ora 18 sau in weekend, in timpul saptamanii (l-v orele 9-18 rog doar sms sau msg olx).
Aceasta casă va așteaptă!
Sediul central - Timișoara
Bulevardul Victor Babeș nr. 2, 300230, Timișoara, România
Tel: +40.374.40.44.98 / Fax: +40.256.401.179
Email: suport@imobiliare.ro
Luni - Vineri 08:00 - 20:00
Punct de lucru - București: Iride Business Park, Bld. Dimitrie
Pompeiu 9-9A, Clădirea B2B,
020335, Sector 2, București, România
CONTACT
Sediul central - Timișoara
Bulevardul Victor Babeș nr. 2, 300230, Timișoara, România
Tel: +40.374.40.44.98 / Fax: +40.256.401.179
Email: suport@imobiliare.ro
Luni - Vineri 08:00 - 20:00
Punct de lucru - București: Iride Business Park, Bld. Dimitrie
Pompeiu 9-9A, Clădirea B2B,
020335, Sector 2, București, România
Sună acum și cere detalii sau programează o vizionare.
Cere detalii prin email
*
*
*
*
Parcări
Terenuri sport
Parcare
aprox.
1019 m
Parcare
aprox.
1064 m
Teren sportiv
aprox.
1615 m
Înainte să pleci...
Ești sigur că ai văzut și aceste proprietăți?
150.000 €
Județul Călărași, Belciugatele
4 camere
135 mp
2.440 mp teren
200.000 €
Județul Călărași, Belciugatele
5 camere
156 mp
1.000 mp teren
145.000 €
Județul Călărași, Fundulea
4 camere
200 mp
1.312 mp teren
60.000 €
Județul Călărași, Belciugatele
4 camere
81 mp
2.489 mp teren
170.000 €
Județul Călărași, Fundulea
4 camere
193 mp
682 mp teren
145.000 €
Județul Călărași, Tămădău Mare
5 camere
241 mp
2.551 mp teren
Creează alertă
Salvează căutarea ca să primești pe email ultimele anunțuri publicate
Case individuale cu 4+ camere de vânzare în Belciugatele, Județul Călărași
Cere detalii prin email
*
*
*
*
Detaliile tale de contact vor fi partajate cu Oana S
Preț total1.028.586 RON (201.917 €)
Costuri cu achiziția9.766 RON
Preț de achiziție1.018.820 RON
Costuri cu achiziția9.766 RON
Comision agenție Întreabă agenţia
Onorariu notarial8.238 RON
Taxă înscriere OCPI1.528 RON
Preț de achiziție1.018.820 RON
Preț locuință1.018.820 RON
TVA 0%Inclus în prețul cerut
Cost total167.351 RON (32.851 €)
Avans (15%)152.823 RON
Cost achitat în prima lună2.801 RON
Costuri cu achiziția11.727 RON
Cost achitat în prima lună2.801 RON
Comision analiză dosar
400 RON - 900 RON
Taxă evaluare imobil(până la)
900 RON
Rata lunară (variabilă)4.538 RON
Asigurare anuală imobil1.019 RON
Arhivă electronică102 RON
Poliță PAD130 RON
Asigurare de viață/lună Costul este variabil. În funcție de banca aleasă, procentul variază între 0.0259% și 0.035% din soldul creditului.
Costuri cu achiziția11.727 RON
Comision agenție Întreabă agenţia
Onorariu notarial8.238 RON
Taxă întabulare OCPI1.528 RON
Autentificare contract credit1.961 RON
Preț de achiziție1.018.820 RON
Preț locuință1.018.820 RON
TVA 0%Inclus în prețul cerut
Preț de achiziție1.018.820 RON
Preț locuință1.018.820 RON
TVA 0%
Inclus în prețul cerut
Avans minim412.622 RON
Credit pe 30 de ani606.198 RON
Cost achitat în prima lună
Taxa evaluare imobil(până la)
900 RON
Rata lunară (variabilă)4.259 RON
Depozit colateral12.777 RON
Comision de garantare FNGCIMM85 RON
Asigurare anuală imobil1.019 RON
Poliță PAD130 RON
Tarif arhivă electronică102 RON
Costuri adiționale1.159 RON + taxe notariale
Asigurare viață și complexă (opțională)Costul este variabil. În funcție de banca aleasă, procentul variază între 0.0259% și 0.035% din soldul creditului
Onorariu notarialconform tarif notarial
Taxă întabulare OCPI1.159 RON
i
Toate valorile de mai sus sunt estimative și nu reprezintă în mod obligatoriu costurile exacte pe care le veți primi de la companiile/instituțiile prin care veți încheia tranzacția.