Conac Boieresc | Cramă | Ceptura de Jos

Încărcat de istorie și de povești de viață, Conacul boierului Dumitru Minculescu din Ceptura își așteaptă acea clipă în care va străluci ca-n tinerețea lui. Și pentru asta are nevoie de tine! De un om cu responsabilitate, spirit civic, posibilități financiare si, mai ales, cu suflet. Conacul, situat în Ceptura de Jos, în centru, cu acces la două străzi asfaltate, pe un teren in suprafață de 1766 mp, cu un singur nivel, are o suprafață utilă de 297 mp și pivniță de 92mp, plus alte corpuri anexe. Și când ne imaginăm pivnița, oare ce imagine ne apare instant în minte?! In mod cert, o cramă că doar ne aflăm în inima zonei viticole din Prahova. Astfel, Conacul se completează cu o cramă de o frumusețe atemporală, în arhitectura bolților în stil Avella, unde, pe vremuri, vinul, depozitat în butoaie din lemn de stejar, era lăsat în tihnă la învechit și, după înnobilare, lua drumul spre Bucureștiul din perioada lui de La Belle Epoque spre a răsfața papilele mesenilor din restaurantele la modă atunci. Ce regal! Din fericire, Conacul nu a avut soarta crudă a altora ce au fost devastate în timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Vestea proastă este că nu a scăpat nici el de regimul comunist și de consecințele nefaste ale acestuia... asta pentru că, într-o noapte a anului 1948, noaptea „ridicării boierilor" cum a rămas ea în memoria localnicilor, boierul Minculescu a fost ridicat de comuniști din locuința sa și dus la București unde i s-a stabilit domiciliu forțat. Și ghici ce?! I s-a confiscat și întreaga avere, inclusiv Conacul, viile și... tot vinul învechit și neînvechit. Și așa a fost scrisă o altă pagină din viața Conacului, începând un nou capitol cu titlul Mărire și Decădere. Pentru mulți ani, prea mulți, casa boierului și-a continuat povestea fără stapânul de drept și familia acestuia, găzduind docil birourile întreprinderilor de stat înființate de regim și, apoi, societatea pe acțiuni ce a luat naștere după procesul de privatizare din 1991. În această perioadă, cea care s-a bucurat de un regim preferențial a fost crama, care a continuat să gazduiască vinul ala bun învechit. Apoi, în anul 2011, Conacul a reintrat în proprietatea familiei Miculescu, fiind retrocedat definitiv și irevocabil moștenitorilor. Deși afectate de timp, unele chiar aflate în stare avansată de degradare, s-au păstrat multe din elementele decorative specifice caselor tradiționale, din mediul rural prahovean. Cu acest prilej, menționăm doar câteva elemente de arhitectură specifică acestei zone, lăsând analiza lor exhaustivă în sarcina specialiștilor în domeniu: forma ferestrelor în 2 și 4 canaturi, raportul de ½ dintre ochiurile mici și mari de ferestre, ochiurile mici având forma pătrată, forma ferestrelor mai înalte decât late, ușa de intrare in 4 canaturi, din lemn sculptat cu dibăcie de meșterii locali ai acelor vremuri. Si pentru că totuși boierul este boier și se mai plimbă și pe la București, pe lângă elementele de arhitectură locală, se observă și influența orășenească, în special, în decorațiunile de fațadă ce apar sub forma elementelor decorative din tencuială pentru conturarea ferestrelor, a motivelor florale în stucatură și a basoreliefurilor în dreptul ferestrelor. Atâtea minunății arhitecturale și totuși conacul nu a fost clasat ca monument istoric de patrimoniu! Interesant este că numele Ceptura apare în documente în secolul XVIII la Dionysos Fotina în "Istoria Daciei" și de atunci a rămas neschimbat. Despre Dumitru Minculescu, omul, locuitorii octogenari ai Cepturei povestesc că acesta era un om cu suflet în contextul în care în anul 1946, rămas în conștiința cepturenilor ca anul foamei din cauza secetei, boierul i-a împrumutat pe aceștia cu cereale pentru a trece iarna, iar cei ce veneau la muncă primeau câte o bucată de brânza pentru că boierul era om gospodar și deținea si o stână. Ce vremuri dure! Dar să trecem si la lucruri mari vesele și chiar haioase. Cei ce munceau pe moșia boierului primeau trei mese pe zi, iar la fiecare masă câte o ceașcă de țuică. Excepție făceau cei ce încărcau sacii de cereale în vederea transportului din câmp către hambare, astfel că, la masa de prânz când se spunea rugăciunea "Tatăl Nostru", la fiecare vers al acesteia, încărcătorii primeau câte o ceșcută de țuică. Și incă o chestiune funny este că de Sf. Dumitru, care era ziua de nume a boierului, lucrătorii primeau un bonus de 100 sau 200 lei, după merit, și aici intervine partea funny, că, în ziua aceea, știind de obiceiul boierului, aceștia veneau cu toții la muncă. Mulțumim pe această cale fostului Viceprimar Florian Tudorache că ne-a împărtășit câteva povestiri culese din Monografia Comunei Ceptura consemnată de învățătoarea satului din acele timpuri. Conacul boierului Dumitru Minculescu din Ceptura poartă amprenta istoriei locale și a unei epoci trecute și, în loc de încheiere, mărturisim că suntem onorați să fim o mică părticică în procesul de aducere la viața a acestuia pentru generațiile viitoare. Și vă invităm sa vă alăturați călătoriei noastre prin istorie, să exploram fiecare colț al conacului, sa ne pierdem în multe alte povești născute în jurul lui și, la final, să ne îndreptăm toate eforturile spre restaurarea acestei bijuterii istorice.