Când îți dorești cu adevărat să simți că te-ai mutat „acasă”, într-un loc în care fiecare membru al familiei are propriul spațiu, iar livingul devine punctul de întâlnire al tuturor, această proprietate poate fi alegerea perfectă. Casa este situată într-o zonă liniștită aproape de cartier Trivale, pe Aleea Nucului, com. Smeura foarte aproape de Penny și Lidl. Deși accesul către principalele puncte de interes este rapid, imobilul nu se află la șoseaua principală, ceea ce oferă liniște și intimitate. Proprietatea este nouă și are o suprafață construită de 170 mp, dintre care 138 mp utili, fiind amplasată pe un teren de 400 mp. Compartimentarea este practică și bine gândită pentru viața de familie. La parter regăsim un living spațios, o bucătărie închisă, hol, baie și un dormitor. Tot aici se află o terasă acoperită, iar ulterior a fost amenajată încă o terasă închisă și acoperită, folosită ca a doua bucătărie / bucătărie de vară. La etaj sunt 3 dormitoare, dintre care unul dispune de dressing, o baie, un hol și două balcoane. În plus, casa beneficiază și de pod pentru depozitare. Proprietatea se remarcă prin spațiile generoase și prin modul eficient în care este împărțită, astfel încât să răspundă nevoilor unei familii. Casa este complet mobilată și utilată, pregătită pentru mutare imediată. Încălzirea se realizează cu centrală termică pe gaz și încălzire în pardoseală, iar în living există posibilitatea de instalare a unui șemineu. Utilitățile existente sunt gaz, curent electric și apă, iar canalizarea este în curs de branșare. Curtea generoasă completează perfect proprietatea, oferind suficient spațiu pentru relaxare, joaca celor mici sau pentru serile de vară petrecute la grătar. În partea din spate a curții a fost construită și o magazie pentru depozitare. Această casă este ideală pentru o familie care își dorește confort, liniște și un spațiu bine gândit pentru viața de zi cu zi. Dacă v-a atras atenția această proprietate, vă invit să o descoperiți – poate chiar astăzi poate deveni noul dumneavoastră cămin. Echipa noastră vă poate consilia de la vizionare, obținere credit, asigurare locuință până la încheierea tranzacției! Toate acestea cu 0% COMISION pentru cumpărător!
Citește mai mult
Citește mai puțin
Acceptă animale de companie
Mobilat
Aer condiționat
Centrală proprie
Încălzire prin pardoseală
Bine întreținut (Bună)
Sediul central - Timișoara
Bulevardul Victor Babeș nr. 2, 300230, Timișoara, România
Tel: +40.374.40.44.98 / Fax: +40.256.401.179
Email: suport@imobiliare.ro
Luni - Vineri 08:00 - 20:00
Punct de lucru - București: Iride Business Park, Bld. Dimitrie
Pompeiu 9-9A, Clădirea B2B,
020335, Sector 2, București, România
CONTACT
Sediul central - Timișoara
Bulevardul Victor Babeș nr. 2, 300230, Timișoara, România
Tel: +40.374.40.44.98 / Fax: +40.256.401.179
Email: suport@imobiliare.ro
Luni - Vineri 08:00 - 20:00
Punct de lucru - București: Iride Business Park, Bld. Dimitrie
Pompeiu 9-9A, Clădirea B2B,
020335, Sector 2, București, România
Sună acum și cere detalii sau programează o vizionare.
Cere detalii prin email
*
*
*
*
Școli
Supermarket
Parcări
Restaurant
Bar
Bancă
Scoala Nr.13 Mircea cel Batran
aprox.
1157 m
Scoala Generala Nr. 12
aprox.
1509 m
Scoala Generala Nr.12
aprox.
1550 m
Complex 2 Trivale
aprox.
1309 m
Complex 1 Trivale
aprox.
1561 m
Complex 1Trivale
aprox.
1611 m
Parcare
aprox.
1707 m
Capitol
aprox.
1007 m
Restaurant Castel
aprox.
1165 m
Gust German
aprox.
1304 m
DARIDO INCASARE
aprox.
1256 m
ROMEXIM CENTER
aprox.
1279 m
DARIDO 2
aprox.
1299 m
VERITAS TRIVALE
aprox.
1323 m
EVOLUTIV LAR
aprox.
1617 m
DARIDO 1
aprox.
1626 m
ING Pitesti - Trivale
aprox.
1427 m
Înainte să pleci...
Ești sigur că ai văzut și aceste proprietăți?
191.000 €
Pitești, Trivale
5 camere
120 mp
202 mp teren
195.000 €
Pitești, Prundu
5 camere
189 mp
254 mp teren
199.990 €
Județul Argeș, Smeura
5 camere
138 mp
400 mp teren
Creează alertă
Salvează căutarea ca să primești pe email ultimele anunțuri publicate
Duplexuri cu 4+ camere de vânzare în zona Trivale, Pitești
Cere detalii prin email
*
*
*
*
Detaliile tale de contact vor fi partajate cu Mr. Exclusivitate Pitesti
Preț total1.028.958 RON (201.906 €)
Costuri cu achiziția9.769 RON
Preț de achiziție1.019.189 RON
Costuri cu achiziția9.769 RON
Comision agenție Întreabă agenţia
Onorariu notarial8.240 RON
Taxă înscriere OCPI1.529 RON
Preț de achiziție1.019.189 RON
Preț locuință1.019.189 RON
TVA 0%Inclus în prețul cerut
Cost total167.410 RON (32.849 €)
Avans (15%)152.878 RON
Cost achitat în prima lună2.801 RON
Costuri cu achiziția11.731 RON
Cost achitat în prima lună2.801 RON
Comision analiză dosar
400 RON - 900 RON
Taxă evaluare imobil(până la)
900 RON
Rata lunară (variabilă)4.540 RON
Asigurare anuală imobil1.019 RON
Arhivă electronică102 RON
Poliță PAD130 RON
Asigurare de viață/lună Costul este variabil. În funcție de banca aleasă, procentul variază între 0.0259% și 0.035% din soldul creditului.
Costuri cu achiziția11.731 RON
Comision agenție Întreabă agenţia
Onorariu notarial8.240 RON
Taxă întabulare OCPI1.529 RON
Autentificare contract credit1.962 RON
Preț de achiziție1.019.189 RON
Preț locuință1.019.189 RON
TVA 0%Inclus în prețul cerut
Preț de achiziție1.019.189 RON
Preț locuință1.019.189 RON
TVA 0%
Inclus în prețul cerut
Avans minim412.741 RON
Credit pe 30 de ani606.448 RON
Cost achitat în prima lună
Taxa evaluare imobil(până la)
900 RON
Rata lunară (variabilă)4.261 RON
Depozit colateral12.783 RON
Comision de garantare FNGCIMM85 RON
Asigurare anuală imobil1.019 RON
Poliță PAD130 RON
Tarif arhivă electronică102 RON
Costuri adiționale1.159 RON + taxe notariale
Asigurare viață și complexă (opțională)Costul este variabil. În funcție de banca aleasă, procentul variază între 0.0259% și 0.035% din soldul creditului
Onorariu notarialconform tarif notarial
Taxă întabulare OCPI1.159 RON
i
Toate valorile de mai sus sunt estimative și nu reprezintă în mod obligatoriu costurile exacte pe care le veți primi de la companiile/instituțiile prin care veți încheia tranzacția.