Cei doi indicatori au avut, la nivelul a șase centre regionale ale țării, o evoluție invers proporțională.

De ce tot cresc prețurile locuințelor din România? Cauzele și explicațiile sunt multiple, iar una dintre acestea este dată de o lege economică fundamentală. Astfel, dacă cererea de proprietăți rezidențiale a crescut în ultimul an în marile orașe, oferta s-a diminuat, în schimb, aproape în aceeași măsură.

cererea si oferta pe rezidential, in contrapunct

Potrivit unui raport de piață publicat de platforma Analize Imobiliare, dezvoltată de Imobiliare.ro, numărul anunțurilor de locuințe disponibile spre vânzare în cele mai mari șase orașe ale țării – apartamente, dar și case – a scăzut, per ansamblu, cu 31% în al doilea trimestru din 2017 comparativ cu intervalul similar al anului trecut. Cel mai semnificativ declin din acest punct de vedere a avut loc în Constanța (–39%), pe următoarele locuri în clasament situându-se Brașovul (–36%), Bucureștiul (–32%), Timișoara (–31%), Iașiul (–26%) și Cluj-Napoca (–25%).

„Deși majoritatea indicatorilor economici se arată a fi favorabili achizițiilor imobiliare, oferta de proprietăți disponibile spre vânzare este considerabil mai mică față de acum un an. Mai exact, datele noastre arată că oferta a scăzut, la nivelul marilor orașe, în medie, cu 31%. Acest procent este problematic, mai ales pentru că în aceeași perioadă a crescut cererea cu 30%.”

Dorel Niță,
Head of Data & Research Imobiliare.ro
Project manager Analize Imobiliare

Apetitul pentru achiziții, cu 70% mai mare în Iași

În mod interesant însă, interesul pentru achiziția de locuințe s-a majorat în perioada menționată cu o medie de 30% la nivelul celor șase centre regionale analizate. Privind mai în detaliu, cererea a consemnat în ultimul an un avans de peste 50% în trei dintre aceste orașe: cea mai mare creștere, de 70%, a avut loc în Iași, la mică distanță situându-se Brașovul (+68%), urmat de Constanța (+51%). În Timișoara, cererea este mai mare cu 41% decât în urmă cu un an, iar în București cu 21%. O creștere neglijabilă, de doar 2%, a fost consemnată în acest răstimp în Cluj-Napoca – fapt ce poate fi explicat, cel puțin în parte, prin nivelul ridicat al prețurilor din acest oraș, ce-l depășește chiar pe cel din Capitală.

Locuințele noi, tot mai căutate

Din punctul de vedere al împărțirii preferințelor clienților între piața nouă și cea veche, este semnificativ faptul că, în al doilea trimestru, cea dintâi categorie de locuințe a fost preferată, în proporție de 57%, de către potențialii cumpărători. Astfel, cererea a fost îndreptată cu precădere spre unitățile locative nou-construite în trei dintre marile orașe supuse analizei, respectiv Iași (70%), Cluj-Napoca (63%) și București (61%). În celelalte trei centre regionale, locuințele vechi primează în preferințele clienților, chiar dacă ponderea acestora la nivelul cererii nu reușește să depășească pragul de 60% – astfel, de blocurile ridicate înainte de Revoluție sunt interesați 59% dintre clienții brașoveni, 57% dintre cei constănțeni și, respectiv, 53% dintre cei timișoreni.

1 răspuns la

“Cererea și oferta pe rezidențial, în CONTRAPUNCT”

  • PROPAGANDA PT. PRETURI.

Spune-ţi părerea