Datele din prima jumătate a anului arată, în mod neechivoc, o intensificare a interesului pentru segmentul rezidențial.

Piața locală a locuințelor a intrat într-un nou ciclu de creștere de mai bine de doi ani încoace. O serie de date din piață arată însă că interesul pentru asemenea tranzacții, în special achiziții, s-a intensificat în primul semestru din 2017, pe fondul unui context economic favorabil.

imobiliarele din nou atractive

O dovadă a acestui fapt este apariția tot mai multor jucători pe această piață. Potrivit datelor centralizate de Clubul Profesioniștilor în Imobiliare (CPI), comunitatea brokerilor și profesioniștilor imobiliari lansată de Imobiliare.ro, numărul agențiilor imobiliare active în România (s-au luat în calcul firmele cu cel puțin 10 oferte valabile în piață, promovate pe orice canal existent, în cursul unei luni) s-a majorat cu 28% în decursul ultimelor 12 luni, din iunie 2016 până în iunie 2017. Astfel, în orașele din România activează în prezent 3.508 agenții imobiliare, ceea ce reprezintă o premieră pentru piața locală în ultimii zece ani.

Capitala, o treime din toate agențiile

Dintre principalele centre regionale ale țării, piața din Constanța a crescut cel mai mult (ca pondere): aici, numărul firmelor de profil este cu 70% mai mare decât în urmă cu un an; pe locul al doilea în clasament se situează Brașovul, cu un avans de 37%, urmat de Cluj-Napoca (+30%), Iași (+26%), București (+12%) și Timișoara (+10%). Totuși, în cifre absolute, cele mai multe agenții imobiliare se află în București. Cu 1.030 de firme care prestează astfel de servicii, Capitala cumulează aproape o treime din jucătorii activi la nivel național. Totuși, liderii din domeniu atrag atenția asupra necesității profesionalizării acestei piețe.

„Am constatat apariția multor jucători noi în piață, mulți agenți și agenții noi, care încearcă să își facă loc în această efervescență. Rămâne însă acută problema profesionalizării pieței, a breslei de agenți imobiliari – aceasta fiind printre ultimele profesii liberale fără o asociație (oficială) care să coaguleze practicanții și care să contribuie la o normare a practicilor de lucru, precum și la educarea profesioniștilor afiliați. Acesta este de altfel motivul pentru care noi am investit semnificativ în ultimii ani, dezvoltând un program de formare pe trei nivele care a totalizat peste 200 de ore de training specializat.”

Răzvan Cuc, Președinte RE/MAX România și membru al Clubului Profesioniștilor în Imobiliare

La mai multe căutări, prețuri mai mari

Un semn al creșterii cererii pentru proprietățile rezidențiale este, desigur, și evoluția prețurilor. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată pentru apartamentele (noi și vechi) scoase la vânzare în toată România a consemnat un avans de 6,7% în prima jumătate din 2017, până la 1.120 de euro pe metru pătrat util (față de 1.050 de euro pe metru pătrat util la sfârșitul lui decembrie 2016). Cea mai mare creștere, de 10%, a avut loc în Cluj-Napoca, la mică distanță situându-se Iașiul, cu un avans de 9,6%. Următoarele poziții în topul marilor orașe ale țării sunt ocupate de Timișoara (+8,2%), Constanța (+7,3%), Brașov (+6,2%) și București (+5,4%).

„Vedem o creștere accelerată în ceea ce privește segmentul nou. Din datele monitorizate de noi, aproape jumătate dintre cumpărători urmăresc să achiziționeze un apartament nou în mod explicit. În București și marile orașe asistăm la dezvoltarea unei generații noi de proiecte imobiliare, de multe ori multifuncționale. Este vorba de dezvoltatori cu viziune, pe care o transpun într-un concept viabil pe piață. Oferta răspunde așadar pe măsura cererii, iar valoarea adăugată justifică niște prețuri cu 5-10% mai mari decât cele practicate în urmă cu un an. Totuși, dacă e să comparăm această perioadă cu cea de dinaintea crizei, prețurile sunt considerabil mai jos, ceea ce ne indică o creștere sustenabilă, acoperită de cerere solvabilă.”

Andreea Comșa, CEO Premier Estate Management și membru al CPI

Nu în ultimul rând, statisticile Imobiliare.ro arată că proprietățile listate pe site au devenit semnificativ mai atractive în 2017. Astfel, numărul contactelor per anunț a crescut cu 68% în primele cinci luni ale acestui an față de perioada similară din 2016; în același răstimp, numărul total de lead-uri generate de către portal s-a majorat cu 61%. O dovadă a intensificării interesului pentru achiziții imobiliare este și reducerea duratei de încheiere a unei tranzacții: în perioada ianuarie-mai 2017, un apartament cu două camere s-a vândut, în medie, în două luni și jumătate – față de o perioadă de trei luni în același interval al anului precedent.

Despre Clubul Profesioniștilor în Imobiliare:

Lansat în 2009 de către Imobiliare.ro, Clubul Profesioniștilor în Imobiliare (CPI) este o inițiativă care își propune să creeze un context dinamic de interacțiune și profesionalizare pentru comunitatea imobiliară din România. În cei 8 ani de activitate, CPI a organizat peste 80 de evenimente în București, Timișoara, Cluj, Iași, Brașov, Constanța la care au participat 4.000 de agenți imobiliari. Pe lângă evenimentele desfășurate anual, CPI pune la dispoziția brokerilor platforma de informare cpi.imobiliare.ro, prima platformă editorială online din România dedicată dezvoltării personale și profesionale a agentului imobiliar. Prin cele două acțiuni – evenimentele CPI și platforma cpi.imobiliare.ro, CPI sprijină dezvoltarea comunității imobiliare din România, oferind relațiile, contextul și cele mai bune instrumente pentru o evoluție continuă.

2 răspunsuri la

“Imobiliarele, din nou atractive: 3 semne ale apetitului sporit pentru achiziții!”

  • Din subiectul asta, urmatorul dezbatut este “cat costa o locuinta de doua camere”? Raspunsul cel mai comun este ca m² de locuinta ar trebui sa coste cat un salariu mediu. Deci, grosso modo, 500€ x 60m² = 30.000 euro.

    100% profit in doi ani, asteptarile investitorilor in imobiliare pentru Romania

  • Cum aveti tupeul, sa scrieți ap.de lux in toate anunțurile, la astea de 40- 50 de ani, considerate cutii de chibrituri pe vremuri. Apart. de lux au dormitoarele de min. 16mp, iar suprafața la 2 camere peste 100 mp utili , la 3 camere peste 150 mp, la 4 camere peste 200 mp. Au locuri de parcare incluse. Au zidăria din cărămidă, pe cadre din beton armat si multe altele. O cladire are o durata de exploatare, asigurata de 50 de ani , restul sunt clădiri istorice. Cum in Petroșani , un apartament de 120mp se vinde cu 65000 euro, deci 500/mp iar in alte localitati 1000/mp in clădiri din anii 1930-1990, 1000-2500/mp in clădiri din anii 1990-2017. Costurile pe mp la o cladire inainte de 1990 erau de 100euro/mp, acum pleacă de la 350euro/mp cele cu BCA ( din cauza ca structura este mai ușoară si materialele mai putine: otel, beton, s.a. – deci costuri mai reduse atât cu materialele, cat si cu manopera). Deci de unde pana unde 1000euro / mp, va zic eu… profit 200 %, altfel nu rentează, comisioane la agențiile imobiliare 4%, ca altfel nu rentează…. Spălări de creier ale persoanelor vârstnice care vor sa vanda, a persoanelor cu bani care vor sa cumpere pentru inchiriat cu asa numitele contracte de exclusivitate. Cum puii mei sa vii să-i bagi sub nas un contract si să-i spui ca dacă-și vinde apartamentul indiferent cum, trebuie să-ți plătească comision tie, ca agentie, ca alfel il dai in judecata si nici nu te lasa sa negociezi prețul cu proprietarul In plus ca toate agențiile au început sa posteze informații si fotografii false despre imobilele de pe site-urile lor, doar de o-i suna la ei sa puna mana pe tine, unele chiar vândute de proprietari si nu prin agențiile lor la preturi bune 650-800/mp, care ce sa vezi e vândut de acum 2-3 ani!

Spune-ţi părerea