Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
22 Februarie 2013

Cum se întrevede anul 2013 pentru sectorul construcţiilor?

scris de Adriana Lefter in categoria Construcţii, Ştirea zilei
Ultima actualizare: 22 Februarie 2013

Investiţiile publice în proiecte de infrastructură, dar şi proiectele private, în special cele comerciale, se anunţă a fi principalii piloni de susţinere a pieţei.

Cu o creştere a Produsului Intern Brut (PIB) de 0,2% faţă de 2011 – comparativ cu un nivel iniţial de 1,8%-2,3% prognozat de Fondul Monetar Internaţional (FMI), în 2012 evoluţia economiei României s-a situat în mod evident sub potenţial. Dincolo de fundalul recesiunii economice ce se resimte încă la nivel internaţional, o influenţă semnificativă au avut-o aici şi disputele politice de pe plan local.

Sub semnul influenţelor politice
Neînţelegerile de la nivel înalt s-au reflectat şi în sectorul construcţiilor. „Chiar dacă trendul a fost unul pozitiv până la jumătatea anului, disputele şi tensiunile politice au avut un impact negativ în dezvoltarea pieţei. Cu toate acestea, investiţiile în infrastructură, în reabilitările staţiilor de epurare şi cele din domeniul energiei, cât şi lucrările de reparaţii şi renovări, au susţinut dezvoltarea pieţei chiar şi în acest context”, spune Ileana Nicolae, directorul general al Sika România (companie producătoare de materiale chimice pentru construcţii).

La rândul său, Sebastian Bobu, directorul executiv al Symmetrica (companie producătoare de pavele şi borduri vibropresate), spune că instabilitatea politică, lipsa capacităţii de atragere a fondurilor private şi întreruperea unor lucrări de reabilitare au fost principalii factori ce au determinat scăderea pieţei pe care activează, de la o valoare de 73,5 milioane de euro în 2011 la puţin peste 66,3 milioane de euro. „Cu toate că în primul semestru am observat o creştere a pieţei cu aproximativ 15-20% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, a doua parte a anului a consemnat un regres puternic”, notează acesta.

Creştere uşoară, într-un scenariu optimist
Cum se întrevede, în acest context, anul 2013 pentru jucătorii din construcţii? „Noi luăm în calcul o stagnare a pieţei de construcţii sau chiar o creştere foarte uşoară, într-un scenariu pozitiv. Anul a început bine. Avem parte de o iarnă uşoară. Avem motive acum să fim optimişti. Sunt însă mulţi factori care pot influenţa pe parcurs evoluţia pieţei”, subliniază Daniel Guzu, fondatorul şi proprietarul Duraziv (companie activă pe segmentul de adezivi şi vopsele).
La rândul său, Sebastian Bobu estimează că segmentul de piaţă pe care activează Symmetrica se va menţine în acest an la nivelul lui 2012, atât în ceea ce priveşte valoarea, cât şi volumul. În acelaşi timp, pentru anul în curs, reprezentanţii Sika România se aşteaptă la o stagnare a pieţei de materiale chimice, ce s-a situat anul trecut la o valoare de aproximativ 920 de milioane de euro. “Un reviriment în construcţii poate fi posibil dacă băncile decid să relaxeze sistemele de creditare şi, în acelaşi timp, investitorii străini vor fi din nou încurajaţi să investească în România – toate acestea într-un context politic şi economic stabil. În acest moment, segmentul de retail este însă singurul pentru care estimăm creşteri uşoare”, spune Ileana Nicolae, directorul general al Sika România.

În aşteptarea iniţiativelor private
În ceea ce priveşte potenţialul pieţei de construcţii pe termen mediu şi lung, jucătorii din domeniu se arată încrezători. „România e o ţară în care e nevoie de lucrări de construcţii, fie că vorbim de proiecte mari de infrastructură, de locuinţe sau de renovări. Fondul locativ este majoritar unul învechit, iar infrastructura necesită îmbunătăţiri. E nevoie doar ca aceste proiecte să poată fi finanţate”, spune Daniel Guzu. Omul de afaceri precizează însă că, în momentul de faţă, proiectele publice au un cuvânt important de spus în evoluţia acestui sector economic. „Dezvoltarea infrastructurii sau termoreabilitarea blocurilor sunt proiecte care depind de factori politici. Ponderea lor în totalul pieţei de construcţii este una substanţială. Activitatea în sectorul privat este încă una limitată. Este important însă ca acesta să fie mult mai activ, pentru că doar astfel se poate miza pe o creştere susţinută a costrucţiilor”, completează Guzu.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Noi donații în lupta împotriva COVID-19 din partea unor companii din imobiliare și construcții

Fondurile vizează atât achiziția de echipamente de protecție pentru personalul medical din spitale, cât și sprijinirea categoriilor de populație vulnerabile. Săptămâna aceasta, câteva companii din domeniul imobiliarelor și al...

citește mai departe
Pe șantierele din construcții încă se lucrează. De ce poate depinde continuarea activității – dincolo de o decizie a autorităților

În momentul de față, decizia de a întrerupe – sau nu – activitatea se află la latitudinea angajatorilor. În ciuda restricțiilor impuse de autorități pentru limitarea răspândirii COVID-19, o...

citește mai departe
„Se lucrează la foc continuu în construcții” – iar dezvoltatorii vor produse de calitate pentru ansamblurile rezidențiale

Un jucător dintr-o industrie conexă a construcțiilor semnalează un interes ridicat pentru produse din categoria premium pe segmentul rezidențial. Producătorul local de uși, ferestre și parchet Pinum, parte a...

citește mai departe
Construcțiile de locuințe, pe cale să-și ia zborul în 2018?

La fel ca anul trecut, în 2018 au apărut noi și noi anunțuri de „lansare” a unor ansambluri rezidențiale – în Capitală în primul rând, dar și în orașele...

citește mai departe
2018: Piața construcțiilor poate că „duduie”, dar statisticile nu prea o arată. Află de ce!

Deși apetitul pentru construcția de locuințe a devenit mai puternic în ultimii ani – un fapt ce se poate vedea cu ochiul liber în piață și în 2018 –,...

citește mai departe