Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
24 Septembrie 2020

A început construcția ansamblului rezidențial Nusco City, din Pipera. Va avea peste 600 de apartamente, plus o zonă verde pe a cincea parte din teren

scris de Adriana Lefter in categoria Ştirea zilei
Ultima actualizare: 28 Septembrie 2020

Complexul urmează a fi dezvoltat în două etape, egale ca număr de unități și ca valoare a investiției, fiecare având propriul parc.

Italienii de la NUSCO IMOBILIARA au anunțat începerea lucrărilor de construcție la ansamblul rezidențial Nusco City, din zona Pipera. Dezvoltat pe un teren de 2,5 hectare – parte dintr-un un total de 23 de hectare aflate în proprietatea investitorului –, acesta va cuprinde peste 600 de apartamente. Investiția în proiect, estimată la 70 de milioane de euro, va fi susținută atât din resurse proprii, cât și din finanțare bancară.

„Va fi unul dintre cele mai echilibrate proiecte din Nordul Bucureștiului, iar această nouă investiție NUSCO IMOBILIARA arată încă o dată încrederea pe care o avem în piața românească. Proiectul nostru va cuprinde apartamente cu terase mari și finisaje de calitate, în parteneriat cu PINUM, venind astfel în întâmpinarea cererii de locuințe care să permită lucrul de acasă, având în vedere noile tendințe de pe piața muncii determinate de pandemie.”

Michele Nusco, CEO Nusco

 

Citește și:
Crește interesul pentru achizițiile în scop investițional: chiar 30% din apartamentele noi, cumpărate în vederea închirierii

„Nu prețul contează ca prim criteriu de selecție”

Complexul urmează a fi construit în două etape, fiecare a câte 310 unități locative (cu una, două, trei și patru camere), dezvoltate pe 12.500 de metri pătrați de teren, cu fonduri de 35 milioane de euro. Din punct de vedere financiar, apartamentele se adresează clienților cu venituri medii spre superioare. „Bucureștiul are nevoie de proiecte adaptate la piața locală, iar prin complexul Nusco City venim cu un produs țintit și studiat în detaliu. Piața românească este din ce în ce mai matură, iar cumpărătorii de locuințe au devenit mai sofisticați și mai atenți la investițiile pe care le fac și nu prețul contează ca prim criteriu de selecție când cumpără un apartament sau o casă”, subliniază Vincenzo Aquino, COO al grupului Nusco.

Fiecare etapă de dezvoltare va include, desigur, și o serie de facilități complementare locuirii. „Noul cartier al zonei Pipera, promovat sub sloganul «THE BEST PLACE TO LIVE!» propune bucureștenilor un stil de viață orientat spre comunitate, spre interese comune ale locatarilor și pe un grad de confort net superior. Arhitectura și finisajele de calitate deosebită, suprafețele comune generoase și spațiul verde vor fi îmbogățite de servicii și activități strict dedicate locatarilor, dezvoltatorul propunându-și să creeze o comunitate durabilă, bazată pe interesele comune ale membrilor săi”, explică reprezentanții companiei dezvoltatoare.

Citește și:
„Se lucrează la foc continuu în construcții” – iar dezvoltatorii vor produse de calitate pentru ansamblurile rezidențiale

Mai mult spațiu verde în contextul pandemiei

De menționat, la capitolul facilități, este și amenajarea unei zone verzi în suprafață totală de 5.000 de metri pătrați – reprezentând, deci, o cincime din suprafața terenului alocat pentru dezvoltare. Reprezentând un beneficiu important pentru viitorii locatari, suprafața parcului din cadrul ansamblului Nusco City a fost regândită în contextul Covid-19.

„Pandemia actuală ne-a îndemnat să regândim facilitățile proiectului și să sporim gradul de siguranță și confort al viitorilor locatari, incluzând spații verzi mari și aerisite, alei largi, terase generoase, suprafețe echilibrate și eficiente, toate gândite pentru a consolida o comunitate durabilă și responsabilă, cu grijă unul pentru celălalt și pentru regulile de conviețuire comune.”

Vincenzo Aquino, COO Nusco

 

Citește și:
„Recalibrarea” nevoii de locuire: confort sporit, suprafețe mai mari, spațiu exterior și facilități în proximitate

În opinia oficialilor companiei, nordul Bucureștiului rămâne una dintre cele mai căutate zone rezidențiale ale orașului, în condițiile în care aici se găsește o semnificativă concentrare de proiecte de birouri. În plus, aceasta beneficiază de accesul facil, atât cu interiorul orașului, cât și cu exteriorul lui. Un avantaj suplimentar este dat de faptul că autoritățile au în plan crearea unei nou artere de circulație, care va lega Bulevardul Pipera de Bulevardul Dimitrie Pompeiu.

Despre NUSCO IMOBILIARA:
Activă pe piața italiană, pe segmentele de retail, birouri, dar și rezidențial, compania NUSCO IMOBILIARA este prezentă pe piața bucureșteană cu proiectul Città, din cartierul Pantelimon, care include 465 de apartamente, cu ansamblul exclusivist Premio, din centrul orașului, dar și cu proiecte și de retail. Compania își propune să dezvolte zone urbane importante prin proiectarea și construirea unor ansambluri rezidențiale, clădiri de birouri și parcuri comerciale concepute modern, pe baza unor principii de calitate și sustenabilitate.
Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Apartamente cu GRĂDINĂ, inclusiv cu TVA REDUS, de vânzare în EnVogue Residence – Iuliu Maniu, zona Militari! (P)

Având două sau trei camere, unitățile locative de acest tip sunt disponibile pentru mutare imediată, iar unele se încadrează atât în plafonul de preț prevăzut pentru achitarea unei cote...

citește mai departe
Cum se văd vânzările de apartamente de la etajul 19? (P)

Sfârșitul anului aduce în lumina reflectoarelor unul dintre proiectele cele mai impunătoare din București, ansamblul Global Residence Monolitului aflat lângă stația de metrou Mihai Bravu, un complex cu regim...

citește mai departe
Un nou ansamblu rezidențial în estul Capitalei. Apartamentele s-au pus în vânzare săptămâna aceasta

HILS Development, dezvoltator cu peste 4.000 de apartamente în portofoliu, lansează un nou proiect rezidențial. HILS Sunrise va fi construit în imediata apropiere a stației de metrou Anghel Saligny...

citește mai departe
Chirie în două dintre proiectele noi din București. Ai de ales din 120 de locuințe

Dezvoltatorul imobiliar Prime Kapital își rezervă stocul de locuințe finalizate în București pentru o ofertă de închiriere, cu contribuția financiară a unor investitori instituționali. Tranzacția inițială cuprinde aproximativ 120...

citește mai departe
Dacă vrei o locuință aici, ar fi bine să te grăbești. Gradul de contractare a ajuns la 98% în prima jumătate a anului

În ansamblul Greenfield Băneasa, aflat în continuă dezvoltate în zona de nord a Capitalei încă din anul 2007, gradul de contractare a ajuns în prima jumătate a acestui an...

citește mai departe