Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
8 Aprilie 2015

Ai o casă la vânzare? 5 condiții esențiale pentru a o putea promova la categoria „lux”!

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Sfaturi, Ştirea zilei
Ultima actualizare: 14 Aprilie 2015

Stabilizarea prețurilor, reluarea dezvoltărilor imobiliare și relaxarea creditării. Iată câteva dintre „semnele clare de revenire” a pieței rezidențiale, potrivit unuia dintre marii dezvoltatori autohtoni.

Deși poate mai evidentă pe segmentul susținut de programul Prima Casă, tendința de revigorare depășește în mod clar sfera achizițiilor de acest gen. „Segmentul locuințelor de lux cunoaște și el revigorarea, în condițiile în care persoanele potente financiar au înțeles momentul prielnic pentru achiziții imobiliare, dezvoltatorii manifestă disponibilitatea de a livra proiecte adaptate cerințelor clienților, iar prețurile din piață sunt unele echitabile”, notează oficialii Adama, unul dintre marii dezvoltatori străini activi pe plan local.

Citește și:
7 semne ale ieșirii din criză pe rezidențial
Casele scumpe revin în lumina reflectoarelor

Evocasa Selecta 4

Datorită posibilității de a obține câștiguri mai mari, acest segment al pieței este atractiv, totodată, și pentru proprietari (nu puține sunt locuințele astfel promovate). „Ce înseamnă însă cu adevărat o locuință de lux și cum o putem recunoaște?” este întrebarea la care reprezentanții Adama își propun să răspundă. „Un astfel de imobil nu este doar sinonim cu luxul opulent, ci ar trebui să fie un mix echilibrat între mai multe criterii”, pecizează aceștia.

Dincolo de o componentă subiectivă firească, în lista de mai jos poți regăsi o sumă de câteva condiții de bază pe care proprietatea pe care o ai la vânzare ar trebui să le îndeplinească pentru a o putea încadra la categoria „premium”:

1. Calitatea construcției și finisajele:
Casa pe care vrei să o vinzi trebuie să aibă garanția calității. Pe lângă aspecte de o importanță majoră (precum rezistența structurii clădirii sau sistemul de hidroizolație), detaliile amenajării interioare pot face diferența între proprietăți ce îndeplinesc standarde similare în materie de construcție. „Finisajele ar trebui să transmită clar calitate și rezistență, dar stilul ar trebui să fie unul neutru pentru a se preta gusturilor oricărui locatar și a putea personaliza ușor apartamentul”, explică reprezentanții Adama. Pe lângă calitatea execuției în sine, pentru cumpărători cântăresc sunt importante și țara de proveniență sau renumele producătorului (plăci ceramice Marazzi, căzi Jacuzzi, obiecte sanitare Philippe Starck sau parchet Berti din Italia fiind doar câteva exemple de branduri de top în materie de finisaje).

Evocasa Selecta 3

2. Arhitectura clădirii:
O locuință de lux ar trebui să iasă în evidență nu doar la interior, ci și la exterior. Casa în sine sau clădirea în care se află amplasată respectiva locuință ar trebui să fie un reper pentru o zonă, o construcție-emblemă, cu o arhitectură aparte. Printre elementele arhitecturale care pot scoate un imobil din anonimat se numără formele deosebite, combinația inedită de materiale de construcție (cum ar fi pereții-cortină și cărămida aparentă pentru fațadă), înălțimea clădirii sau combinația de vechi și nou.

„Cu certitudine, clienții apartamentelor de lux sunt interesați de calitate și iau în calcul criteriul de «value for money» pentru locuința lor, dar pe lângă criteriile raționale, le iau în calcul și pe cele emoționale sau care țin de design. De exemplu, primul motiv pentru care clienții se orientează spre Evocasa Selecta (foto), ansamblul premium din portofoliul Adama, este arhitectura deosebită a proiectului.”

Alina Necula, director de marketing și vânzări Adama Group

Evocasa Selecta 1

3. Suprafețe și compartimentări:
Spre deosebire de locuințele destinate clasei medii, unde presiunea pe preț se răsfrânge în mod direct asupra spațiului disponibil, una premium ar trebui să se distingă prin suprafețe generoase (atât la interior, cât și la exterior). O unitate locativă bicamerală poate ajunge astfel la 95 de metri pătrați (dublul standardului mediu al pieței), iar una tricamerală la peste 120 de metri pătrați. Un apartament de lux ar trebui să aibă și o terasă de mari dimensiuni, ce poate depăși chiar suprafața interioară – astfel încât, în 150 de metri pătrați, spre exemplu, să poată fi amenajată o grădină privată și/sau o zonă de lounge.

Definitorii pentru o astfel de locuință sunt și formele și compartimentările interioare. „Chiar și nemobilat, un apartament de lux are un anumit design, este dominat de linii curbe, spații vitrate extinse și forme deosebite, nu de configurațiile drepte specifice apartamentelor din clasa medie. Pentru viitorul locatar, un astfel de design va fi cu siguranță o provocare de amenajare interioară pentru ca, la final, să poarte amprenta proprietarului”, notează reprezentanții Adama.

Evocasa Selecta 2

4. Localizarea proiectului:
Importantă pentru un ansamblu rezidențial de lux este, desigur, și zona în care este amplasat. În cazul locuințelor premium, importantă nu este neapărat conectivitatea zonei la mijloacele de transport în comun, ci mai ales apropierea de zonele de interes care să rezoneze cu stilul de viață al locatarilor (Piața Universității, Piața Romană, Opera Română, Teatrul Național, Parcul Herăstrău etc.).

Evocasa Selecta 5

5. Comunitatea:
O locuință de lux este definită și de comunitatea în care se află. Printre clienții unui ansamblu rezidențial premium, se numără, spre exemplu, avocați, notari, doctori, oameni de afaceri care fac achiziția pentru uzul propriu sau ca investiție, dar și expați care preferă locuința proprie în detrimentul unei camere de hotel.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Apartamente cu GRĂDINĂ, inclusiv cu TVA REDUS, de vânzare în EnVogue Residence – Iuliu Maniu, zona Militari! (P)

Având două sau trei camere, unitățile locative de acest tip sunt disponibile pentru mutare imediată, iar unele se încadrează atât în plafonul de preț prevăzut pentru achitarea unei cote...

citește mai departe
Cum se văd vânzările de apartamente de la etajul 19? (P)

Sfârșitul anului aduce în lumina reflectoarelor unul dintre proiectele cele mai impunătoare din București, ansamblul Global Residence Monolitului aflat lângă stația de metrou Mihai Bravu, un complex cu regim...

citește mai departe
Un nou ansamblu rezidențial în estul Capitalei. Apartamentele s-au pus în vânzare săptămâna aceasta

HILS Development, dezvoltator cu peste 4.000 de apartamente în portofoliu, lansează un nou proiect rezidențial. HILS Sunrise va fi construit în imediata apropiere a stației de metrou Anghel Saligny...

citește mai departe
Chirie în două dintre proiectele noi din București. Ai de ales din 120 de locuințe

Dezvoltatorul imobiliar Prime Kapital își rezervă stocul de locuințe finalizate în București pentru o ofertă de închiriere, cu contribuția financiară a unor investitori instituționali. Tranzacția inițială cuprinde aproximativ 120...

citește mai departe
Dacă vrei o locuință aici, ar fi bine să te grăbești. Gradul de contractare a ajuns la 98% în prima jumătate a anului

În ansamblul Greenfield Băneasa, aflat în continuă dezvoltate în zona de nord a Capitalei încă din anul 2007, gradul de contractare a ajuns în prima jumătate a acestui an...

citește mai departe