Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
22 Martie 2011

Ariston Thermo: În 2011 mai mulţi români îşi vor schimba centralele termice

scris de Adriana Lefter in categoria Home & Deco, Ştiri imobiliare
Ultima actualizare: 22 Martie 2011

În contextul unei cereri în creştere, compania anunţă relansarea programului Buy Back la termocentrale.

Pentru anul în curs, piaţa centralelor termice va beneficia de un avânt important din partea segmentului de înlocuiri de echipamente de încălzire. Potrivit estimărilor companiei Ariston Thermo, anul acesta volumul de centrale achiziţionate pentru schimbarea unora vechi ar putea ajunge la 15.000 de unităţi, faţă de 12.500 de unităţi vândute anul trecut. În cazul acestei creşteri, segmentul de înlocuiri de centrale termice ar reprezenta 9% din totalul pieţei de profil. „Pe piaţa locală, primele instalări de centrale termice au avut loc în perioada 1999-2000, astfel încât în acest moment la nivel naţional există un parc învechit de echipamente de încălzire care nu oferă confortul şi eficienţa unei centrale termice de nouă generaţie. Ţinând cont că durata de viaţă a unui aparat este de aproximativ 10 ani, în 2009 s-a putut observa o dezvoltare a pieţei de înlocuiri”, subliniază Cătălin Drăguleanu (foto), directorul de vânzări al Ariston Thermo România. Potrivit datelor companiei, în 2010 cele mai mari vânzări pentru înlocuire au avut loc în zonele de vest şi nord-vest ale ţării, precum şi în Transilvania.

Cresc discounturile pentru produsele mai eficiente
În contextul creşterii interesului pentru achiziţia unor aparate în scopul schimbării unora vechi, compania a decis continuarea, pentru al doilea an consecutiv, a programului naţional de Buy Back la centrale. Potrivit estimărilor oficiale, acesta ar urma să aducă aproximativ 11% din vânzările pe acest an, respectiv 6.500 de unităţi, faţă de 5.000 de aparate vândute anul trecut. Pentru 2011, reprezentanţii companiei au decis majorarea reducerilor oferite de la 100-600 de lei până la pragul de 800 de lei. „Am decis ca în acest an să suplimentăm discountul maxim pentru centralele în condensare până la 800 de lei pentru a sprijini cererea de produse cu eficienţă ridicată”, explică Drăguleanu.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Românii și centrala termică: mai puțin de 10% dintre proprietari fac revizia tehnică anuală, deși aceasta asigură o eficiență energetică sporită

Pentru ca instalația de încălzire să funcționeze în parametri optimi, utilizatorii trebuie să țină cont de câteva „trucuri”. Revizia anuală și verificarea tehnică obligatorie, ce trebuie efectuată o dată...

citește mai departe
Cine are de suferit în scenariul unei deconectări în masă de la sistemul centralizat de termoficare?

Avariile repetate și zilele petrecute în frig și fără apă caldă pe timpul iernii ar putea să îi determine pe mulți dintre bucureșteni să ia serios în considerare opțiunea...

citește mai departe
De câți bani ai nevoie pentru a-ți instala o centrală termică? Principalele criterii de selecție

Investiția într-o centrală termică diferă de la caz la caz. Există o serie de aspecte pe care trebuie să le iei în calcul atunci când te gândești să faci...

citește mai departe
Achiziţia unei centrale termice: cum să alegi ceea ce ţi se potriveşte

Cel mai important criteriu de selecţie a unui astfel de echipament de încălzire nu este dat de caracteristicile produsului, ci de preţ. Constrângerile generate de criză se văd nu...

citește mai departe
Cu cât vor creşte facturile la întreţinere în această iarnă

În contextul majorării costurilor de încălzire şi discuţiilor legate de eliminarea subvenţiilor la căldură, vânzările de microcentrale ating cote înalte. Instalarea sezonului rece îi face pe cei mai mulţi...

citește mai departe