Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
30 Martie 2019

Cum să cumperi un apartament nou cu 15-25% mai ieftin

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Ultima actualizare: 01 Aprilie 2019

cum sa cumperi un apartament cu 15-25 mai ieftin

Există o modalitate de a cumpăra un apartament nou mai ieftin fără a face rabat la calitate, localizare sau suprafață.

Atunci când vrei să achiziționezi o locuință (sau orice altceva!), bineînțeles că îți dorești să beneficiezi de cel mai bun preț posibil. Vestea bună este că, cel puțin în cazul locuințelor nou-construite, există o modalitate de a face economii substanțiale. Este vorba despre achiziția off-plan sau din stadiul de proiect, fie dinaintea începerii lucrărilor de construcție, fie în etape intermediare. Asemenea tranzacții sunt „la modă” nu doar în București, cât și în marile centre regionale – așa au arătat, în cadrul ediției naționale a Clubului Profesioniștilor în Imobiliare (CPI), reprezentanții mai multor agenții imobiliare din țară.

Prețul de lansare suferă scumpiri succesive

Potrivit calculelor celor de la The Concept Real Estate Advisers, sumele printr-o achiziție off-plan variază, cel puțin pentru Capitală, între 15 și 25%. Cât de mare va fi, în cele din urmă, „discountul” de care vei beneficia depinde atât de momentul efectiv al încheierii tranzacției, cât și, desigur, de zona și de tipul de locuință vizate. „În toate zonele din București, în apropierea termenului de finalizare a proiectelor rezidențiale nu mai rămân disponibilități prea multe, ba chiar foarte puține – le numeri pe degete. Acestea se vând încă de la prețurile de lansare sau maximum la prima rundă de creștere a prețurilor. Primele scumpiri sunt sincronizate cu stadiul construcției, iar prima este cea în care iese construcția din pământ și se situează undeva în jurul a 5-10% față de prețul lansării”, subliniază Claudia Tudor, Sales Manager în cadrul The Concept Real Estate Advisers.

Minus 30.000 de euro pentru un apartament în Victoriei

În zona Victoriei din București, exemplifică reprezentanții companiei, un apartament cu două camere poate fi cumpărat imediat după lansarea proiectului cu o reducere de preț de până la 25.000 de euro, comparativ cu o achiziție aproape de finalizare. Concret, un apartament cu un preț de lansare de 110.000 de euro (plus TVA) ajunge să coste 135.000 de euro după doar o lună de la livrare (plus TVA). La o unitate locativă cu trei camere, amplasată în aceeași zonă, banii rămași în buzunar depășesc și 30.000 de euro, prețul de lansare fiind de 170.000 de euro (plus TVA), iar cel final de 200.000 de euro (plus TVA). În zona centrală a Capitalei, un apartament cu două camere poate fi scos la vânzare cu 100.000 de euro (plus TVA), dar va ajunge, până la finalizare, la un preț de 115.000 de euro (plus TVA).

„Mă bucuram recent împreună cu una dintre clientele mele de pe zona Victoriei, care a decis să cumpere off-plan și a făcut o economie de peste 30.000 de euro la apartamentul pe care l-a achiziționat. Încurajăm tipul acesta de achiziție, pentru că oamenii chiar observă economiile masive pe care le fac și pot folosi acei bani pentru mobiliarea și utilarea apartamentului sau, de ce nu, să investească această sumă și în alte proiecte noi abia lansate în piață.”

Nicușor Milită, Sales Manager Heritage Properties (divizia premium a The Concept Real Estate Advisers)

 

Puține unități disponibile la finalizare

Reprezentanții The Concept Real Estate Advisers subliniază că, atunci când proiectele scoase la vânzare off-plan se apropie de finalizare, foarte puține unități mai rămân disponibile spre vânzare – mai ales în zone cum este cea centrală, unde achizițiile reprezintă foarte bune investiții. „Din experiența noastră, în funcție de dimensiunile proiectului și graficul acestuia de construcție, numărul unităților disponibile aproape de termenul de livrare este foarte mic, undeva între 5 și 10%. Noi am vândut, în opt ani, în peste 50 de ansambluri rezidențiale, de toate dimensiunile, și la termenul de finalizare, de regulă, mai rulam spre vânzare doar câteva unități sau deloc”, explică Daniel Tudor, CEO The Concept Real Estate Advisers și Heritage Properties.

Avertizare: Nu cumpăra off-plan oricum și de la oricine!

Deși piața imobiliară a crescut mult față de perioada de boom, orice achiziție de acest gen – și cu atât mai mult una în care nu poți vedea de la bun început ce cumperi! – necesită o atenție sporită din partea ta. Pentru a te feri de orice eventuale „capcane” imobiliare, recomandat este să lucrezi doar cu dezvoltatori în care poți avea încredere – companii al căror background îl poți studia, care poate au proiecte finalizate pe care le poți vizita etc. Într-o asemenea tranzacție, te poate ajuta extrem de mult să ai de partea ta un agent imobiliar de încredere, care să cunoască bine piața și jucătorii activi în domeniu.

Părerile cititorilor
1 părere
  • lapusteanu

    Va mulțumim pt aceste informații utile

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
HARTĂ: Apartamentele noi la prețuri tot mai mari. Cei care ezită să cumpere plătesc și cu 20% mai mult 

Românii își doresc să fie proprietari și, mai presus de orice, să cumpere o locuință nouă, iar acest lucru este vizibil din interesul crescut pentru astfel de proprietăți înregistrat...

citește mai departe
Imobiliare.ro te trimite gratuit la Salonul Imobiliar București! Găsește locuința pe care ți-o dorești la cel mai mare eveniment de real estate din România

Poți participa gratuit la cel mai mare eveniment imobiliar din România cu Imobiliare.ro. Tot ce trebuie să faci este să descarci aici biletul tău și să prezinți codul QR...

citește mai departe
Ce proprietăți caută românii în 2024? Tendințe pe piața imobiliară la început de an

Piața imobiliară a suferit șocuri succesive în ultimii ani – declanșarea pandemiei COVID-19, începerea războiului din Ucraina, creșterea puternică a inflației și a dobânzilor. Evenimentele care au influențat comportamentul...

citește mai departe
Locuință nouă: cum te asiguri că faci o investiție bună? Recomandările expertului în imobiliare – VIDEO

Vrei să cumperi un apartament într-un bloc nou sau o casă finalizată recent? Este recomandat să verifici o serie de aspecte încă de la început pentru a te asigura...

citește mai departe
Dezvoltator cu proiect de 4.500 de locuințe în Capitală: Crește apetitul pentru achizițiile de apartamente

Cumpărătorii sunt din ce în ce mai interesați să facă o achiziție imobiliară în condițiile în care pe piața de creditare situația s-a stabilizat, iar inflația a scăzut, spun...

citește mai departe