Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
25 Octombrie 2019

Românii și reamenajarea casei: cât sunt dispuși să scoată din buzunar – și când ar fi cazul să treci la fapte!

scris de Adriana Lefter in categoria Home & Deco, Ştiri imobiliare
Ultima actualizare: 23 Iunie 2020
Neglijarea schimbării anumitor obiecte de uz casnic ne poate afecta sănătatea

La acest capitol, avem un comportament destul de diferit comparativ cu locuitorii altor țări – vestice, dar și răsăritene.

Când vine vorba despre reamenajarea casei, românii se gândesc destul de rar la o schimbare. Atunci când o fac, totuși, aceștia au în vedere, de cele mai multe ori, îmbunătățiri minimale, care să nu necesite mari investiții.

Potrivit arhitectului de interior Natalia Berezovskaia, reprezentantă a studioului de design Creativ Interior și owner al blogului The Famous Design, dacă ȋn SUA amenajarea unui apartament de nivel low-medium ajunge la 40% din valoarea proprietății, iar a unuia medium-high poate depăși chiar prețul apartamentului sau al casei, românii merg, ȋn continuare, pe principiul „ieftin și bun”. „Chiar şi în Rusia, unde piaţa este asemănătoare cu a noastră, investitia ȋntr-o amenajare ajunge aproape de costul proprietăţii. Ȋn România, majoritatea clienților ar vrea cu 10.000 euro să amenajeze un apartament de 90 de metri pătrați, a cărui valoare este de 100.000-120.000 de euro (în Capitală sau alte orașe mari, n.red.). Deci undeva la 10% din valoarea lui, ceea ce înseamnă prea puţin”, notează Berezovskaia.

Nu doar electrocasnicele trebuie schimbate!

În România, generaţiile de peste 50 de ani se gândesc, de regulă, să-şi redecoreze casele o dată, maximum de două ori în viaţă. Asta în ciuda faptului că multe obiecte de uz casnic, nu doar electrocasnicele, trebuie înlocuite de mai multe ori pe parcursul unei vieți. O saltea de pat, spre exemplu, nu ar trebui folosită mai mult de cinci, maximum șapte-opt ani (dacă vorbim despre modele de top, cu spumă de memorie) – una uzată afectează calitatea somnului și sănătatea coloanei vertebrale.

„Pentru majoritatea românilor, reamenajare înseamnă renovare, adică dat o lavabilă pe pereţi, reparat una-alta şi cam atât. Pentru generaţia părinţilor mei, de exemplu, de schimbat mobila nici măcar nu se pune problema până când un obiect nu se strică. Şi, chiar şi atunci, primul lor gând este să încerce să o repare. Am observat că există chiar un ataşament al oamenilor faţă de anumite produse sau elemente de decor. Să ne amintim despre faimoasele mileuri sau bibelouri care stau mândre în mii de sufragerii din România, de zeci de ani.”

Natalia Berezovskaia, arh. la Creativ Interior și owner The Famous Design

 

Un zugrăvit periodic reprezintă, pentru mulți, cea mai mare îmbunătățire pe care sunt sunt dispuși să o facă periodic

Ȋn aceeași categorie intră și canapeaua, deși aceasta are o durată de viață mai mare, de până la 15 ani. Și accesoriile de baie, precum covoraşele, garniturile sau perdelele de duş, care sunt expuse constant la apă şi abur, ar trebui schimbate în mod regulat – la șase luni, maximum un an. „Obiectele din această categorie nu presupun investiții majore, ȋnsă ele sunt extrem de importante pentru că ȋn joc este chiar sănătatea noastră. Pernele, covoarele, lenjeriile sau draperiile sunt adevărate depozite de praf și acarieni și pot determina alergii, astm, rinite și multe alte afecțiuni. Ȋn plus, din punctul de vedere al designului, schimbarea acestor elemente poate da o față nouă unei ȋncăperi, deși mobilierul rămâne același”, spune Berezovskaia.

Tinerii, mai deschiși la ideea de reamenajare

O tendință pozitivă a acestei piețe este, totuși, aceea că generațiile mai tinere tind să-și schimbe comportamentul legat de reamenajarea casei, și ca urmare a faptului că locuințele sunt schimbate mai des – fie prin închiriere, fie prin achiziția alteia noi. Astfel, persoanele de până în 40 de ani, în special cele cu venituri peste medie sunt mult mai deschişe să redecoreze. „Din experienţa mea, aş spune că această categorie îşi reamenajează locuinţa undeva la 10-15 ani. Este un termen rezonabil, să spunem. Ne apropiem, încet încet, de obiceiurile occidentale. Spre exemplu, britanicii îşi schimbă designul locuinţelor în medie, la opt ani”, explică arhitectul de interior.

„Ȋn Occident, a apela la un designer de interior este ceva normal, ca mersul la medic, de exemplu. Dar mulți români au ȋncă impresia că este mai ieftin și mai rapid să ȋși decoreze singuri casa, ori asta este un mit. Un designer de interior experimentat poate recomanda magazine sau outleturi de mobilier și decorațiuni mai puțin cunoscute, unde are discounturi, colaborează cu firme de construcții sau alți furnizori la care, de asemenea, beneficiază de prețuri mai mici. Vă poate ajuta să economisiți bani și timp, fără a face rabat de la calitate.”

Natalia Berezovskaia, arh. la Creativ Interior și owner The Famous Design

 

Natalia Berezovskaia (foto jos) este designer de interior, parte a echipei Creativ Interior. Originară din Republica Moldova, Natalia a venit ȋn București ȋn 2006, ca studentă a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, după care s-a stabilit aici definitiv. Ȋn cei 13 ani de activitate, şi-a construit un portofoliu de peste 70 de amenajări, atât rezidențiale, cât și spații de birouri, comerciale, HoReCa sau clinici medicale. Ȋn același timp, a pornit un blog de educație și recomandări, a scris o carte pentru cei interesați de domeniu și ține regulat cursuri de design interior pentru cei aflați la ȋnceput de drum ȋn industrie sau pentru pasionați.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Ai nevoie de un plus de confort acasă? Iată ce soluții de finanțare poți accesa

Confortul de acasă a devenit tot mai important în ultimul an. Perioada de izolare, munca de la distanță și școala online au fost doar câțiva dintre factorii care i-au...

citește mai departe
Amenajare pentru un burlac într-un apartament de 44 de metri pătrați

Un living cu bucătărie deschisă este alegerea perfectă pentru o locuință nu foarte spațioasă. Gusturile unei femei în materie de design interior diferă în mod clar de cele ale...

citește mai departe