Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
28 Iunie 2011

Termoizolarea clădirilor publice ar aduce economii de energie de 60%

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare
Ultima actualizare: 28 Iunie 2011

Producătorul de materiale de construcţii Duraziv spune că izolarea interioară este singura care ar permite păstrarea valorii arhitecturale a imobilelor de acest tip.

Comisia Europeană (CE) a adoptat recent o directivă privind eficienţa energetică, conform căreia, începând din 2012, autorităţile vor trebui să renoveze anual cel puţin 3% din suprafaţa clădirilor publice mai mari de 250 metri pătraţi, pentru a reduce astfel consumul de energie. Potrivit autorităţilor, sectorul public acoperă aproximativ 12% din stocul de clădiri existente, iar termoizolarea acestora ar putea reduce consumul de energie cu aproximativ 60%.

Problema care se ridică la implementarea acestei directive a CE ţine de protejarea arhitecturii clădirilor publice, o bună parte dintre aceste fiind imobile cu valoare istorică, observă reprezentanţii companiei producătoare de materiale de construcţii Duraziv. În acest sens, aceştia recomandă soluţia aplicării unui termosistem pe interior – singura variantă care asigură integritatea arhitecturală a faţadelor pentru acele clădiri care au valoare de monument.

Materiale şi manoperă mai ieftine
În plus, varianta termoizolării interioare este şi cea mai ieftină, spun specialiştii Duraziv. Asta atât pentru că plăcile de polistiren aplicate la interior sunt mai reduse ca grosime decât cele de la exterior, cât şi datorită cheltuielilor mai reduse cu manopera. Potrivit calculelor companiei, costurile pentru izolarea interioară a pereţilor unei clădiri de 250 de metri pătraţi – cu o suprafaţă a pereţilor de circa 500 de metri pătraţi – ar varia între 6.000 şi 10.000 de euro.

Aplicarea soluţiei termoizolării interioare presupune alegerea unei echipe de montaj cu experienţă, pentru a asigura calitatea lucrării. „Este indicat să se apeleze la firme de construcţii care au mai executat lucrări de acest tip, fiind vorba despre execuţii mai complexe, în care fiecare detaliu contează. De asemenea, în astfel de proiecte este necesar să se execute şi o renovare exterioară sau cel puţin o impregnare a faţadei folosind materiale hidrofobe, care să protejeze peretele de pătrunderea apei de ploaie.”, subliniază George Bocai, director tehnic în cadrul Duraziv.

Consolidarea şi renovarea, un imperativ pentru clăirile vechi
În acelaşi timp, specialiştii în construcţii recomandă analiza atentă a fiecărui caz în parte înainte de a recurge la varianta izolării termice a clădirilor publice. „Este important ca această lege să fie aplicată cu discernământ. O parte semnificativă din acest fond vechi construit are nevoie de consolidare, însă, în ceea ce priveşte termoizolarea, aceasta trebuie implementată numai după efectuarea de măsurători şi în urma unei analize atente, multe dintre aceste clădiri nici măcar nu necesită termoizolare”, spune arhitectul Roxana Roşca, partener fondator al biroului ZIP BDX Studio. Aceasta precizează că grosimea şi sistemul de termoizolare în sine nu trebuie să fie standard, ci depind de caracteristicile termotehnice ale elementelor proprii fiecărei clădiri. „În plus, este o greşeală să termoizolezi o clădire de început de secol sau din perioada interbelică, care are în primul rând nevoie de consolidare şi renovare!”, completează Roşca.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Noi donații în lupta împotriva COVID-19 din partea unor companii din imobiliare și construcții

Fondurile vizează atât achiziția de echipamente de protecție pentru personalul medical din spitale, cât și sprijinirea categoriilor de populație vulnerabile. Săptămâna aceasta, câteva companii din domeniul imobiliarelor și al...

citește mai departe
Pe șantierele din construcții încă se lucrează. De ce poate depinde continuarea activității – dincolo de o decizie a autorităților

În momentul de față, decizia de a întrerupe – sau nu – activitatea se află la latitudinea angajatorilor. În ciuda restricțiilor impuse de autorități pentru limitarea răspândirii COVID-19, o...

citește mai departe
„Se lucrează la foc continuu în construcții” – iar dezvoltatorii vor produse de calitate pentru ansamblurile rezidențiale

Un jucător dintr-o industrie conexă a construcțiilor semnalează un interes ridicat pentru produse din categoria premium pe segmentul rezidențial. Producătorul local de uși, ferestre și parchet Pinum, parte a...

citește mai departe
Construcțiile de locuințe, pe cale să-și ia zborul în 2018?

La fel ca anul trecut, în 2018 au apărut noi și noi anunțuri de „lansare” a unor ansambluri rezidențiale – în Capitală în primul rând, dar și în orașele...

citește mai departe
2018: Piața construcțiilor poate că „duduie”, dar statisticile nu prea o arată. Află de ce!

Deși apetitul pentru construcția de locuințe a devenit mai puternic în ultimii ani – un fapt ce se poate vedea cu ochiul liber în piață și în 2018 –,...

citește mai departe