Vilele construite în perioada interbelică combină influențe diverse, de la elemente bizantine, la motive etnografice locale.
Pentru fanii arhitecturii vechi românești, o plimbare pe străzile centrale ale Bucureștiului se poate transforma într-un adevărat „deliciu cultural”. Printre creațiile perfect conservate ale trecutului se numără și o vilă din secolul XIX, scoasă la vânzare pe Imobiliare.ro (aici poți afla mai multe despre ofertă):
Situată în apropiere de Piața Romană, proprietatea din imagini a fost finalizată în anul 1912. Imobilul, format din două corpuri de clădire (unul principal și o anexă), cuprinde 24 de camere, are o suprafață utilă de 1.700 de metri pătrați și este amplasat pe un teren de 2.465 de metri pătrați. Proprietatea, inclusă pe lista monumentelor istorice, a aparținut omului politic Vintilă Brătianu, fiul lui Ion C. Brătianu. În 1916, în această vilă au fost semnate, în secret, documentele prin care România intra in război de partea Antantei. Prețul cerut de proprietar este pe măsura amplasamentului central al casei și, mai ales, pe măsura valorii sale istorice: 6 milioane de euro.
Încă de la prima vedere, proprietatea se distinge prin arhitectura deosebită, specific interbelică, o ilustrare perfectă a stilului neoromânesc (sau brâncovenesc) din acea perioadă – acesta combină elemente diverse, precum cele bizantine sau cele etnografice locale. Construcția impresionează în primul rând prin caracterul său masiv, ce evocă trăinicia castelelor medievale; aceeași impresie este generată și de piatra folosită pentru a placa partea de jos a clădirii. În categoria influențelor bizantine se încadrează și anumite detalii arhitecturale, precum arcada scurtă, coloanele mici și groase, forma rotunjită a ferestrelor etc. O serie de elemente precum intrarea, acoperișul, zidurile zugrăvite în alb sau ornamentele din lemn de la exterior amintesc de construcțiile tradiționale românești.
Elementele caracteristice stilului neoromânesc se regăsesc și la interior: forma trilobată a arcadei, stâlpii din lemn (simpli sau sculptați cu motive tradiționale), ornamentația bogată, scara masivă etc. În holul de la intrare, omniprezența lemnului – de la parchetul de pe podea, la uși și brâul de pe pereți, până la decorațiile de la nivelul plafonului – creează o atmosferă de maiestuozitate rustică specifică epocii. Într-unul dintre saloanele vilei, lemnul dispare, fiind înlocuit cu marmură pe podea și decorațiuni aurite, într-o simbioză perfectă cu șemineul elegant și albul predominant. Rezultatul final este o încăpere de o eleganță deosebită, demnă de aristocrația bucureșteană de la acea vreme.
Cezar Clement
Surprinzător, în prezentare nu se pomenește numele arhitectului adică al artistului. Important, numele comanditarului (de obicei nu o personalitate de calibrul Vintilă Brătianu) e bine să nu fie trecut sub tăcere. Dar arhitectul? Obiectul artistic trebuie să aibă un autor menționabil fie că e vorba de o casă țărănească de secol 19 din Bucovina sau un autor, ca exemplu general să zicem Petre Antonescu. Iertare dacă greșesc.