Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
12 Decembrie 2014

Vilă din anii 1900, transformată după nevoile unei familii moderne

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei, Lifestyle
Ultima actualizare: 12 Decembrie 2014

Și clădirile istorice permit intervenții, cu grijă însă pentru păstrarea elementelor arhitecturale originale.

Casele vechi au, cu siguranță, un farmec al lor, „degustat” îndeosebi de nostalgici. O astfel de locuință se poate potrivi însă foarte bine și unei persoane „conectate” la prezent. Dovadă stă vila de mai jos, scoasă la vânzare pe Imobiliare.ro (aici poți găsi mai multe detalii despre ofertă):

Carol Parc vila 1

Situată în apropiere de centrul Capitalei și de parcul Carol, casa din imagini a fost construită la începutul secolului XX, pe un teren de circa 260 de metri pătrați (din care imobilul ocupă 143 de metri pătrați, iar restul este ocupat de o grădină amenajată). Locuința este structurată pe subsol, parter și mansardă și dispune de o suprafață utilă de circa 230 de metri pătrați, compartimentată în patru camere (plus dependințe). Prețul cerut de vânzător este de 385.000 de euro.

Carol Parc vila 2
Carol Parc vila 3

Pentru a fi adaptată cerințelor de locuire ale unei familii moderne, casa a trecut printr-un proces de renovare și reamenajare, în baza unui proiect realizat de arhitecții de la biroul Graphic Studio. Printre obiectivele acestora s-a numărat păstrarea fațadei autentice a casei, chiar dacă la interior a fost ales un concept de design contemporan. „Intervențiile care au contribuit la modificarea vechii clădiri sunt puțin vizibile, dar laborioase și au constat într-o subzidire destul de complicată, în urma căreia au rezultat garajul, o extindere în partea din spate și o supraînălțare discretă, finalizată cu șarpanta într-o apă”, se arată în anunțul de vânzare a proprietății.

Carol Parc vila 5
Carol Parc vila 4
Carol Parc vila 6

Subsolul vilei este împărțit în două zone cu acces separat – cea dintâi adăpostește garajul și zona pentru centrala imobilului, iar celălalt spațiu, în suprafață de 12 metri părați, este amenajat ca sală de fitness. Parterul, cu o suprafață utilă de aproximativ 108 metri pătrați, este compus din living cu zonă de luat masa și bucătărie, la care se adaugă o baie, o cămară și un birou cu acces către o terasă închisă. Mansarda, rezervată zonei private a casei, este compusă din două construcții separate (cu acces pe două scări diferite), pentru a separa astfel zona matrimonială de cea a copiilor (sau a musafirilor).

Carol Parc vila 10
Carol Parc vila 7
Carol Parc vila 8
Carol Parc vila 9

Citește și: Apartament nou, într-o vilă pe stil vechi din centrul Capitalei

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
În februarie, trendul de creștere a prețurilor apartamentelor a continuat. Excepție notabilă în București

În februarie, prețurile solicitate pentru apartamentele noi și vechi scoase la vânzare s-au majorat, la nivel național, cu 0,8%. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată la nivel de țară...

citește mai departe
Prețurile apartamentelor la începutul lui 2022

În ultima lună, cel mai semnificativ avans a fost consemnat de Cluj-Napoca, orașul de pe Someș fiind urmat, la ceva distanță, de Constanța și București, în vreme ce Iașiul...

citește mai departe
Vilă de lux în cartierul Făget, Cluj-Napoca. Se vinde complet mobilată și utilată, are trei terase și loc de piscină – FOTO (P)

Locuința este situată într-o zonă liniștită, dezvoltată în apropierea pădurii din sudul orașului și formată în mod preponderent din case și vile. Visezi să locuiești la curte, într-unul dintre...

citește mai departe
Autograph – promisiunea unui stil de viață definit de calitate, bun gust și siguranță (P)

Ansamblul rezidențial de vile dezvoltat de North Point creează condițiile perfecte pentru un stil de viață liniștit și relaxant, în apropierea Bucureștiului. Proiectul Autograph Otopeni Villas este expresia atenției...

citește mai departe
Oferte de Black Friday pe Imobiliare.ro: reducere de 128.000 de euro la achiziția unei vile în nordul Capitalei

Imobiliare.ro anunță lansarea unei ample campanii de Black Friday, dedicată consumatorilor finali, ce se va derula până la sfârșitul lunii noiembrie. În momentul de față, pe site sunt listate...

citește mai departe