Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
31 Iulie 2013

Vrei să vinzi? 6 lucruri pe care un agent imobiliar profesionist le poate face pentru tine

scris de Adriana Lefter in categoria Ştirea zilei, Ştiri imobiliare, Proprietari
Ultima actualizare: 31 Iulie 2013

Vânzarea unei proprietăți se poate dovedi un proces mai complicat decât ai crede.

La prima vedere, încheierea unei tranzacții imobiliare pe cont propriu poate suna atractiv pentru orice vânzător care vrea să obțină un preț cât mai bun pentru proprietatea sa – prin evitarea achitării unui comision către un intermediar. În practică însă, solicitarea ajutorului unui agent profesionist în relația cu potențialii cumpărători te poate scuti de multe bătăi de cap. Imobiliare.ro îți prezintă o listă a lucrurilor pe care un astfel de broker le va face pentru tine:

acord1. Te poate ajuta să stabilești „prețul corect”:
După cum probabil știi deja, în contextul economic actual, prețul este cel mai important criteriu de achiziție pentru cei care doresc să cumpere o locuință. De aceea, stabilirea unui preț realist, adaptat la piață, joacă un rol hotărâtor în vânzarea unei proprietăți. O proprietate prea scumpă poate sta luni sau chiar ani întregi pe piață, iar una prea ieftină poate ridica semne de întrebare potențialilor cumpărători și te poate împiedica să obții cel mai bun preț. Chiar dacă poți face și pe cont propriu o cercetare de piață pentru a vedea care sunt prețurile solicitate pentru proprietăți similare cu a ta, un agent imobiliar profesionist prezintă avantajul cunoașterii valorilor efective de tranzacționare dintr-o anumită zonă. În funcție de acestea, el va ști să ajusteze prețul cerut pentru locuința ta astfel încât acesta să permită negocierea și obținerea unei sume rezonabile în final.

2. Îți poate promova proprietatea mai eficient:
Deși poți pune chiar tu un anunț de vânzare pe internet sau în ziar, un agent imobiliar dispune de mai multe modalități de promovare a unei proprietăți – și la un preț mai scăzut. În plus, un adevărat profesionist va avea și cunoștințele necesare de marketing pentru a pune la punct o campanie eficientă de promovare, orientată spre categoria potrivită de consumatori.

3. Îți economisește timpul și efortul:
Gestionarea relației cu potențialii clienți este un lucru ce necesită timp, concentrare și efort. Imaginează-ți cum ar fi să răspunzi poate și la zece telefoane într-o zi, în timp ce încerci să-ți îndeplinești sarcinile de serviciu: câtă răbdare ai avea să discuți cu fiecare client în parte, să-i dai detalii și explicații, să stabilești întâlniri? Lăsând această sarcină pe umerii brokerului imobiliar, tu îți poți vedea liniștit de celelalte lucruri pe care le ai de făcut. Un agent în care ai încredere se poate ocupa chiar singur de vizitarea proprietății de către clienți, pentru ca mai apoi să te pună în contact doar cu aceia care sunt cu adevărat interesați să facă o ofertă.

4. Îți poate aduce mai mulți potențiali clienți:
Orice agenție lucrează atât cu proprietari, cât și cu potențiali cumpărători. Brokerul imobiliar va ști să-i direcționeze pe aceștia din urmă spre proprietățile ce corespund nevoilor și cerințelor acestora, inclusiv spre a ta. Atunci când un agent este adept al colaborării cu alți colegi de breaslă, șansele tale de a găsi un cumpărător cresc, pentru că vei avea astfel acces la portofoliile de clienți ale altor brokeri imobiliari.

5. E un ajutor în negocieri:
Un principiu valabil în negocieri constă în detașarea de emoții – o negociere corectă și eficientă este una calmă și obiectivă. Acest principiu se poate dovedi dificil de pus în aplicare de către un proprietar atașat emoțional de locuința pe care încearcă să o vândă. În plus, ca vânzător, vei dori întotdeauna să obții cel mai bun preț posibil, iar refuzul de a face compromisuri cât de mici poate îndepărta chiar și cel mai interesat cumpărător. Dacă ești dispus să apelezi la un agent profesionist însă, acesta poate gestiona mult mai ușor relația dintre tine și client. Acesta va încerca să aducă pretențiile amândurora la un numitor comun, astfel încât șansele de reușită ale unei tranzacții vor crește.

6. Îți poate oferi consultanță în privința aspectelor tehnice ale tranzacției:
Mai ales atunci când treci pentru prima dată prin experiența unei tranzacții imobiliare, e firesc să existe o multitudine de aspecte tehnice pe care să nu le știi – de la actele pe care ar trebui să le pui la dispoziția cumpărătorului, până la ce ar trebui să cuprindă un contract de vânzare. Acesta este, iarăși, un punct în care prezența unui agent profesionist se poate dovedi de un real ajutor. Pentru aspectele mai complicate, de natură juridică de exemplu, acesta poate lua legătura cu specialiști din diverse domenii.

Citește și: Recomandările unui consultant imobiliar: să vinzi sau să închiriezi a doua locuință?

Părerile cititorilor
14 păreri
  • Mihaela Cuparencu

    Sunt din Vaslui și mă chinuiesc sa-mi vand casa. As dori un broker imobiliar să îl contactez. Multumesc!

  • Margineanu Eugenia

    Se pare ca nu mai exista agenti imoiliari, ci numai “agenti de promovare” (care doresc banii inainte ). Agentii imobiliari stau in “dolce far niente”. Dau un anunt din Ianuarie a.c. atat pe IT (chiar promovat cu bani), insa nici un agent imobiliar nu m-a contactat pana-n prezent, desi cu cativa ani in urma te “sufocau” cu insistentele lor. Unde si cum gasesc un agent imobiliar serios, care sa se implice in a ma ajuta (nu gratis)in vanzarea proprietatii mele? O seara frumoasa tuturor!

  • Uto Laszlo

    Am o intrebare pentru dvs. si anume: Sunt mostenitorul unei jumatati de casa, pot sa o vand daca cineva este interesat sa si-o cumpere?

  • Costel PIRVU

    Raspuns D-lui Georgescu. Ca sa fie profesionist pentru Dvs.(domnule Georgescu), cand ati gasit un agent profesionist, trebuie sa-l motivati financiar(minm 4-5% comision). Stanislav, in comentariul de mai sus, are dreptate! In plus as mai adauga:
    – La proprietar: Daca un agent imobiliar ce emite pretentii ca ar fi profesionist accepta un comision de 0,5, 1, 2%… trimiteti-l la plimbare. Cum sa negocieze bine si sa va reprezinte interesul dvs. eficient, daca de interesul sau isi bate singur joc? Va va reprezenta cu numele in realitate pentru inca o firimitura de 0,5% din partea cumparatorului ..va incerca sa va convinga ca oferta sub pretul si marja de negociere a cumparatorului, este foarte buna si ar trebui s-o acceptati….si asta ca sa-si ia ..o firimitura ca si comision.
    Daca nu aveti o recomandare a unui apropiat sau prieten(atentie..nu invidiosi, dusmani, etc) atunci intrebati agentul cate tranzactii are incheiate in ultimii 2 ani, si cate tranzactii a realizat si cand anume pe segmentul proprietatii dvs., intrebati ce strategie sau plan de marketing are in vedere(apoi urmariti daca respecta povestea frumoasa si renuntati imediat la el daca nu respecta promisiunea pentru care i-ati incredintat proprietatea)si..ce buget lunar aloca promovarii. Pentru un rezultat garantat la o proprietate peste 100.000 euro bugetul ofertei dvs., trebuie sa depaseasca 100 euro/lunar. Daca totusi va spune un buget si acesta este sub 50 de euro, incheiati imediat discutia si trimiteti-l la plimbare! As putea continua..dar am spus deja prea mult.
    Costel PIRV – Broker Imobiliar din 1998.

  • Un nimeni celebru

    Este anul 2016! No comment. Totuși “haina îl face pe om și banii îl învăța să vorbească!” Acum sa revin la imobiliare… norocul este cum ti-l faci… recomand agențiile și agenții îi găsiți voi… 😉 Mult noroc și sanatate! Alex.

  • Sebi

    Georgescu… sunt nou in acest domeniu si incerc sa invat in fiecare zi cat pot de multe , iar sloganul meu principal a fost si va fi sa fie partile fericite ( atat cumparatorul, cat si vanzatorul) si cu siguranta imi voi lua si eu partea…. cat legat de partea de ”deplasat la imobil” , ce parere iti dai ca primesc 60 % din cazuri refuzuri in cazul in care vreau sa ma deplasez (cum e si normal) si vanzatorul imi zice sa iau pozele de pe net ??? … cum iti explici ca noi vrem sa ne facem treaba profesionist si suntem impiedicati uneori, chiar de vanzatori ?

  • Stanislav

    Am studiat sa zicem toate părerile si pot spune ca oamenii au dreptate când fac asemenea afirmații pentru ca de fapt sunt experiențele lor sau ale altora.

    Eu sunt un broker. Pe proprietari ii sfătuiesc câteva lucruri prin care sa înțeleagă sistemul astfel încât sa aleagă un broker bun care cu siguranța va fi de folos. Pentru ca sunt f putini, dar sunt.

    – sa fie prin ton, calmi, respectuoși, echilibrati, insistenti\politicosi;
    – Spune-ți-le strada, numărul si tipul de bloc si daca nu va dau restul informațiilor de tip an construcție, împărțire, regim înălțime, risc seismic, materiale de construcție, mp, etc., Trimiteți-i la plimbare 🙂
    – lasăti-i sa facă poze, dar daca vin cu telefonul, dați-i afara :),
    Mai sunt si altele dar pentru moment sunt suficiente.

  • VIORICA

    INTIMPLAREA FACE CA PE DORU SA IL CUNOSC CA SI AGENT IMOBILIAR TOT CE POT A VA SPUNE ESTE CA PE PIATA IMOBILIARA VETI GASI RAR UN AGENT CA EL CARE SA FIE CORECT RESPONSABIL SI SA ITI DUCA TRANZACTIA PINA LA CAP FARA PROBLEME AVIND GRIJE SA VERIFICE LUCRAREA CA NU CUMVA SA FIE GRAVATA DE SARCINI ESTE RESPONSABIL CORECT ESTE FACUT PT ACEASTA MESERIE SI NU ESTE AVID DUPA COMISION CU EL POTI SA TE INTELEGI OMENESTE TINE CONT DE SITUATIA SEMENILOR LUI ACEST LUCRU IL POATE SPUNE ORCE COLEG CARE LUCREAZA IN SISTEM SI IL CUNOASTRE ESTE CALIFICAT CA SI AGENT IMOBILIAR DE ABI ARE EXPERIENTA IN DOMENIU

  • LIDIA

    pentru Georgescu ! 0764841843- Dl. Doru .-Am rezolvat tranzactie cu el , si este foarte corect si serios ! A fost si de mare ajutor in problema documentelor necesare ! Incearca si bafta !

  • Carmen

    Din pacate toti cei care au scris inaintea mea au dreptate. Articolul suna foarte frumos insa, este ca de obicei, NUMAI PE HARTIE. In realitate nici in aceasta “ramura” nu mai gasesti oameni seriosi.
    Goana dupa castiguri usoare a modificat prea mult sufletul concetatenilor nostrii si cred ca nici macar SCOALA sau DIPLOMA nu mai schimba ceva.
    Imi doresc din suflet sa ajung ziua in care cineva sa ma convinga ca nu-i asa…in orice domeniu.

  • Raluca M.

    Si ce te faci cu acei agenti imobiliari care te suna in urma anuntului pe care il pui tu in ziare sau pe net pentru a veni cu clienti la vizionare, nu se implica in cadrul negocierii si vor 3% si de la tine si de la cumparator? Cu acei oameni ce faci?
    Ii numesti tot agenti imobiliari?

  • nicky

    Agentii imobiliari,nu sunt profesionistii care sunt atat de frumos incondeiati in acest site: au o falsa amabilitate, sunt doar avizi de comision, il tracaseaza pe vanzator sa obtina informatii si poze ,doar ca sa isi justifice activitatea.El nu intelege partile contractante vanzare-cumparare,nu trateaza profesional ,ci doar prin prisma intereselor lui.Sunt zeci de apartamente in orase nevandute,tocmai datorita acestor samsari. Daca vad ca nu pot impune pretul, te lasa balta, si asteapta, asteapta si iar asteapta ca tu ! vanzator sa te saturi de dat anunturi si sa accepti in final,oferta lui.Nu te sprijina,nu te sfatuieste, decat daca le dai exclusivitate. Pe de alta parte multi pensionari,ar pleca din orasele mari,deoarece nu mai au nevoie de scoli, distractii, sport etc, ci de liniste si conditii decente.Agentiile nici macar nu au in vedere acest obiectiv.Se creeaza un cerc vicios,tocmai datorita ne-profesionistilor,care nu cunosc cu adevarat si aspectul uman ,al unei tranzactii,ba mai mult pot sfatui pe cei ce vand sa isi lase bucataria utilata, in cazul unei garsoniere ,unde sigur vor sta niste tineri care pot locui tranzitoriu, dar nu au bani de investitii .
    Si sunt si multe alte aspecte, dar UNDE OR FI SCOLITI AGENTII IMOBILIARI?????

  • Tatiana Costinas

    Oare dece agentii imobiliari nu sunt mai “mobili” ? Nu ii intereseaza imobilele decat din orase sa-u zone limitrofe. Este gresit pentru ca sunt cumparatori si vanzatori si in comune si sate. Mai ales acum cand multi pensionari nu se mai pot descurca cu o pensie la oras, si si-ar dori o casutza la “tara”.

  • Georgescu

    Unde gasesc un agent imobiliar profesionist? Eu am cautat si nu am gasit.Cum il recunosc? Unde sa-l mai caut? Nici macar nu se deplaseaza la locul imobilului.
    Doar sa-i trimiti poze,…si numai pretentii.Deci cred ca nu mai exista asa ceva.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Uzucapiunea: cum poți deveni proprietar fără act

Posesia unui teren sau a unei locuințe fără acte pentru o durată de timp prevăzută de lege se poate transforma într-o stare de drept, prin uzucapiune. În termeni simpli,...

citește mai departe
Tot ce trebuie să știi când intri în goana după chirie în Timișoara

Poate nu este momentul potrivit pentru tine să cumperi o locuință, așa că ai intrat în goana după chirie. Stai fără griji. Îți punem la dispoziție cele mai noi oferte...

citește mai departe
Prețurile apartamentelor la începutul lui 2022

În ultima lună, cel mai semnificativ avans a fost consemnat de Cluj-Napoca, orașul de pe Someș fiind urmat, la ceva distanță, de Constanța și București, în vreme ce Iașiul...

citește mai departe
Oferte de Black Friday pe Imobiliare.ro: reducere de 128.000 de euro la achiziția unei vile în nordul Capitalei

Imobiliare.ro anunță lansarea unei ample campanii de Black Friday, dedicată consumatorilor finali, ce se va derula până la sfârșitul lunii noiembrie. În momentul de față, pe site sunt listate...

citește mai departe
T3 2021: Prețurile apartamentelor, pe zone, în opt mari orașe ale țării

Cel mai mare avans trimestrial, în cuantum de 5,7%, a fost consemnat în zona centrală și ultracentrală din Constanța. Cel mai recent raport de piață publicat de Imobiliare.ro a...

citește mai departe