700 milioane de euro, plafonul estimat pentru Prima Casă 4. Pro şi contra pentru programul guvernamental

scris de Adriana Lefter in categoria Prima Casă, Ştirea zilei
Publicat pe: 27 Aprilie 2011, Ultima actualizare: 27 Aprilie 2011

Analiştii imobiliari cred că noua formulă de creditare va face trecerea către o piaţă ipotecară normală.

Potrivit declaraţiilor autorităţilor, în luna mai va fi demarată cea de-a patra etapă a programului Prima Casă. Acesta nu va mai beneficia de un plafon fix alocat de către stat şi nici de un termen limită pentru folosirea acestor fonduri. În condiţiile în care probabil că nu toate băncile vor accepta să intre în noua variantă a programului, plafonul total de creditare va ajunge la circa 700 de milioane de euro, a estimat Simona Mureşan, director adjunct în cadrul Direcţiei Juridice şi Conformitate a Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (FNGCIMM). Conform datelor oficiale, până la ora actuală au fost acordate credite garantate de către stat în valoare de circa 1,54 miliarde de euro.

Analistul imobiliar Radu Zilişteanu crede că cea de-a patra etapă a programului va asigura tranziţia pieţei ipotecare şi imobiliare către normalitate. Astfel, împărţirea riscurilor între stat şi bancă va face trecerea către noua configuraţie de acordare a creditelor, în viitorul mai mult sau mai puţin apropiat urmând a avea loc o reaşezare a acestui segment.

Sprijin sau obstacol pentru piaţa imobiliară?
În ceea ce priveşte efectele pe care programul guvernamental le-a avut până acum, părerile sunt împărţite. Pe de o parte, Zilişteanu spune că, cel puţin din punct de vedere cantitativ, Prima Casă nu a influenţat în mod decisiv piaţa imobiliară, în condiţiile în care achiziţiile prin acest tip de credit au reprezentat circa 5% din total. Pe de altă parte însă, Victor Zaharia, branch manager în cadrul agenţiei Coldwell Banker Opera, spune că cei 5% dintre cumpărători care au apelat la Prima Casă au dat încredere şi restului de 95% din piaţă. Acesta recunoaşte că programul guvernamental a ajutat foarte mult breasla imobiliară, a dinamizat piaţa, a impulsionat şi tranzacţiile cu a doua sau a treia casă, precum şi achiziţiile de apartamente noi.

Una dintre obiecţiile aduse împotriva programului iniţiat de stat în cadrul evenimentului Ziua Agentului Imobiliar a fost că acesta a blocat scăderea preţurilor. Victor Zaharia crede însă că acest efect a avut şi urmări pozitive. Astfel, explică el, stabilizarea preţurilor nu a făcut altceva decât să impulsioneze volumul tranzacţiilor, ştiut fiind că în general, cumpărătorii nu fac achiziţii pe o piaţă în cădere (pentru că aşteaptă mereu ca preţurile să mai scadă), ci pe una cât de cât stabilă.

„Cornul şi laptele” pentru cumpărători şi dezvoltatori
Şi dezvoltatorii privesc diferit programul guvernamental. Deşi recunoaşte că acesta nu a impulsionat în mod direct construcţia de locuinţe noi, Ioan Sorin Roşu, directorul companiei Apulum ’94, se întreabă totuşi: „Ce-ar fi fost piaţa imobiliară fără acest program?”. Acesta dă exemplul celor două proiecte de mici dimensiuni dezvoltate de companie, unde 50% din vânzări au avut loc prin Prima Casă, iar o pondere de 20% a fost reprezentată de vânzări indirecte (achiziţia unei locuinţe noi după vânzarea uneia vechi prin Prima Casă).

Pe de altă parte, Asher Lax, directorul de vânzări al Adama, spune că anul trecut doar aproximativ 20% dintre cele 200 de apartamente vândute de către companie au făcut obiectul unor achiziţii prin Prima Casă. În acelaşi timp, de la începutul acestui an, volumul de astfel de tranzacţii a fost neglijabil. Cum se explică această situaţie? Asher Lax crede că în piaţă sunt bani, că sunt clienţi care îşi permit să cumpere o casă şi altfel decât prin programul guvernamental – fie prin intermediul altor credite ipotecare, fie cu bani gheaţă.

Părerile cititorilor
1 părere
  • diogene

    Atata timp cat programul nu ofera posibilitatea celui care ia prima casa prin credit ipotecar sa achizitioneze o astfel de locuinta(chiar daca mai are si altele dar care sunt achizitionate cu bani in mana fara credit) nu ma intereseaza.
    Statul ar trebui sa se gandesca la cei care nu au luat niciodata vreun credit ipotecar si sa le ofere si lor o facilitate,indiferent ca acestia au depasit sau nu 40 de ani.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
România prin ochii unui gigant imobiliar: În Bucureşti au apărut primele semne de revenire a pieţei. Suntem gata să mergem mai departe

Deşi avansul economic al ţării noastre se află abia la început, investitorul austriac Immofinanz are cărţile deja pregătite la masa pieţei rezidenţiale. În perioada de boom, sute de investitori...

citește mai departe
Adama a investit 14 mil. euro în prima fază a Evocasa Viva, din Braşov. Câte apartamente sunt deja vândute

Printre modalităţile de finanţare oferite se numără şi plata în rate la dezvoltator. Dezvoltatorul imobiliar Adama a anunţat azi finalizarea primei faze a complexului rezidenţial Evocasa Viva, din Braşov....

citește mai departe
Un investitor cu un portofoliu de 8,5 miliarde de euro pune construcţia de apartamente în România pe lista sa de priorităţi

Immofinanz a anunţat preluarea integrală a companiei dezvoltatoare Adama, cu 42 milioane de euro. Dezvoltarea pe piaţa locală este principalul său obiectiv. Grupul austriac Immofinanz a anunţat semnarea contractului...

citește mai departe
Reduceri „de lux”: apartamente în Evocasa Selecta la 85.000 de euro

Unităţile locative incluse în oferta promoţională au două camere şi o suprafaţă construită de 66 de metri pătraţi. În luna martie, apartamentele cu două camere din ansamblul rezidenţial de...

citește mai departe
Până unde pot scădea preţurile locuinţelor noi?

Reducerile pe care un dezvoltator rezidenţial va accepta să le facă depind în mod strict de situaţia sa financiară. În momentul de faţă, o bună parte dintre cei aflaţi...

citește mai departe