Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
27 August 2014

Momentul potrivit să vinzi! Știi care e?

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Ultima actualizare: 29 August 2014

Spre deosebire de 2013, anul acesta nu s-au mai consemnat ieftiniri spectaculoase de segmentul apartamentelor.

În contextul unor prețuri în stabilizare pe segmentul rezidențial, poate că te numeri printre cei care se întreabă dacă acum este momentul potrivit pentru a vinde – dacă nu cumva, așteptând câteva luni (sau poate chiar un an), ar putea obține o sumă mai… rotundă pentru locuința pe care o au.

http://www.dreamstime.com/royalty-free-stock-images-house-model-toy-plastic-hand-isolated-white-image35234579

O piață a nevoii, nu una speculativă
Daniel Balica, partener asociat în cadrul agenției Zone Real Estate, este de părere că, în general vorbind (dar cu atât mai mult acum), cel mai potrivit moment pentru vânzarea unei proprietăți este dictat de nevoia pe care o ai. „E o piață a nevoii, nu mai e o piață speculativă”, subliniază acesta, precizând că la ora actuală nu mai au loc fluctuații spectaculoase de preț. Ca vânzător, îți poți face așadar o estimare realistă asupra sumei pe care o poți obține pentru o proprietate pentru o perioadă de până la un an. „Nu poți spune că pierzi sau câștigi ceva dacă vinzi acum sau peste trei-șase luni de zile”, spune Balica.

Citește și: Piața rezidențială, în căutarea pragului de jos (al prețurilor)?

În primele șapte luni din 2014, prețurile cerute pentru apartamentele scoase la vânzare în întreaga țară (noi și vechi) au consemnat o evidentă tendință de stabilizare, potrivit Indicelui Imobiliare.ro. Suma medie solicitată pe această piață a crescut ușor în perioada menționată, de la 898 la 906 euro pe metru pătrat util.

Toamna, anotimpul perfect pentru tranzacții
Din punctul de vedere al sezonalității, continuă reprezentantul Zone Real Estate, cel mai bun moment pentru a vinde o locuință este toamna, când numărul potențialilor cumpărători care sunt activi în piață crește sensibil. Datorită acestui lucru, ai șanse la o negociere mai strânsă și poți obține, în final, un preț ceva mai mare decât în perioada anterioară (nu te aștepta însă la diferențe procentuale spectaculoase, de ordinul a două cifre!).

Adio, creșteri explozive!
În cele din urmă, raportat la ciclicitatea pieței imobiliare, momentul oportun pentru încheierea unei tranzacții de vânzare este, după cum mulți au învățat din experiența boom-ului, atunci când prețurile sunt pe o traiectorie ascendentă. În condițiile în care piața autohtonă de-abia își revine din recesiune, un asemenea scenariu este încă îndepărtat. „Toată lumea așteaptă «plusul», dar din punctul meu de vedere nu va mai fi prea curând”, notează consultantul imobiliar.

Acesta precizează că, pe termen mediu și lung, locuințele situate în anumite zone vor putea înregistra, desigur, și majorări de prețuri mai notabile (dar nu explozive!), ca urmare a unor investiții în infrastructură – construcția de noi drumuri, de linii de metrou, de magazine și centre comerciale, de școli, grădinițe etc. „Lucrurile de genul acesta pot crește valoarea unei proprietăți cu 10-15% în următorii ani”, explică Balica. Este de așteptat ca, peste 10 ani, o casă situată acum la marginea Bucureștiului să aibă o valoare mai mare datorită investițiilor în infrastructură, ce vor fi „transformat” zona respectivă. Va fi vorba însă de o creștere organică, ce va avea loc în timp.

Părerile cititorilor
3 păreri
  • Gabriel

    Noi suntem atipici in tot Vom vedea ce va fi Nu mai cred in experienta,logica democratiilor stabile Ferice de cine nu are nevoie de vandut sau cumparat

  • iulia

    preturile la imobiliare sunt in bula , Romania e tara cu cele mai mari preturi la imobilare din lume, raportat la venit. Posibilitati de crestere a salariilor nu exista, ca n-avem economie, deci de unde cumparatori bogati, sau cu venit mare si stabil, care sa-si permita sa ramburseze credite cu dobanda de 10% ??? https://en.wikipedia.org/wiki/Romanian_property_bubble

  • radu ionut

    imi pare rau dar ma simt nevoit sa va contrazic,in primul rand de o luna de zile am observat aparitia bacnotelor de 100 lei in masa noi pe piata(asta ce inseamna?)inflatiee……….preturile ap au inceput sa creasca simtitor…..toata lumea vrea sa se intoarca la boom si sunt ajutati de agentiile imobiliare

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
În februarie, trendul de creștere a prețurilor apartamentelor a continuat. Excepție notabilă în București

În februarie, prețurile solicitate pentru apartamentele noi și vechi scoase la vânzare s-au majorat, la nivel național, cu 0,8%. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată la nivel de țară...

citește mai departe
Prețurile apartamentelor la începutul lui 2022

În ultima lună, cel mai semnificativ avans a fost consemnat de Cluj-Napoca, orașul de pe Someș fiind urmat, la ceva distanță, de Constanța și București, în vreme ce Iașiul...

citește mai departe
Vilă de lux în cartierul Făget, Cluj-Napoca. Se vinde complet mobilată și utilată, are trei terase și loc de piscină – FOTO (P)

Locuința este situată într-o zonă liniștită, dezvoltată în apropierea pădurii din sudul orașului și formată în mod preponderent din case și vile. Visezi să locuiești la curte, într-unul dintre...

citește mai departe
Autograph – promisiunea unui stil de viață definit de calitate, bun gust și siguranță (P)

Ansamblul rezidențial de vile dezvoltat de North Point creează condițiile perfecte pentru un stil de viață liniștit și relaxant, în apropierea Bucureștiului. Proiectul Autograph Otopeni Villas este expresia atenției...

citește mai departe
Oferte de Black Friday pe Imobiliare.ro: reducere de 128.000 de euro la achiziția unei vile în nordul Capitalei

Imobiliare.ro anunță lansarea unei ample campanii de Black Friday, dedicată consumatorilor finali, ce se va derula până la sfârșitul lunii noiembrie. În momentul de față, pe site sunt listate...

citește mai departe