Românii și puterea de cumpărare: o chestiune de percepție

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare
Publicat pe: 24 Octombrie 2016, Ultima actualizare: 24 Octombrie 2016

Economia merge bine, dar mulți rămân precauți în așteptări.

Alegerea între varianta de a rămâne în chirie și de a face pasul achiziției unei locuințe proprii nu depinde doar de factori concreți, obiectivi, ci și de percepția fiecărui individ asupra economiei țării în general și, totodată, asupra situației financiare personale. Cel mai recent raport privind climatul de consum realizat de compania de cercetare Gfk România relevă o situație interesantă din acest punct de vedere.

credite lei

Astfel, după o majorare de aproximativ 6% a produsului intern brut în trimestrul al doilea din 2016 (comparativ cu perioada similară a anului trecut), reprezentanții Gfk nu se sfiesc să considere situația economică a României drept „înfloritoare”. Cu toate acestea, așteptările populației în ceea ce privește economia țării au scăzut în luna septembrie față de iunie. „Consumatorii sunt sceptici în ceea ce privește următoarele câteva luni. Mulți nu exclud posibilitatea unui declin economic”, se arată în raportul citat.

În ciuda acestei viziuni precaute, de notat este că așteptările populației cu privire la posibilitatea de majorare a veniturilor au crescut în al treilea trimestru din 2016. „Creșterea economică puternică reduce ratele de șomaj și, prin urmare, crește venitul”, explică reprezentanții Gfk.

În ceea ce privește puterea de cumpărare a românilor, studiul menționat relevă că tendința de redresare economică îmbunătățește puțin câte puțin atitudinea consumatorilor români, apetitul acestora pentru achiziții atingând în iulie cel mai ridicat nivel din 2008 încoace. „Totuși, valorile acestor indicatori arată în mod clar că majoritatea copleșitoare a populației își permite în continuare să cumpere numai articolele esențiale pentru traiul zilnic. Produsele și serviciile cu o valoare ridicată rămân în continuare în afara posibilității de cumpărare a majorității consumatorilor”, concluzionează specialiștii Gfk.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
5 lucruri la care să fii atent dacă vrei o amenajare (ca) de designer!

Dincolo de schema cromatică și piesele de mobilier alese, există o serie de detalii subtile ce pot face o diferență majoră într-un ambient. La modul ideal, oricine și-ar dori...

citește mai departe
Copiii de la groapa de gunoi din Cluj visează la „acasă”

Artistul Dan Perjovschi i-a ajutat să-și transpună visele pe hârtie, iar din acestea a ieșit o carte de colorat pusă în vânzare pentru strângerea de fonduri. Cluj-Napoca poate fi...

citește mai departe
Românii și mallurile: de la shopping la destinație de timp liber!

Deși în Occident scad în popularitate, marile centre comerciale conntinuă să fie atractive pentru consumatorii locali. România este una dintre țările unde conceptul de „mall” a prins foarte bine,...

citește mai departe
3 (posibile) probleme ale oricărei case – și cum să le tratezi!

Cu aceste provocări te poți confrunta indiferent că stai într-un bloc nou sau într-unul vechi. Atât unitățile locative proaspăt finalizate, cât și cele vechi pot întâmpina o serie de...

citește mai departe
Ajutor de la stat pentru plata chiriei

Măsura propusă de PSD se află în lucru în momentul de față. Dacă te afli în căutarea unui job și ești dispus să te muți într-un alt oraș pentru...

citește mai departe