Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
14 Septembrie 2010

De ce să vinzi casa veche pentru a lua una nouă

scris de Adriana Lefter in categoria Ştirea zilei
Ultima actualizare: 15 Septembrie 2010

Diferenţa de preţ mai redusă dintre cele două tipuri de locuinţe reprezintă un avantaj faţă de perioada de apogeu a pieţei.

Dacă visezi demult la o casă mai mare şi mai frumoasă decât apartamentul vechi în care stai înghesuit cu familia, acum poate fi timpul să treci la acţiune. „Este un moment bun pentru a vinde în ideea de a cumpăra ceva mai bun”, spune Adrian Şişchin, broker/owner al reţelei de francize Re/Max. La rândul său, Andrei Sandu, directorul agenţiei MediaCity, spune că, în valori absolute, ieftinirea înregistrată de locuinţele noi în ultimii doi ani a fost mai mare decât cea a apartamentelor vechi. Având în vedere acest aspect, vânzarea unei locuinţe vechi în vederea achiziţiei uneia noi este o mişcare rentabilă în acest moment.

Şişchin oferă un exemplu general de upgrade de locuinţă. Astfel, dacă un proprietar ar vinde acum o garsonieră, ar „pierde” circa 24.000 de euro faţă de preţul de 60.000 de euro pe care l-ar fi primit în perioada de boom a pieţei. Pe de altă parte însă, dacă acelaşi client ar cumpăra acum un apartament cu patru camere, ar „câştiga” circa 60.000 comparativ cu preţurile din 2007. Cu alte cuvinte, la o asemenea tranzacţie de upgrade de locuinţă, un client ar face o economie de 35.000-36.000 de euro datorită trendului descendent al pieţei.

Avantaj şi pentru dezvoltatori
Andrei Sandu arată că, la modul general, cumpărarea unei locuinţe noi în actualul context de piaţă are avantaje incontestabile, dată fiind flexibilitatea în negociere a dezvoltatorilor. Acesta estimează că, în momentul de faţă, 80% din tranzacţiile care au loc în piaţă sunt prin Prima Casă, iar această dominanţă se va păstra şi de acum încolo. Cu toate acestea, crede reprezentantul MediaCity, nici segmentul clienţilor care vor să facă un upgrade de locuinţă nu este de neglijat. Acesta este reprezentat în general de familii care vor să treacă la un apartament de trei-patru camere şi îşi permit să suporte diferenţa de preţ rămasă în urma vânzării locuinţei vechi.

Pentru clienţii care vor să treacă de la o locuinţă veche la una nouă, programul Prima Casă reprezintă o oportunitate, spune Alexandru Petrescu, director de vânzări pentru ansamblul rezidenţial Green City. Acesta oferă exemplul unui client care a vândut un apartament cu două camere în Militari cu 65.000 euro şi a cumpărat o casă la promoţie cu 100.000 de euro euro. Pentru diferenţa de bani, a contractat un credit bancar, la care plăteşte acum o rată lunară de 250 de euro. Petrescu precizează că, pentru astfel de clienţi, un dezavantaj ar fi că există situaţii în care dosarele de Prima Casă durează mai mult decât s-a previzionat la început.

Public ţintă pentru ansamblurile noi
Pe segmentul rezidenţial nou, clienţii interesaţi de tranzacţiile de upgrade de locuinţă reprezintă poate cea mai importantă categorie de public. „65% dintre clienţii Green City depind de vânzarea unei locuinţe vechi”, arată Petrescu. „Mulţi dintre clienţii Be Igloo au cumpărat locuinţele scoase de noi la vânzare după ce au vândut locuinţa veche”, adaugă Nimrod Zvik, directorul de marketing al Be Igloo (organizaţia de vânzări a fondului norvegian de investiţii România Invest). Acesta nu vede în tranzacţiile cu apartamente vechi o amenințare pentru segmentul rezidențial nou, ci o oportunitate de alimentare a pieţei cu un flux financiar important.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Discount-uri, case și apartamente cu terasă. Ce au căutat românii în izolare?

Perioada de izolare i-a făcut pe mulți să caute discount-uri, dar a conturat și noi tendințe pe piața imobiliară. Casele și apartamentele cu terase spațioase au devenit tot mai...

citește mai departe
Vrei o locuinţă nouă, dar eşti constrâns de un buget de doar 60.000 de euro? Ce opţiuni ai

Deşi cele mai multe dintre apartamentele noi de pe piaţă nu se încadrează în pragul propus de Prima Casă, acest segment oferă şi câteva variante. La modul teoretic, majoritatea...

citește mai departe
Creşte bugetul românilor pentru achiziţia unei case. Revine încrederea în piaţă?

Deşi majoritatea cumpărătorilor vor încă o locuinţă de până la 60.000 de euro, un procent comparabil de clienţi sunt dispuşi să plătească până la 90.000 de euro. În ultimii...

citește mai departe
Începutul anului a adus speranţa stabilizării pieţei. Ridică stoparea programului Prima Casă un nou pericol?

Scăderea volumului de tranzacţii şi un nou val de ieftiniri ar fi două dintre efectele fireşti ale acestei măsuri. În ultimii doi ani, programul Prima Casă a menţinut piaţa...

citește mai departe
Vânzători: Cum poţi încheia o tranzacţie de succes în 2011

Disponibilitatea de a aştepta clientul potrivit, precum şi adaptarea la condiţiile actuale ale pieţei sunt condiţii absolut necesare pentru cei care vor să vândă acum. În perioada de boom...

citește mai departe