Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
5 Mai 2011

Câte spaţii de birouri au închiriat companiile în primul trimestru

scris de Adriana Lefter in categoria Ştirea zilei
Ultima actualizare: 05 Mai 2011

Suprafaţa totală tranzacţionată în primele trei luni ale anului este cu peste 60% mai mare decât în 2010.

Tendinţa de revenire a pieţei imobiliare se resimte şi pe segmentul închirierilor de birouri. Potrivit celui mai recent raport de piaţă realizat de compania imobiliară King Sturge, volumul tranzacţiilor de acest tip a crescut simţitor în primele trei luni ale acestui an comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. “În primul trimestru al anului 2011 au fost încheiate aproximativ 55 de tranzacţii pe piaţa de birouri, incluzând relocări, extinderi, renegocieri şi preînchirieri. Suprafaţa totală tranzacţionată se ridică la aproximativ 50.200 de metri pătraţi, o creştere de 66% faţă de T1 2010”, subliniază Claudia Cetăţoiu, senior office negotiator în cadrul companiei.

Continuă relocarea, dar nu doar pentru restrângerea activităţii
Din totalul suprafeţei tranzacţionate în primul trimestru, mai puţin de 5.000 de metri pătraţi au făcut obiectul unor tranzacţii de renegociere, extindere sau preînchiriere, restul însemnând relocări. “Vorbim în special de relocări din alte clădiri în spaţii noi, neocupate înainte de alte companii. Relocările au la bază diverse motive: locaţii mai bune, mai aproape de transportul în comun, la chirii mai bune, spaţii existente insuficiente”, explică Cetăţoiu. Spre deosebire de anul 2009, cea mai mare parte a cererii de relocare nu mai provine din partea companiilor care vor să îşi restrângă activitatea, ci chiar dimpotrivă. Printre companiile care s-au extins anul acesta se numără Lidl (în Pipera Business Tower), HP (în Upground), Capgemini (în Premium Plaza).

Rata de neocupare ar putea ajunge la 10,5% în 2011
Potrivit unui studiu realizat de compania imobiliară Jones Lang LaSalle (JLL), rata de neocupare a spaţiilor de birouri din Capitală a scăzut în primul trimestru la 16,1%. “Bucureştiul este un oraş segmentat, cu rate de neocupare mult mai mici în centrele de afaceri de calitate superioară sau în zonele sale centrale”, arată autorii raportului de piaţă. Reprezentanţii King Sturge estimează că tendinţa descendentă a acestui indicator va continua şi în următoarele luni ale anului. Astfel, în condiţiile unei economii ce începe să se revigoreze şi unei cereri în continuă creştere, este de aşteptat ca rata de neocupare la nivelul Capitalei să ajungă la 10,5% până la finalul lui 2011.

Stocul în scădere dă curaj pentru noi dezvoltări
Această teorie este susţinută de ritmul scăzut de livrări preconizat pentru acest an. Astfel, potrivit estimărilor celor două companii de consultanţă, anul acesta ar trebui să fie finalizat la nivelul Capitalei un stoc total de 110-120.000 de metri pătraţi. În primul semestru al acestui an, a fost finalizată o singură clădire de birouri, Frumoasă Center, cu o suprafaţă de 3.500 de metri pătraţi. Pentru restul anului, consultanţii JLL estimează finalizarea a încă opt clădiri de birouri, toate amplasate în zona de nord a oraşului. Printre acestea se numără Platinum Convention Center, Crystal Tower, Novo Park G, Cathedral Plaza şi North Point.

Reprezentanţii JLL cred că anii 2012-2013 pot aduce pe piaţă proiecte de anvergură, în special dezvoltate în faze, de către companii internaţionale, în acele zone ale oraşului care oferă acces uşor la reţeaua de metrou. “În acest an se vor închiria spaţiile bune, clădiri noi de clasa A, iar dezvoltatorii sunt conştienţi de asta şi deja au în plan noi proiecte, respectiv reînceperea lucrărilor la clădirile demarate. De aici vor rezulta noi preînchirieri începând cu anul următor, care vor atrage după sine şi revigorarea altor pieţe în legătură directă: a materialelor de construcţii, a consultanţei în construcţii etc.”, subliniază şi Cetăţoiu.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Ce investiții facem în 2022? (P)

Pentru a face o investiție imobiliară de succes, există câteva aspecte de care trebuie să țină cont un potențial cumpărător – dincolo de preferințele personale. În 2022, imobiliarele rămân,...

citește mai departe
Autograph – promisiunea unui stil de viață definit de calitate, bun gust și siguranță (P)

Ansamblul rezidențial de vile dezvoltat de North Point creează condițiile perfecte pentru un stil de viață liniștit și relaxant, în apropierea Bucureștiului. Proiectul Autograph Otopeni Villas este expresia atenției...

citește mai departe
Ansamblul multifuncțional HILS Pallady Apartments este contractat în proporție de 65%

Dezvoltatorul estimează că proiectul, ce cuprinde un total de peste 1.900 de unități locative, va fi vândut integral înainte de finalizarea lucrărilor de construcție. Dezvoltatorul imobiliar HILS, având ca...

citește mai departe
Au început vânzările pentru faza a doua a ansamblului rezidențial Aviației Tower

Cea dintâi etapă de construcție a ajuns la un grad de ocupare de 85%, iar dezvoltatorul vizează vânzarea sa integrală până la finele anului. Rădăcini Estate, divizia imobiliară a...

citește mai departe
În 2020 au avut loc mai multe tranzacții imobiliare în Sectorul 2 al Capitalei. Și valoarea acestora a crescut, în ciuda Covid-19

Ca număr, comparativ cu 2019 a fost înregistrat un avans anual de 4%, iar ca valoare, creșterea s-a cifrat la 8%. Imobiliare.ro și Analize Imobiliare, în colaborare cu Primăria...

citește mai departe