Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
12 Februarie 2013

Cea mai mare renegociere din 2012: Orange semnează pentru 9.200 mp în Europe House

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare
Ultima actualizare: 12 Februarie 2013

Suprafaţa închiriată de companie este de peste şapte ori mai mare decât media tranzacţiilor de anul trecut.

La finalul lui 2012, Orange România a semnat un nou contract de închiriere pentru clădirea Europe House din Piaţa Victoriei, deţinută de fondul austriac de investiţii CA IMMO. Discuţiile cu proprietarul au vizat renegocierea şi prelungirea contractului anterior, precum şi extinderea spaţiului ocupat anterior de companie la 9.200 de metri pătraţi. „Această tranzacţie este una dintre cele mai importante pentru piaţa imobiliară din 2012, fiind de peste şapte ori mai mare decât suprafaţa medie tranzacţionată în Bucureşti anul trecut pe segmentul de birouri. De asemenea, discutăm despre cea mai mare tranzacţie de renegociere a anului trecut”, notează reprezentanţii companiei de consultanţă CBRE România, cea care a intermediat tranzacţia. În urma semnării acordului de închiriere, gradul de ocupare al Europe House se ridică la 100%.

În următoarea perioadă, volumul renegocierilor de contracte de închiriere pentru spaţii de birouri este aşteptat să crească, pe măsură ce tot mai multe dintre acordurile semnate în perioada de boom a pieţei imobiliare îşi vor atinge termenul de expirare. „Ca tendinţă în 2012, chiriaşii cu planuri de creştere ale căror contracte au ajuns la maturitate şi care au avut posibilitatea de a se extinde în locaţia existentă au preferat să continue colaborarea cu actualul proprietar”, notează Victor Răchită, directorul departamentului de birouri al CBRE România.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Colliers: 10 predicții pentru imobiliarele autohtone în 2022. „Ar putea fi un an record”

Potrivit consultanților companiei, 2022 are potențialul de a fi cel mai bun an de după 2008 din punctul de vedere al volumului de investiții imobiliare – ba chiar poate...

citește mai departe
Colliers: 2022, anul în care revenirea pieței închirierilor de birouri poate începe cu adevărat

Deși semnele de revenire sunt vizibile, reprezentanții companiei estimează că va mai dura până ca piața să ajungă la nivelul de dinainte de pandemie. Cererea totală pentru spații de...

citește mai departe
România, printre țările din ECE care au încheiat anul pe plus la capitolul investiții imobiliare

Deși în primul semestru volumul achizițiilor s-a situat sub nivelul din 2020, piața a recuperat puternic în a doua jumătate a anului. România, Polonia și Slovacia sunt țările din...

citește mai departe
Cushman & Wakefield Echinox: Doar 10% dintre angajați sunt dispuși să lucreze exclusiv de acasă, restul vor și de la birou

În prima jumătate a anului, 43% dintre angajați au spus că au lucrat în special de la birou, comparativ cu 36% în intervalul mai-decembrie 2020, respectiv 29% în perioada...

citește mai departe
Cum au evoluat investițiile în activele imobiliare autohtone în S1 2021

Cea mai mare tranzacție înregistrată până acum în acest an a avut loc în trimestrul al treilea, pe piața de birouri din Capitală. Valoarea totală a investițiilor în activele...

citește mai departe