Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
7 Septembrie 2012

Chilipir de criză: apartament cu două camere la mai puţin de 40.000 de euro. Ce opţiuni ai

scris de Adriana Lefter in categoria Ştirea zilei
Ultima actualizare: 07 Septembrie 2012

Pe piaţa bucureşteană există oferte şi pe măsura celor care dispun de un buget mai redus pentru achiziţia unei locuinţe.

Potrivit datelor Băncii Comerciale Române (BCR), cel mai mare creditor în cadrul programului Prima Casă, garanţia medie acordată în cadrul celei de-a patra etape a programului guvernamental a fost de circa 38.000 de euro, în scădere de la 41.200 de euro, în prima fază. În condiţiile în care avansul mediu plătit de către beneficiari a fost de 10%, rezultă că valoarea medie a unei locuinţe achiziţionate prin intermediul programului guvernamental a fost de circa 42.000 de euro.

De menţionat este că, în ultimii ani, nu doar disponibilitatea financiară a cumpărătorilor s-a situat pe un trend descendent, ci şi aşteptările proprietarilor. Aşa că se face că, în momentul de faţă, pot fi găsite cu uşurinţă apartamente cu două camere cu mai puţin de 40.000 de euro, chiar şi în Bucureşti.

www.imobiliare.ro prezintă mai jos o serie de opţiuni pentru cei care au un buget de maximum 40.000 de euro:

Locuinţele confort 2 sau 3 costă cât o garsonieră
Cele mai numeroase oferte sunt, în mod evident, cele de apartamente vechi confort 2 sau 3. Acestea au şi cele mai mici preţuri, ce merg uneori mult sub pragul de 40.000 de euro. Astfel, o locuinţă de 28 de metri pătraţi din zona Doamna Ghica are un preţ cerut de 21.500 de euro. Aceasta este amplasată la etajul trei din patru al unui bloc cu patru nivele. (Aici poţi vedea oferta în detaliu.)

Totodată, un apartament cu aceeaşi suprafaţă, dar situat în zona Rahova-Antiaeriană, are un preţ cerut de 24.000 de euro. (Click pentru a vizualiza anunţul.)

Pe de altă parte, în cartierul Berceni, o locuinţă confort 2, cu o suprafaţă de 40 de metri pătraţi, poate fi achiziţionată cu 29.950 de euro. Aceasta este situată la ultimul etaj dintr-un bloc cu zece nivele. (Aici poţi afla mai multe detalii.)

Un apartament similar, dar cu o suprafaţă utilă de 42 de metri pătraţi şi amplasat într-un bloc din 1977 din zona Presei Libere, costă 32.000 de euro. (Vezi anunţul integral.)

Suprafeţe mai mari în blocurile de dinainte de cutremur
În blocurile mai vechi de 1977 pot fi găsite chiar şi apartamente confort 1, cu spaţii mai generoase. Astfel, cu 37.000 de euro poţi achiziţiona o locuinţă de 53 de metri pătraţi într-un bloc din 1965 din Drumul Taberei, în apropiere de Piaţa Moghioroş. (Aici poţi vizualiza oferta.)

39.000 de euro este preţul cerut pentru un apartament de 54 de metri pătraţi, din zona Moşilor, situat la parterul unui bloc construit în 1947. (Click pentru mai multe informaţii.)

În cartierul 1 Mai, zona Ion Mihalache, o locuinţă de 52 de metri pătraţi, situată la ultimul etaj dintr-un bloc din 1963, este scoasă la vânzare pentru 39.500 de euro. (Vezi anunţul în detaliu.)

Apartamente noi: la mansardă sau la periferie
Şi pentru cei care îşi doresc să achiziţioneze un apartament nou-construit există variante. O primă opţiune ar fi un apartament de tip duplex (pe două etaje), cu mansardă, construit deasupra unui bloc vechi. O astfel de locuinţă, cu o suprafaţă de 48 de metri pătraţi din zona 1 Decembrie 1918, are un preţ cerut de 32.000 de euro. (Click pentru a vedea cum arată.)

Pentru cei care vor să se mute într-un bloc nou, oferte mai accesibile pot fi găsite în ansambluri situate la periferia oraşului. De regulă, acestea fie au suprafeţe mai mici, fie sunt situate la mansarda sau demisolul blocului. Cu 31.000 de euro este scos la vânzare şi un apartament la mansardă în cadrul ansamblului rezidenţial Lotus, din zona Berceni-Popeşti-Leordeni. Locuinţa este situată în apropierea staţiei de metrou Dimitrie Leonida, are o suprafaţă de 42 de metri pătraţi şi se află în curs de finalizare. (Aici găseşti anunţul de vânzare.)

În aceeaşi zonă, o garsonieră dublă, cu o suprafaţă de 42,5 metri pătraţi, are un preţ cerut de 33.500 de euro. Aceasta este amplasată în ansamblul Family Residence Berceni, un bloc cu patru etaje. (Vezi foto şi detalii.)

În Bucureştii Noi, un apartament de 50 de metri pătraţi situat la demisolul unui bloc cu trei etaje are un preţ cerut de 37.000 de euro. (Click pentru mai multe informaţii.)

În zona Militari, în ansamblul Rezidenţial Apusului, un apartament la demisol, cu o suprafaţă de 45 de metri pătraţi, are un preţ cerut de 38.000 de euro, valoare în care este inclus şi un loc de parcare. (Aici poţi vizualiza oferta.)

Citeşte şi: Vezi harta cartierelor cu cele mai ieftine apartamente cu două şi trei camere

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Profilul cumpărătorului din marile orașe: ce fel de locuință își dorește și cât este dispus să plătească pentru aceasta

Pentru unul din patru români, achiziția unei locuințe reprezintă un obiectiv major pentru anul în curs – chiar (sau mai ales!) în contextul Covid-19. Imobiliare.ro a derulat, pe parcursul...

citește mai departe
Românii, cei mai rapizi dintre europeni la achiziția unei locuințe: se hotărăsc în cel mult 3 luni. Cât de mult „cântărește” factorul preț și la cât ajunge marja de negociere

Dorința de a fi proprietari rămâne puternică pe piața locală, în vreme ce chiria este privită, de regulă, ca o soluție temporară – sau chiar de ultimă instanță. În...

citește mai departe
Impact: apartamentele finalizate în Greenfield Băneasa vor fi 100% contractate până la sfârșitul lui 2020

În momentul de față, ansamblul rezidențial numără peste 2.500 de unități locative finalizate, iar dezvoltarea sa este programată să dureze până în 2028. Compania autohtonă Impact Developer & Contractor...

citește mai departe
Zona din Costa del Sol unde dețin proprietăți George Clooney și Novak Djokovic, accesibilă și pentru români! Cât costă aici locuințele

Datorită climatului blând, regiunea este atractivă pentru turiști tot timpul anului, iar cele 80 de terenuri de golf existente aici reprezintă un avantaj suplimentar. La cea mai recentă ediție...

citește mai departe
Apartament exclusivist, cu multiple opțiuni de relaxare în aer liber: parc, piscine, terase, spații verzi și loc de joacă pentru copii. Pretabil și ca investiție! (P)

Visezi la o locuință elegantă și spațioasă, amplasată într-o zonă exclusivistă a Capitalei? Beneficiind de dotări și finisaje de lux, această proprietate îți oferă, în plus, avantajul unor oportunități...

citește mai departe