Cumpărarea unei locuințe la români, între vis și compromis

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Publicat pe: 29 Septembrie 2015, Ultima actualizare: 05 Octombrie 2015

În următorii ani, mulți se vor afla în situația unei noi achiziții, sunt de părere analiștii.

Susținuți de condițiile de creditare favorabile, tot mai mulți români reușesc să devină proprietarii unei case. Cum arată însă aceasta și în ce măsură corespunde nevoilor și, de ce nu, dorințelor cumpărătorilor? Potrivit statisticilor efectuate de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (FNGCIMM) în primele șase luni din 2015, cele mai multe solicitări pentru programul Prima Casă au vizat apartamente cu două camere, acestea fiind achiziționate de tineri cu vârste cuprinse între 26 și 35 de ani.

http://www.dreamstime.com/stock-photography-buy-house-image26136462

Specificul tranzacțiilor cu locuințe este reflectat pe deplin de structura ofertei de apartamente noi. Potrivit unui raport realizat de compania de consultanță RealTime, cea mai mare pondere a locuințelor dintr-un proiect rezidențial nou o ocupă locuințele bicamerale. „Motivele reale pentru decizia de a construi mai multe apartamente de două camere este una strict legată de aspectul financiar. Limitarea pe care o impune cota de TVA de 5% la un preț maxim de 380.000 lei și puterea de cumpărare scăzută în anii de criză de după 2008 au impus pieței să găsească soluții low-cost pentru dezmorțirea procesului de vânzare a locuințelor deja construite și a celor ce urmează să fie construite”, spune Cristina Roșca, managing partner RealTime. Tot pentru a avea un preț de vânzare cât mai atractiv, dezvoltatorii au redus suprafața medie a unităților locative bicamerale la 49-50 de metri pătrați – cu circa 5% mai puțin decât locuințele confort 1 construite în anii 1980, care ajung la 52-53 de metri pătrați.

Apartamentul cu două camere, o soluție temporară
În ciuda restricțiilor de ordin financiar, este clar însă că potențialii cumpărători își doresc mai mult. O analiză realizată recent de RE/MAX România arăta că o locuinţă cu trei camere, cu o suprafață de circa 75 metri pătraţi, ar fi considerată suficientă de către români. În acest context, reprezentanții RealTime sunt de părere că, pentru cei cu vârsta de peste 30 de ani, locuințele bicamerale reprezintă doar o soluție temporară. „Din analizele noastre, solicitările pentru apartamente cu trei și patru camere depășesc 50% din totalul cererii. Însă mulți fac un compromis, alegând un apartament cu două camere, urmând ca într-un orizont mediu de timp să schimbe apartamentul de două camere cu o locuință cu mai mult de trei camere”, spune și Cristina Roșca.

Citește și: „Casa ideală”: vezi ce pretenții au românul, britanicul, turcul și portughezul

Familiile vor avea nevoie de mai mult spațiu
În următorii ani, nevoia reală a familiilor tinere, cu unul sau mai mulți copii, va fi pentru apartamente cu mai mult de două camere, estimează autorii raportului citat. Asta pentru că ideea de confort se va traduce și prin intimitate, prin nevoia membrilor de a locui în propria cameră, de la o anumită vârstă. „Mărirea cotei maxime a prețului pentru TVA 5% la 450.000 de lei va încuraja construcția de locuințe cu trei camere în următorii ani. Ne așteptăm ca ponderea acestora în noile proiecte rezidențiale de masă să depășească 50% din numărul total de unități construite, astfel reușind să tindă spre un echilibru între structura cererii și structura ofertei rezidențiale.”, conchide reprezentanta RealTime.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
În februarie, trendul de creștere a prețurilor apartamentelor a continuat. Excepție notabilă în București

În februarie, prețurile solicitate pentru apartamentele noi și vechi scoase la vânzare s-au majorat, la nivel național, cu 0,8%. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată la nivel de țară...

citește mai departe
Prețurile apartamentelor la începutul lui 2022

În ultima lună, cel mai semnificativ avans a fost consemnat de Cluj-Napoca, orașul de pe Someș fiind urmat, la ceva distanță, de Constanța și București, în vreme ce Iașiul...

citește mai departe
Vilă de lux în cartierul Făget, Cluj-Napoca. Se vinde complet mobilată și utilată, are trei terase și loc de piscină – FOTO (P)

Locuința este situată într-o zonă liniștită, dezvoltată în apropierea pădurii din sudul orașului și formată în mod preponderent din case și vile. Visezi să locuiești la curte, într-unul dintre...

citește mai departe
Autograph – promisiunea unui stil de viață definit de calitate, bun gust și siguranță (P)

Ansamblul rezidențial de vile dezvoltat de North Point creează condițiile perfecte pentru un stil de viață liniștit și relaxant, în apropierea Bucureștiului. Proiectul Autograph Otopeni Villas este expresia atenției...

citește mai departe
Oferte de Black Friday pe Imobiliare.ro: reducere de 128.000 de euro la achiziția unei vile în nordul Capitalei

Imobiliare.ro anunță lansarea unei ample campanii de Black Friday, dedicată consumatorilor finali, ce se va derula până la sfârșitul lunii noiembrie. În momentul de față, pe site sunt listate...

citește mai departe